În tenis există înfrângeri care nu te micșorează, ci te așază la linie cu cele mai bune intenții ale jocului. Sorana Cîrstea a pierdut în turul secund de la Wuhan, 4-6, 6-3, 4-6 cu Shuai Zhang, dar a plecat din arenă cu fruntea sus, după o revenire nebună în decisiv — de la 0-5 la 4-5 — care a aprins tribunele și a pus presiune pe favorita locală până la ultima minge.
La mai puțin de 24 de ore de la victoria-tampon cu Jelena Ostapenko, Sorana a reintrat pe teren cu aceeași energie ofensivă, dar cu un context complicat: public partizan, adversară în elan după surpriza din primul tur (Zhang trecuse de Emma Navarro), și o zi în care ritmul micilor detalii — timpi între puncte, discuții la marginea regulamentului, nervii din jurul serviciului — a cântărit aproape cât forehandul.
Setul 1: finețe chinezească pe mingi mari
Zhang a intrat precis pe primele lovituri: primire agresivă, retur în picioarele Soranei și variații care au scos-o pe româncă din cadență. Un break devreme a așezat tabloul, iar primul set s-a dus 6-4 nu pentru că Sorana n-a avut lovitură, ci pentru că n-a prins suficientă răbdare la „mingile a treia” — acele puncte în care decizia rapidă face diferența. A existat și un episod stânjenitor cu un copil de mingi și un murmur din tribune, semn că mediul era tot mai apăsat.
Setul 2: reset mental și execuții curate
Cîrstea a schimbat registrul. Serviciu mai așezat, două ași în momente-cheie, retur cu pas înainte și, mai ales, un plus de calm. A gestionat mai bine lungimea mingii pe reverul lui Zhang, a mutat jocul pe diagonale lungi și a ales fără grabă lovitura de închidere. 6-3, cu sentimentul că „duelul nervilor” se întoarce.
În marginea setului s-a văzut și tensiunea zilei: Zhang a reclamat timpul de pregătire la serviciu, s-a discutat, s-a strâns din dinți. Dar meciul a rămas în limitele civilizate ale unei lupte tari: două jucătoare de 30+ care își cunosc bine meseria.
Setul 3: prăpastie și pod
Decisivul a început drastic: 0-5. Zhang a măturat liniile, a citit direcțiile serviciului și a câștigat terenul scurt unde Sorana nu a reușit să mai pună prima pasă. A părut gata. Apoi, în câteva minute, s-a aprins scânteia: 1-5, 2-5, 3-5, 4-5. Returul a mușcat, forehandul în cros a prins din nou viteză, publicul a amuțit, iar presiunea s-a mutat, brusc, în jumătatea chinezoaicei. A fost, poate, cel mai bun tenis al Soranei din meci: curajos, direct, cu linii apăsate și ochi limpezi la minge.
Diferența? Un punct mare în plus la 4-5 pentru Zhang, care a găsit serviciul potrivit și a închis 6-4. Câteodată, muntele se clatină, dar rămâne totuși munte.
Ce rămâne
– Caracter: revenirea de la 0-5 în deplasare, contra unei jucătoare pe val, spune totul despre fibra Soranei.
– Execuție: setul doi a arătat că atunci când serviciul intră la procent, lanțul de puncte se leagă.
– Context: două meciuri în 24 de ore, unul câștigat cu o campioană de Grand Slam, al doilea pierdut la limită în fața unei veterane cu publicul în spate.
Și încă un detaliu: tensiunea gestionată decent, chiar și când ritmul a fost „rupt” de discuțiile despre timp între puncte sau de micile fricțiuni de arenă. Aici se câștigă turnee lungi — în abilitatea de a filtra zgomotul.
Pentru tabloul turneului, victoria lui Zhang o trimite în „optimi” cu Coco Gauff (6-1, 6-0 cu Moyuka Uchijima). Dinspre România, atenția se mută pe Jaqueline Cristian, programată astăzi după 15:30 contra Elenei Rybakina. Un meci greu, dar unul în care Jaqueline are ce opune: mișcare bună între linii, retur care mușcă și curaj pe mingea a doua.
Sorana iese din Wuhan cu un gust amar pe scor, dar cu câteva lucruri prețioase în rucsac: confirmarea că jocul rezistă la presiune, că poate reveni din orice scor și — mai important — că, în zilele în care nu câștigi, poți totuși câștiga timp pentru următoarea victorie. În tenis, asta înseamnă să fii încă în drum. Iar drumul ei, la 35 de ani, arată încă viu.
