25 octombrie aduce împreună trei destine care au lăsat urme diferite în istoria sportului: Ioan Chirilă, Mitică Pricop și Carlos Alberto Torres. Unul a dat cuvinte emoției, altul a adus României aurul olimpic, iar al treilea a semnat unul dintre cele mai frumoase goluri din istoria fotbalului. Lor li se alătură alte cinci nume românești care merită amintite.
Ioan Chirilă – omul care a făcut din fotbal literatură
La 25 octombrie 1925, în sudul Basarabiei, se năștea Ioan Chirilă. Dacă ar fi trăit, astăzi ar fi împlinit 101 ani. Au trecut aproape 27 de ani de la dispariția sa, dar paginile pe care le-a scris continuă să păstreze ceva ce fotbalul modern pierde uneori în avalanșa statisticilor: sufletul jocului.
Pentru Chirilă, un meci nu se reducea la goluri, cartonașe și clasamente. În spatele fiecărei victorii exista un om, în spatele fiecărei înfrângeri, o dramă, iar între ele, toate acele lucruri pe care tabela nu le poate explica.
A iubit fotbalul atât de mult încât l-a și practicat, înainte ca o accidentare să-i închidă drumul spre o carieră de jucător. A găsit însă o altă cale către stadion: jurnalismul.
Din tribunele marilor competiții a adus acasă povești care au devenit cărți. Mexico ’70, Nadia, Frumoasele noastre duminici sunt mărturii ale unei epoci în care cronica sportivă putea fi citită ca un roman.
Ioan Chirilă a murit la 21 noiembrie 1999. A lăsat în urmă nu doar o operă, ci și o responsabilitate pentru cei care scriu astăzi despre sport: să nu confunde zgomotul cu povestea.
Mitică Pricop – aurul care a traversat două generații
La 25 octombrie 1977 se năștea, la Constanța, Mitică Pricop. Astăzi împlinește 49 de ani, iar povestea sa poartă inevitabil numele unui alt mare campion: Ivan Patzaichin.
La Sydney, în anul 2000, Pricop și Florin Popescu au câștigat titlul olimpic la canoe dublu, pe distanța de 1.000 de metri. Au adăugat și bronzul la 500 de metri, transformând o singură ediție olimpică într-un reper al carierei lor. Performanța avea o semnificație aparte. Trecuseră 16 ani de când Patzaichin, devenit între timp antrenorul lor, câștigase aurul olimpic la aceeași probă, alături de Toma Simionov. Era una dintre acele rare întâlniri dintre generații în care profesorul își vedea propria performanță continuată de elevi.
Pricop avea să câștige și două titluri mondiale, în 2002 și 2003, la canoe patru, pe 500 de metri. După Jocurile Olimpice de la Atena 2004, s-a retras din competiții și a ales antrenoratul. Medaliile rămân în vitrine. Dar poate că adevărata valoare a unei asemenea cariere stă în ceea ce poate transmite mai departe.
Carlos Alberto Torres – zece ani fără căpitanul Braziliei din 1970
La 25 octombrie 2016, fotbalul mondial îl pierdea pe Carlos Alberto Torres. Avea 72 de ani. Astăzi se împlinesc zece ani de la dispariția sa. În vara anului 1970, în Mexic, Carlos Alberto era căpitanul unei Brazilia care avea să devină una dintre cele mai iubite echipe din istorie.
Pelé, Jairzinho, Tostão, Gérson și Rivelino au oferit lumii un fotbal de o frumusețe rară. Dar imaginea care avea să închidă povestea acelui turneu îi aparține căpitanului.
Finala cu Italia. Brazilia conducea cu 3-1. Mingea a circulat între mai mulți jucători, Pelé a așteptat momentul potrivit, iar Carlos Alberto a venit lansat din dreapta și a șutat fără ezitare. 4-1.
Un gol care a rămas în istorie nu doar pentru execuție, ci pentru întreaga construcție. Poate cea mai frumoasă expresie a unui fotbal în care talentul individual se punea în slujba echipei.
La final, Carlos Alberto a ridicat trofeul Jules Rimet. O imagine care, după mai bine de jumătate de secol, continuă să reprezinte bucuria pură a fotbalului.
Alte cinci aniversări românești care merită amintite
Tot la 25 octombrie își sărbătoresc ziua de naștere cinci nume legate de istoria sportului românesc.
Vasile Florea (59 de ani) a reprezentat România la tenis de masă la Jocurile Olimpice de la Atlanta 1996, continuând ulterior în antrenorat.
Olimpia Cataramă (86 de ani) a concurat la aruncarea discului la două ediții olimpice, Tokyo 1964 și Ciudad de México 1968, făcând parte dintr-o generație importantă pentru atletismul românesc.
Mihai Tararache (49 de ani) a construit o carieră solidă în fotbalul elvețian și german, câștigând trei titluri de campion al Elveției.
Marius Constantin (42 de ani) rămâne unul dintre fundașii asociați cu parcursul european memorabil al Rapidului din sezonul 2005–2006, încheiat în sferturile Cupei UEFA.
Cristian Dulca (54 de ani) a făcut parte din lotul României la Campionatul Mondial din 1998 și a continuat în antrenorat, inclusiv în fotbalul feminin.
Opt nume, opt drumuri diferite și aceeași lecție: sportul nu trăiește numai în ziua victoriei. Trăiește prin ceea ce rămâne după ea.
Mai puțină bârfă. Mai multe povești despre sport.
