Inter a învins Como cu 2-0, dar partida de la Milano a lăsat în urmă mai mult decât un rezultat. Cristian Chivu și Cesc Fàbregas, doi foști mari fotbaliști aflați acum pe băncile tehnice, au oferit o confruntare interesantă prin ceea ce s-a întâmplat pe gazon și prin felul în care au înțeles să vorbească despre ea.
Cu doar câteva zile înainte de vizita la Milano, Como înscrisese nouă goluri împotriva lui Lens, în Liga Campionilor. O victorie de proporții, suficientă pentru a alimenta entuziasmul unei echipe care încearcă să-și construiască un loc printre numele importante ale fotbalului italian.
Pe San Siro, însă, Como a întâlnit un adversar care i-a redus aproape imediat libertatea de exprimare. Interul lui Cristian Chivu a impus ritmul, a exploatat spațiile și a transformat două momente de nesiguranță în avantajul care avea să decidă partida.
Francesco Pio Esposito a deschis scorul în minutul 12, iar Marcus Thuram a majorat diferența șapte minute mai târziu. Era 2-0 înainte ca oaspeții să găsească răspunsurile potrivite la intensitatea și organizarea adversarilor.
Nu a fost o demonstrație de fotbal spectaculos în fiecare minut, ci una de eficiență și maturitate tactică. Inter a știut când să preseze, când să accelereze și, mai ales, cum să împiedice o echipă obișnuită să controleze mingea să-și impună propriul joc.
Pentru Fàbregas, explicația înfrângerii nu trebuia căutată în arbitraj, în întâmplare sau în lipsa de inspirație a unei singure seri. Spaniolul a privit mai întâi spre ceea ce adversarul făcuse mai bine.
„Inter a fost mult mai bună decât noi. A demonstrat din nou că se află la un nivel superior”, a recunoscut antrenorul lui Como, în declarațiile oferite pentru Sky Sport și reproduse de publicația italiană FCInter1908.it.
Cuvintele au avut greutatea unui verdict rostit de omul care cunoaște cel mai bine limitele propriei echipe. Fàbregas a explicat că cele două goluri au pornit de la pierderi de posesie neobișnuite pentru Como. Împotriva unui adversar care îi are pe Thuram și Dimarco, asemenea erori devin greu de reparat. Inter nu are nevoie de multe invitații pentru a transforma spațiile libere în ocazii de gol.
În mod obișnuit, Como construiește cu o precizie a paselor de peste 90%. La Milano, presiunea gazdelor și tensiunea confruntării au afectat tocmai mecanismul pe care se sprijină identitatea echipei lui Fàbregas. Iar aici se află unul dintre meritele importante ale lui Chivu. Inter nu s-a limitat să profite de greșelile adversarului. Prin presing, intensitate și poziționare, a contribuit la apariția lor.
Românul a explicat după partidă că echipa sa a găsit ritmul și distanțele potrivite între compartimente, reușind să gestioneze apoi avantajul. Era și o reacție necesară după dezamăgirea derby-ului pierdut, într-o perioadă solicitantă, cu nouă partide disputate în 27 de zile.
De cealaltă parte, Fàbregas nu a încercat să transforme înfrângerea într-o dramă. A amintit că proiectul lui Como se află încă în dezvoltare și că un rezultat, oricât de neplăcut, nu trebuie să anuleze progresul realizat.
A admis chiar că succesul cu 9-1 împotriva lui Lens ar fi putut crea o anumită stare de euforie. Dar a refuzat să-și judece aspru jucătorii după o singură seară în care adversarul a fost mai bun.
În această reacție se regăsește o parte din frumusețea fotbalului pe care o pierdem uneori printre polemici. Un antrenor poate recunoaște superioritatea adversarului fără să-și diminueze propria muncă. Poate accepta înfrângerea fără să caute vinovați și poate continua să creadă în echipa sa fără să ignore realitatea.
Chivu și Fàbregas aparțin unei generații care a cunoscut fotbalul la cel mai înalt nivel, în vestiare unde talentul nu era niciodată suficient fără disciplină și responsabilitate. Astăzi încearcă să transmită aceste principii unor jucători care au propriile ambiții și propriul drum de parcurs.
Inter a câștigat pentru că a fost mai bine pregătită pentru cerințele acelei partide. Como a pierdut, dar rămâne o echipă cu argumente pentru a continua să crească. Nici victoria nu garantează succesul viitor, nici înfrângerea nu șterge ceea ce s-a construit până acum.
Pe San Siro, Cristian Chivu a avut satisfacția unei victorii importante, iar Cesc Fàbregas a avut luciditatea de a-i recunoaște meritul. Între cei doi nu a fost nevoie de declarații grandioase. Fotbalul vorbise deja pe teren, iar respectul a completat ceea ce tabela nu putea spune.
