Irina Begu, sinceră până la capăt: vorbește despre apropierea retragerii, despre o afecțiune medicală ținută discretă și despre cum tenisul s-a transformat din dramă în echilibru. Pe zgura de la Iași, și-a început parcursul cu o victorie fulgerătoare și o lecție de maturitate.
Iași. Zgura. Soare de iulie. Irina Begu, 34 de ani, urcă pe teren și joacă de parcă ar fi din nou în top 30 mondial. Doar că astăzi, pentru ea, meciul e și altceva: e și o luptă cu trecutul, și o acceptare a prezentului. Câștigă în doar 70 de minute contra japonezei Nao Hibino – 6-1, 6-2 – dar în spatele zâmbetului de după meci, Irina ascunde un capitol care se apropie de final.
„Știu că sfârșitul carierei e aproape. Dar vreau să mă bucur de fiecare moment”, spune Irina, cu seninătate.
Irina Begu revine pe zgura ei preferată cu un joc variat și necruțător
După aventura de la Wimbledon, unde a fost singura româncă ajunsă în turul secund pe tabloul de simplu, Begu a revenit la ceea ce numește „terenul pe care mă simt cel mai confortabil”. Și s-a văzut. A dictat ritmul, a anticipat tot ce venea de la Hibino și nu i-a oferit nicio șansă realei adversare.
„Am jucat variat, am fost inteligentă în momentele importante și mi-am luat toate șansele. Nu am avut nevoie de acele game-uri de tatonare. Știam exact la ce să mă aștept de la ea”, a spus Begu.
De la euforie la echilibru. Irina despre transformările interioare
Irina Begu a devenit în ultimii ani o prezență tot mai lucidă în conferințele de presă. Nu se mai ascunde după clișee și vorbește deschis despre cum percepe tenisul altfel acum, când știe că zilele de turneu sunt numărate:
„Înainte, o înfrângere mă dărâma. O victorie mă ducea pe culmi. Acum… încerc să păstrez un echilibru. Știu cât mai am și vreau să rămân prezentă.”
Un mesaj clar: Irina joacă ultimul set al carierei cu demnitate, maturitate și, mai ales, cu dragoste pentru sportul care i-a dat totul.
Un adversar nevăzut: glicemia
Dincolo de fileu, Irina poartă zilnic o luptă mai puțin cunoscută. O face purtând pe corp un senzor de monitorizare a glicemiei – un detaliu care spune multe fără a fi explicat în întregime.
„Sunt niște probleme medicale care mă urmăresc de ani de zile. Am vorbit puțin despre ele acum câțiva ani, dar nu e ceva ce pot detalia acum, cât timp sunt activă. Voi spune totul după ce mă voi retrage”, a promis Irina.
Un semnal de alarmă, dar și o dovadă de putere: să continui să joci, să călătorești, să te antrenezi și să concurezi în timp ce corpul îți cere prudență. Asta nu se vede în scor, dar se simte în fiecare punct.
În turul secund: posibil duel românesc între generații
În turul următor, Irina ar putea da peste Giulia Safina Popa, o adolescentă româncă de doar 15 ani, venită din calificări, sau peste Victoria Jimenez Kasintseva din Andorra. Cu Popa ar fi un duel al generațiilor: Begu, o veterană care se pregătește de retragere, și o debutantă care abia începe să viseze.
„O felicit pe Giulia, e un pas mare pentru ea. Are doar 15 ani, dar a intrat pe tabloul principal, ceea ce e fantastic. Cu Kasintseva am jucat de curând, la Parma. Sunt pregătită pentru oricare dintre ele”, a spus Irina, calmă și încrezătoare.
Povestea Irinei Begu e în plină derulare, dar finalul se întrevede
Nu și-a fixat o dată, nu și-a ales un turneu de adio, dar Irina știe că fiecare victorie de acum înainte e un cadou. Că fiecare conferință e o fereastră deschisă spre sufletul ei. Iar publicul de la Iași, care o aplaudă din tribune, simte asta.
Și poate că Begu n-a câștigat un Grand Slam, dar câștigă altceva mai rar în sportul modern: respectul, empatia și admirația unei generații întregi.
