Deși fotbalul se joacă de secole, chiar Shakespeare îl menționează în două piese, „The Comedy of Errors” (1594) și „King Lear” (1608), ai putea crede că femeile au intrat în joc abia în ultima generație. În realitate, participarea lor datează mult mai devreme decât ți-ai imagina. Se spune că însăși Maria, regina Scoției, ar fi deținut cea mai veche minge de fotbal existentă. Poemul lui Sir Philip Sidney, „A Dialogue Between Two Shepherds” (1580), face referire la fete care joacă:
„A tyme there is for all, my mother often sayes,
When she, with skirts tuckt very hy, with girles at football playes.”
Fotbalul a rămas un timp liber popular, dar au trecut circa 300 de ani până când jocul a fost codificat într-un set standard de reguli de către proaspăt înființata Football Association (FA), în 1863. Regulile vizau, între altele, stoparea violenței de pe teren și făceau jocul mai acceptabil pentru femei.
Primii pași (și primele tribune)
Primul meci consemnat al unei echipe feminine a avut loc pe 7 mai 1881, când o presupusă „Scoția” a întâlnit „Anglia” pe Easter Road, la Edinburgh. Naționalitatea jucătoarelor a fost însă pusă la îndoială și se crede că unele proveneau din lumea teatrului și „interpretau” roluri. Echipele au jucat mai multe partide, dar două, la Glasgow și Manchester, au fost abandonate din cauza invadării terenului. La Glasgow, jucătoarele au fugit într-un autobuz tras de cai. În primul meci neabandonat, Lily St Clair a marcat primul gol consemnat al unei femei în istoria jocului, în fața a cca. 2.000 de spectatori, meci câștigat de „Scoția” cu 2–0.
În anii 1890, fotbalul feminin de club a prins avânt. Cluburi locale au început să se întâlnească în meciuri și competiții. Madam Kenney’s Famous Edinburgh Team a învins Grimsby Town Ladies cu 1–0 la 23 aprilie 1887 (Wakefield, terenul Thornes). Unele echipe s-au format în fabrici, la 2 februarie 1899, într-un joc de 6 contra 6, Greener’s Violets au învins Greener’s Cutters cu 8–2, ambele echipe provenind din același combinat de sticlă din Sunderland. Existau formații și la Grimsby sau Preston.
La Londra, British Ladies’ Football Club (BLFC) a fost înființat în 1895 de Alfred Hewitt Smith, cu Nettie J. Honeyball (probabil pseudonim) drept căpitană. Președintă a BLFC a fost Lady Florence Dixie, scriitoare și feministă scoțiană, care a insistat ca jucătoarele să poarte echipament practic (pantaloni bufanți, apărători și ghete), ca să poată alerga liber. Pe 23 martie 1895, BLFC a organizat un „Nord vs Sud de Tamisa” la Crouch End Athletic Ground, unde, peste 10.000 de plătitori au văzut un meci de 60 de minute câștigat de Nord cu 7–1, dar, mai important, vizibilitatea a conectat fotbalul feminin la mișcarea pentru drepturile femeilor (Votes for Women, 1897; NUWSS, 1897; WSPU, 1903).
Războiul, fabricile și idolii
În Primul Război Mondial, femeile au preluat locuri de muncă tradițional masculine, adesea în fabrici. Activitatea sportivă era încurajată pentru sănătate, moral și productivitate, iar multe uzine au creat echipe. În 1917, fabricile de muniții au lansat Munitionettes’ Cup, câștigată de Blyth Spartans Munitionettes (5–0 vs Bolckow, Vaughan & Co).
Cea mai faimoasă echipă din fabrici: Dick, Kerr Ladies (1917–1965), cu aproximativ 800 de meciuri și 746 victorii. Au dat țării și pe cea mai prolifică marcatoare, pe Lily Parr, creditată cu 900 de goluri într-o carieră de 30 de ani. Dick, Kerr Ladies au făcut turnee caritabile pentru răniții de război, iar jucătoarele primeau 10 șilingi (50p) pentru cheltuieli, de facto, primele „profesioniste”.
Până în 1921 existau 150 de cluburi feminine, meciuri cu până la 45.000 de spectatori. Viitorul părea luminos.
Interdicția (1921) și efectele ei
Pe 5 decembrie 1921, FA a anunțat interzicerea fotbalului feminin pe stadioanele cluburilor afiliate, declarând că „jocul de fotbal este total nepotrivit pentru femei și nu ar trebui încurajat”. Timp de aproape 50 de ani, femeile au fost împinse în parcuri publice.
În ciuda interdicției, aproximativ 30 de echipe din Anglia s-au întâlnit la Liverpool pe 10 decembrie 1921 pentru a fonda English Ladies Football Association (ELFA), cu misiunea de a populariza jocul și de a sprijini caritatea. În 1922 s-a disputat prima și singura ELFA Challenge Cup, unde, Stoke Ladies au învins Doncaster & Bentley Ladies cu 3–1 (finală în iunie).
Anii ’30–’60 au însemnat supraviețuire în umbră, cu meciuri jucate pe rugby ground-uri, arene mici, puține facilități. În 1947, Asociația Kent a suspendat un arbitru deoarece antrena Kent Ladies, susținând că „fotbalul feminin aduce jocul în dispreț”.
Au apărut totuși cluburi remarcabile, de pildă Manchester Corinthians Ladies FC (fondat în 1949 de Percy Ashley pentru fiica sa, Doris). Au jucat la Fog Lane Park (Didsbury), fără apă curentă la vestiare, iar jucătoarele se spălau în iazul cu rațe. Au câștigat numeroase trofee interne; în 1957 au cucerit neoficialul titlu european de club în Germania, însoțite de portarul german al lui Manchester City, Bert Trautmann, ca interpret. Au urmat turnee în Portugalia/Madeira, Olanda, America de Sud & Caraibe, Maroc, au fost peste 50 de trofee și £275.000 strânse pentru caritate.
De la WFA la ridicarea interdicției
Pe fondul schimbărilor sociale din anii ’60, la 1 noiembrie 1969 a avut loc prima reuniune a Women’s Football Association (WFA) (44 de cluburi), cu Arthur Hobbs prim secretar onorific și Pat Dunn președintă. Hobbs organizase în 1967 Deal Tournament (Kent), un precursor al Women’s FA Cup (prima ediție în 1971). În 1972, Hobbs, din motive medicale, a cedat locul Patriciei Gregory, o figură-cheie (jucătoare la White Ribbon, apoi membră în UEFA Women’s Football Committee, 1980–1994).
Presiunea publică a crescut, iar în ianuarie 1970, FA a votat anularea rezoluției din 1921. Modificarea oficială a venit la AGA FA din 24 iunie 1971 (Paddington), iar fotbalul feminin putea fi jucat pe terenuri afiliate FA, cu arbitri înregistrați. În 1971, Southampton a câștigat prima finală a cupei (devenită ulterior Women’s FA Cup) și avea să ridice trofeul de 8 ori în primii 11 ani. UEFA a recomandat guvernelor naționale (32) să gestioneze fotbalul feminin, iar FA a recunoscut WFA la 29 februarie 1972.
În noiembrie 1972, prima echipă oficială a Angliei WFA a învins Scoția cu 3–2 (goluri: Sylvia Gore, Lynda Hale, Jeannie Allott), revanșând, după 91 de ani, acel 0–2 neoficial. Meciul a avut loc exact la 100 de ani după primul „internațional” masculin (Scoția–Anglia). Între 1972–1978, s-au jucat doar 25 de meciuri internaționale feminine, dar direcția era trasată.
Integrare și primele strategii
WFA a condus dezvoltarea în anii ’70–’90, cu sprijin preponderent voluntar. În 1984, WFA a devenit afiliată (statut similar asociațiilor județene), deschizând ușa către sprijin FA. Tot în 1984, Anglia a pierdut la penalty-uri, 3–4, finala primei competiții UEFA pentru echipe naționale feminine (predecesoarea Women’s EURO).
Anii ’90 și primele planuri strategice, 20 de Centres of Excellence pentru fete și, în 1998, primul selecționer full-time, Hope Powell (ulterior OBE, CBE). În 1991, WFA a lansat o ligă națională cu 24 de cluburi, iar în 1993, WFA a transferat activitatea către FA (lipsă resurse), iar FA a creat Women’s Football Committee și postul de Women’s Football Co-ordinator. 1993–94, moment in care Women’s FA Cup trece sub FA (137 echipe), apoi și liga & cupa ligii, apoi se naște FA Women’s Premier League (FAWPL).
Global, FIFA Women’s World Cup debutează în 1991, iar finala din SUA din 1999 aduce stadioane pline (90.000 la finală). În 2002, fotbalul devine sportul de echipă nr. 1 ca participare pentru fete & femei în Anglia (țintă FA atinsă cu 3 ani mai devreme). Lily Parr e prima femeie inclusă în National Football Museum Hall of Fame.
EURO 2005 găzduit de Anglia doboară recorduri de audiență, talentul local se adâncește (echipe pe categorii de vârstă), seniorii câștigă Cyprus Cup (primul trofeu internațional) și ajung în finala UEFA Women’s EURO 2009 (pierdută cu Germania). Londra 2012: Team GB Women ajunge în sferturi, iar victoria 1–0 cu Brazilia se joacă în fața a 70.584 de fani pe Wembley (contrast puternic cu 1989, primul meci al Angliei feminine pe Wembley, ca „preludiu” la un meci masculin).
În 2011, se lansează FA Women’s Super League (WSL) — inițial o ligă de vară cu 8 echipe, care, din 2017, devine un campionat în două divizii, complet profesionist, sincronizat cu sezonul masculin, cu interes media, audiențe și sponsorizări solide. Primele trei merg în UEFA Women’s Champions League. Sub WSL, piramida Women’s National League asigură traseul spre profesionism (academii la cluburi). În 2024, Barclays WSL și Barclays Women’s Championship devin independente de FA, sub Women’s Professional Leagues Limited, pentru a accelera creșterea, cu jucătoarele și fanii în centru.
O eră nouă, cifre noi, repere noi
În 2013, FA, Sport England, Premier League și Football League Trust lansează primul program comun de participare pentru fete. În 2014, Anglia Women joacă primul meci pe noul Wembley (45.619 spectatori vs Germania). Urmează bronzul la CM 2015, semifinale la EURO 2017 și CM 2019 (record 11,7 milioane telespectatori pe BBC One la semifinala cu SUA). În același an, câștigă SheBelieves Cup; 77.786 pe Wembley pentru Anglia–Germania (noiembrie 2019). Barclays devine partener-titlu al WSL, într-o investiție record în sportul feminin din Marea Britanie.
Strategia FA „The Gameplan for Growth” (2017) a propus trei ținte îndrăznețe, dublarea participării, dublarea bazei de fani, rezultate constante la vârf, toate atinse (peste 1 milion de fete 5–15 ani și 1,9 milioane de femei 16+ jucau fotbal la finalul strategiei). Urmează „Inspiring Positive Change” (2020) — obiectiv-cheie, acces egal la fotbal pentru fiecare fată în școli și cluburi și „Reaching Higher” (2024–2028).
EURO 2022, Wembley: 87.192 de fani, Anglia câștigă acasă și fixează definitiv jocul în imaginarul național, iar turneul creează 400.000+ noi oportunități la bază. În 2023, Lionesses joacă prima finală de CM (Sydney), pierdută 0–1 cu Spania. În 2025, Anglia își păstrează titlul european în Elveția, învingând Spania la penalty-uri — primul trofeu major al unei naționale a Angliei pe teren străin.
Astăzi, când stadioanele pentru meciurile fetelor/femeilor se umplu, merită ținut minte drumul, de la poezie elisabetană și pionierat, la interdicție, de la parcuri anonime și dușuri în iaz, la Wembley plin și ligi profesioniste globalizate. Povestea fotbalului feminin în Anglia nu e doar cronologie, e reziliență. Și da, e și fotbal, același joc, dar spus, în sfârșit, cu vocea întreagă a celor care l-au jucat mereu.
