Sorana Cîrstea a părăsit turneul de la Hong Kong în sferturile de finală, învinsă de Alexandra Shubladze, scor 2-6, 3-6. Ar putea fi ultimul meci al unei cariere care ne-a însoțit aproape două decenii. Dar înainte de a vorbi despre un posibil adio, merită să ne amintim cât de mult ne-a oferit Sorana.
Vineri, 6 noiembrie, la Hong Kong, tabela a consemnat un rezultat care, într-o altă zi, ar fi rămas doar o surpriză a circuitului feminin. Alexandra Shubladze, o jucătoare de 21 de ani, aflată pe locul 136 mondial, a învins-o pe Sorana Cîrstea, numărul 15 WTA, cu 6-2, 6-3, după o oră și 27 de minute. Dar unele meciuri capătă o semnificație pe care scorul nu o poate cuprinde.
Sorana vorbise în acest an despre posibilitatea retragerii la finalul sezonului. Nu există încă o confirmare că partida de la Hong Kong a fost ultima, însă perspectiva unei despărțiri ne invită să privim dincolo de această înfrângere.
Pe teren, diferența s-a făcut în momentele importante. Shubladze a început curajos, a recuperat situații dificile și s-a desprins la 4-0. Sorana a încercat să schimbe ritmul, a salvat trei mingi de set și a căutat soluții, dar adversara sa a închis primul act cu 6-2.
În setul secund, românca a găsit mai multă energie. A revenit de la 1-3 și a egalat la 3-3, oferind pentru câteva minute speranța unei răsturnări. Shubladze a răspuns imediat cu un nou break și a dus partida până la capăt. A fost victoria unei tinere care și-a câștigat dreptul la propria poveste. Și o înfrângere pe care Sorana o poate așeza, cu demnitate, alături de toate celelalte experiențe ale unei cariere remarcabile.
Aproape două decenii în care tenisul românesc a avut-o pe Sorana
Am cunoscut-o pe Sorana când era una dintre marile promisiuni ale tenisului nostru. Am văzut-o crescând, învingând adversare importante, trecând prin accidentări, schimbări și perioade în care rezultatele nu răsplăteau întotdeauna munca depusă. Și am văzut-o revenind.
A ajuns în sferturile de finală la Roland Garros în 2009, apoi la US Open în 2023, două performanțe despărțite de paisprezece ani. O distanță care spune poate mai multe despre longevitatea ei decât orice clasament.
Sorana a aparținut unei generații care a făcut din tenisul feminin românesc un motiv constant de interes și de bucurie. Alături de Simona Halep și de celelalte jucătoare care au reprezentat România, a contribuit la anii în care ne obișnuiserăm să urmărim aproape săptămânal parcursul româncelor în marile turnee. Nu fiecare sezon a fost spectaculos. Nu fiecare meci s-a terminat cu o victorie. Dar tocmai această continuitate, într-un sport în care competiția nu oferă aproape niciodată răgaz, merită respectată.
Dacă acesta a fost ultimul meci, să nu-l lăsăm să definească întreaga poveste
Există tentația de a judeca o carieră prin ultima imagine, o minge trimisă în afara terenului, o strângere de mână la fileu, un rezultat neașteptat. Ar fi nedrept.
Sorana Cîrstea nu este scorul de la Hong Kong. Este suma anilor în care a muncit pentru a rămâne competitivă, a meciurilor câștigate atunci când puțini îi acordau șanse și a momentelor în care ne-a făcut să deschidem televizorul pentru că o româncă juca din nou împotriva celor mai bune sportive ale lumii.
Dacă va decide să continue, o vom urmări cu aceeași plăcere. Dacă va alege să se oprească, merită să o facă fără povara unei ultime înfrângeri.
Pentru că sportul nu înseamnă numai trofee, clasamente și statistici. Înseamnă și oamenii care ne-au oferit, de-a lungul anilor, emoția de a-i vedea concurând.nIar Sorana Cîrstea ne-a oferit din plin această emoție.
Poate că la Hong Kong s-a încheiat un meci. Poate chiar o carieră. Dar ceea ce rămâne este mult mai important, este amintirea unei sportive care ne-a făcut să iubim tenisul și să fim mândri că România avea, încă o dată, pe cineva pentru care să ținem pumnii.
Mulțumim, Sorana. Pentru tenis, pentru perseverență și pentru toți acești ani.
