La Ploiești, în fața a cca 5.300 de spectatori, Petrolul și Farul au servit publicului un spectacol nedemn de numele lor. Meciul a început într-o confuzie generală, jucători care nu știau unde sunt, pase greșite, mingi preluate ca la grupa mică și arbitri care pluteau amețiți printre faze.
În minutul 14, după o gafă penibilă a lui Larie, Petrolul a avut șansa să deschidă scorul, dar ratările păreau să fie temă de casă. Nici Farul nu s-a lăsat mai prejos, iar la faza imediat următoare, Alibec a șutat de formă, pentru statisticieni plictisiți.
Ritm alert ca a unui pacient în comă
Partida a căpătat un puls abia în minutul 18, dar era puls de pacient în comă. În minutul 26, Farul a desenat o fază de PlayStation prin Radaslavescu, Alibec și Băsceanu, dar puștiul din Constanța, singur-singurel în fața porții, a șutat cu atâta neîndemânare încât mingea a ajuns în parcarea stadionului.
Trei minute mai târziu, Luca Băsceanu, într-o nouă ocazie monumentală, a lovit mingea cu piciorul cu care se urcă în tramvai, iar Bălbărău a scăpat Petrolul de rușine. Alibec, singurul cu sclipiri reale, a tras un obuz de la 30 de metri în minutul 37, dar și acesta s-a oprit într-un corner anemic.
În replică, Jyry a încercat să aducă Petrolul în avantaj cu un șut slab, demn de antrenamentele de luni dimineața.
Și peste toate a plutit imaginea lui Alibec, fotbalist de geniu, dar care își bate joc de minge și spectacol cu un dispreț sfidător. Talent mare, respect mic.
Repriza a doua cu așteptări din partea tuturor
După pauză, speranțele că meciul va prinde viață au fost spulberate rapid. Aceleași greșeli grosolane, aceleași pase fără destinatar și o indolență apăsătoare în ambele tabere. Farul a încercat să mai răsufle prin câteva zvâcniri izolate ale lui Alibec, dar fiecare încercare a fost mai degrabă un gest de automulțumire decât o dorință reală de a schimba soarta partidei.
Petrolul, în loc să speculeze lipsa de vlagă a adversarului, s-a pierdut într-un haos de idei, în care mingea părea un obiect interzis. Ocaziile? Rare ca ploaia în deșert și tratate cu o nonșalanță revoltătoare. Într-o astfel de atmosferă, publicul a început să părăsească tribunele mult înainte de fluierul final, scârbit de ceea ce vedea.
Alibec a mai avut o zvâcnire târzie, un șut viclean la colțul lung, dar Bălbărău, eroul tăcut al Petrolului, și-a făcut din nou datoria. Și cam atât. Meciul s-a scurs spre final sub semnul lehamitei, într-un tablou trist pentru două echipe care odinioară impuneau respect.
Cândva ar fi fost un duel de foc. Astăzi, Petrolul și Farul au semănat mai degrabă cu două corăbii fără cârmă, plutind în derivă pe o mare de erori și irosind fără rușine ultimele fărâme de răbdare ale suporterilor.
Și undeva, la marginea terenului, Alibec – talent irosit, fotbalist mare în suflet mic – părea să râdă, nu de adversari, ci de fotbalul însuși.
