Fotbalul are darul de a șterge umbrele unui eșec cu lumina unei victorii. După 2-4 la Oradea, CSA Steaua a revenit pe gazonul din Ghencea sub privirile a 1.600 de suporteri și a înfruntat liderul surpriză al Ligii 2, ASA Târgu Mureș. A fost un test de caracter, nu doar un meci de etapă, și tocmai aici roș-albaștrii lui Daniel Oprița au arătat că încă mai știu să răspundă provocărilor.
Prima repriză: spectrul eșecului
ASA a intrat în Ghencea cu aerul unei echipe care nu mai are nevoie de confirmări. Cristi Măgerușan, fost stelist și actual golgheter al campionatului, și-a condus colegii cu pieptul sus. Zukanovic a ratat din poziție ideală în minutul 22, dar a corectat în minutul 40, profitând de respingerea slabă a lui Frănculescu. 0-1 și Steaua părea că se afundă în vechiul păcat: lipsa de reacție.
Drăghici a avut egalarea pe picior chiar înainte de pauză, dar șutul său s-a dus anemic, semn că în prima repriză Steaua a jucat mai degrabă cu fantomele proprii decât cu adversarul.
A doua repriză: răspunsul orgoliului
Vestiarul a fost însă locul unde s-a scris altă poveste. Oprița a trimis în teren o echipă transformată, cu mai multă energie și mai multă foame de rezultat.
- 59’: Andrei Lascu, inteligent și oportunist, a speculat o clipă de ezitare a apărării mureșene și a egalat cu o „scăriță” elegantă. Ghencea a explodat, iar Steaua s-a eliberat de presiune.
- 66’: Chipirliu, „decarul” care încă își caută forma, a prins momentul potrivit și a marcat golul revenirii.
De aici, Steaua a arătat altă față: agresivă, determinată, chiar spectaculoasă în unele momente.
Publicul, între entuziasm și luciditate
1.500 de fani au colorat tribunele. Știu că echipa lor joacă fără drept de promovare, dar nu le pasă. Au cântat, au împins echipa din spate și au savurat o victorie de orgoliu. Totuși, printre aplauze planează și întrebarea: ce înseamnă o revenire când drumul e blocat de regulamente?
Verdict editorial
Steaua a câștigat un meci greu, și l-a câștigat bine. ASA Târgu Mureș, revelația sezonului, a părut pentru 45 de minute că va demonstra diferența dintre constanță și improvizație. Dar repriza a doua a arătat altceva: că, atunci când joacă cu spirit, Steaua poate întoarce un lider și poate trezi emoția tribunei.
Ironia fină e alta: clubul militar nu are drept de promovare. Victoriile sunt reale, entuziasmul e autentic, dar la final de sezon realitatea va fi aceeași – o echipă condamnată să joace pentru orgoliu, nu pentru obiectiv.
