Așadar, 2025 e aproape gata. Multe dintre lucrurile la care ne așteptam chiar s-au întâmplat, la timp și la locul lor, dar nu suntem magicieni. Nu putem vedea totul. Sportul ăsta năucitor continuă să ne surprindă, constant.
Iată doar câteva dintre marile fire narative ale lui 2025 din Premier League, care ne-au lăsat cu gura căscată, între uimire și neîncredere, între confuzie și furie.
Aston Villa, pretendentă la titlu
Evident, la începutul lui 2025 știam cu toții că Villa e bună și că Unai Emery face o treabă excelentă. Îi dusese în Liga Campionilor și îi făcuse să arate surprinzător de bine chiar acolo.
La startul lui 2025 aveau deja patru victorii, inclusiv una cu Bayern Munchen, și o remiză în șase meciuri de Champions League.
Doar că în Premier League nu făceau ravagii atunci. Villa încheiase 2024 pe locul 9. Un loc 9 competitiv, la doar trei puncte de Newcastle, aflată pe 5, poziție care încă de foarte devreme părea să ducă sigur spre Champions League. Dar tot locul 9 rămânea.
Fuseseră deja învinși de șase ori în campionat. În 19 meciuri primiseră 31 de goluri, cu cel puțin trei mai multe decât oricine din prima jumătate a clasamentului la acel moment, iar la goluri marcate doar Nottingham Forest, în mod straniu pe locul 2, înscrisese mai puțin.
Nu a fost o surpriză uriașă să îi vedem crescând în a doua parte a sezonului. Nu a fost o surpriză să ajungă în sferturile Champions League și să le țină piept serios celor de la PSG, viitorii câștigători, în dublă manșă.
Surpriza e să îi vezi acum, la căldura albă a unei lupte pentru titlu, în duel cu Arsenal și Man City, echipe care au mai trăit astfel de bătălii, și având chiar șapte puncte avans față de plutonul care se ceartă pe locurile de Champions League.
Și asta e perspectiva din ianuarie. E și mai surprinzător dacă te întorci în septembrie, când după cinci etape Villa zăcea aproape de subsol, cu trei remize, nici o victorie și un singur gol marcat.
Tottenham Hotspur, câștigătoare de trofeu
Sincer, de asta nu ne poate învinui nimeni. Să presupui că Tottenham nu va câștiga un trofeu e ca și cum ai presupune că noaptea urmează zilei sau că Anglia va fi condusă cu 0-3 după trei teste dintr-o serie Ashes în Australia. Pariu sigur.
Am ascultat când Ange Postecoglou a spus că el câștigă mereu ceva în al doilea sezon? Nu. Poate că mereu a făcut asta, dar nu fusese niciodată manager la Spurs, nu-i așa? Iar Spurs fac lucrurile altfel.
La început de 2025, campania lor din Premier League începea deja să se destrame într-o luptă pierdută cu două crize spectaculoase, accidentările și încăpățânarea rigidă de a face prostii.
În ultimele două luni din 2024, Spurs reușiseră doar trei victorii în 10 meciuri de campionat. Pentru că erau maniaci ai Angeball, se înțelege că acele victorii au venit la scor, 4-1, 4-0 și 5-0, iar două dintre ele au fost chiar contra lui Aston Villa și Man City.
Ajunseseră în semifinalele Cupei Ligii, dar îi aștepta Liverpool. În Europa League, campania scârțâia, iar riscul de a ajunge în play-off devenise foarte real după ce trei victorii la start fuseseră urmate de două remize și o înfrângere.
Ce nu realizase încă nimeni atunci era adevăratul „geniu” al felului în care Spurs își făcuseră deja sezonul de campionat praf și oferea o șansă pe care niciun manager al lui Spurs nu și-o construise vreodată. Libertatea absolută de a-și concentra toate eforturile pe o competiție pe care chiar avea șanse să o câștige.
Au câștigat ultimele două meciuri din grupa Europa League și au prins top 4 și un cap de serie convenabil. În același timp, au făcut în așa fel încât să nu se poată întâlni cu Man United, aflată pe locul 3, decât în finală. Casele de pariuri au râs, evident, de ideea că s-ar întâmpla asta, pentru că „banter”, în timp ce piața „numește finaliștii” a făcut din acest scenariu un favorit clar. Foarte 2025, per total.
Spurs au pierdut manșa tur din optimi, la AZ Alkmaar, și totul părea din nou normal. Spursy, perfect. Dar au câștigat returul cu 3-1 și au mers mai departe. Hmm.
Când au fost conduși devreme în turul sferturilor cu Eintracht Frankfurt, după golul superb al lui Hugo Ekitike, părea că s-a reluat programul obișnuit. Chiar și egalarea găsită în acea seară părea insuficientă.
Apoi s-au întâmplat două lucruri ciudate. Spurs au luptat, s-au agățat, au tras eroic și au câștigat manșa a doua în deplasare cu 1-0. Între timp, Bodo/Glimt a eliminat Lazio la penalty-uri.
Dintr-odată au început alarmele. Dintr-odată a existat posibilitatea reală ca Spurs să nu o dea în bară.
Norvegienii au fost bătuți 3-1 la Londra, dar tot părea suficient de Spursy. Puteau și trebuiau să închidă dubla, dar n-au făcut-o. Golul târziu al lui Bodo în tur le-a dat șansa unui „mischief” pe terenul lor artificial, dubios, din cercul polar. Drumul către umilință și oportunitatea ratată părea clar.
Dar nu. Spurs s-au dus în Norvegia și, foarte calm, foarte profesionist, foarte senin, au câștigat 2-0 și 5-1 la general.
Au ajuns la Bilbao pentru finala cu Man United, echipă pe care o bătuseră deja de trei ori în sezon. Asta avea să oprească nebunia, nu? Da, United era la fel de slabă ca Spurs, dar avea un istoric demonstrat în a nu lăsa slăbiciunea să stea în calea colecționării de trofee.
Finala a fost un meci groaznic, dar cumva finalizarea dezordonată a lui Brennan Johnson, atât de haotică încât a durat aproape o oră până s-a stabilit clar că el, nu Luke Shaw, marcase de fapt, a rămas singurul gol. Iar Spurs, echipa care nu se poate apăra, a făcut-o totuși pe tot parcursul reprizei a doua.
Așteptarea de 17 ani s-a încheiat, „albatrosul” a fost scos de pe gât. E reconfortant doar că Spurs au petrecut ultimele șase luni risipind complet orice șansă de a transforma acel succes într-o rampă de lansare spre alte glorii. Ne liniștește că poate nu trăim, totuși, într-o lume pe dos.
Crystal Palace, câștigătoare de trofeu
Spune enorm că primul trofeu major din întreaga istorie a lui Crystal Palace e abia al doilea cel mai surprinzător succes al lui 2025.
Newcastle United, câștigătoare de trofeu
Spune enorm că Newcastle câștigând primul trofeu major intern „din memoria vie” e abia al treilea cel mai surprinzător succes al lui 2025.
Sunderland, pretendentă la Europa
Ideea revenirii lui Sunderland în Premier League nu părea deloc absurdă la început de an. Începeau 2025 pe locul 4 în Championship, în spatele celor trei candidați evidenți la promovare, Leeds, Sheffield United și Burnley.
Paradoxal, păreau mai plauzibili atunci, când erau la doar câteva puncte de Burnley, locul 3, decât au părut la finalul sezonului regulat, când au rămas pe 4, dar la 14 puncte de Sheffield United și la 24 de Leeds și Burnley.
Sunderland comisese „păcatul capital” de a intra în play-off într-o formă jalnică, fără momentum.
Chiar și trecerea de Coventry și apoi de Sheffield United pentru a obține promovarea a fost doar începutul surprizelor.
După o vară excelentă de recrutări masive, au devenit unul dintre marile pachete-surpriză ale ultimilor ani, ajungând spre ultimele etape ale acestui sezon de Premier League pe locul 6, pe merit, cu aspirații europene reale.
Pierderea unor bucăți mari din echipă din cauza AFCON ar putea estompa aceste vise odată cu noul an. Dar vorbim despre o echipă care, înainte de jumătatea sezonului, are deja mai multe puncte decât au reușit toate echipele promovate sezonul trecut în întregul campionat. Iar ideea că ar putea termina cu mai multe puncte decât cele trei promovate de anul trecut la un loc nu mai pare fantezie. Ar mai avea nevoie de 23 de puncte din 21 de meciuri ca să o facă.
Arcul de „răscumpărare” al lui Dominic Calvert-Lewin
Pare că a trecut o eternitate de când Dominic Calvert-Lewin era o figură relevantă în Premier League. Și este, pentru că a trecut. Trebuie să te întorci la amintirile tulburi din 2019-20 și 2020-21 ca să găsești sezoanele în care a ajuns la două cifre la goluri.
Cariera lui la Everton a fost apoi distrusă de accidentări și de formă slabă, a doua născută, în mare, din prima. Iar în vară a plecat la Leeds, sperând că un restart de cealaltă parte a Penninilor îl poate revitaliza.
A ratat primele două meciuri ale sezonului, inclusiv un 1-0 cu fosta lui echipă, luptând să ajungă la formă fizică. Apoi a reușit un singur gol în primele 10 meciuri pentru noul club. Și acela a fost contra lui Wolves, într-un context care amenință să devină cel mai „cu asterisc” gol de Premier League posibil.
Dar acum s-a întâmplat ceva minunat. A marcat șase goluri în ultimele cinci meciuri. Goluri fără asterisc. Goluri contra lui Man City, Chelsea, Liverpool și Brentford, înainte de o dublă cu Crystal Palace, echipă care, înainte să dea peste Leeds și DCL, avea a doua cea mai bună defensivă din campionat.
La mai puțin de jumătate de sezon, e deja un ritm de goluri pe care l-a depășit în Premier League doar în era Covid. Iar această serie îl aruncă din nou în discuția pentru naționala Angliei înainte de Cupa Mondială de vara viitoare.
Un lucru cu adevărat remarcabil.
Căderea și renașterea lui Dycheball
2025 nu a început bine pentru Sean Dyche. E ușor să uiți că el era încă manager la Everton când a început anul, iar motivul e simplu: a mai rezistat doar opt zile înainte să fie demis, cu „Toffees” la un punct peste retrogradare și în pericol real.
Părea să fie capătul drumului pentru Dyche ca manager de Premier League, mai ales când David Moyes a revenit cu efect instant și a scos Everton aproape fără efort din zona roșie spre un confortabil mijloc de clasament.
Unde ar fi putut merge Dyche după asta? Ce echipă ar fi putut găsi, atât de rău „stricată”, încât panica aceea neagră să facă din Dycheball răspunsul corect?
Intră în scenă Nottingham Forest, un club îmbătat de propriile iluzii după locul 7 și calificarea în Europa, care a făcut două lucruri incredibil de stupide la început de sezon.
Mai întâi, l-au dat afară pe Nuno Espirito Santo, omul care făcuse totul posibil. Apoi, cu o aroganță uimitoare pentru un club care cu un an înainte avea ca obiectiv principal „evită retrogradarea”, l-au numit pe Ange Postecoglou.
Până când un manager care, spre final, abia mai scotea un punct în Premier League cu un lot de Spurs mult mai potrivit metodelor lui nebunești, a petrecut două luni aruncând un lot de Forest complet nepotrivit în criză de retrogradare, panica era deja instalată.
Un club care credea că retrogradarea nu îl privește, brusc avea din nou un singur gând. Angeball a ieșit, Dycheball a intrat.
Și surprizele nu se opresc. Dyche a făcut rapid Forest mai puțin caricaturală și mai puțin slabă, ceea ce era previzibil. Dar acum există perspectiva reală că i-ar putea face chiar bună.
Dyche are deja șapte victorii în Premier și Europa League, dar nu în felul în care te-ai aștepta. Forest a dezvoltat o plăcere improbabilă, dar foarte binevenită, pentru victoriile cu 3-0, după ce i-a bătut pe Liverpool, Malmo și Tottenham cu acest scor într-o singură lună, plus un 3-1 cu Leeds, bonus.
Prăbușirea lui Liverpool
Nu am îmbrățișat complet ideea dominantă că titlul sezonului trecut și cheltuielile ulterioare pe transferuri pregătiseră Liverpool pentru un marș implacabil spre multiple titluri și o nouă eră de dominație comparabilă cu cele ale lui Man United sau Man City.
Dar nu ne-am așteptat ca Liverpool să fie activ slabă, să fi pierdut deja cu două meciuri mai mult decât în tot sezonul trecut și ca o parte dintre fani să îi ceară capul lui Arne Slot înainte de jumătatea campionatului, într-o apărare a titlului abandonată.
Stâlpii mari ai succesului recent s-au prăbușit. Trent Alexander-Arnold chiar a plecat, Mo Salah e „plecat” spiritual, iar capul și picioarele lui Virgil van Dijk par să fi plecat și ele.
Întrebarea a fost mereu dacă sezonul trecut a fost începutul unei ere Arne Slot sau doar ultimul foc al erei Jurgen Klopp, sub un alt manager. Nu ne-am imaginat că răspunsul va veni atât de repede și atât de categoric.
Wolves se joacă periculos cu recordul lui Derby
Sigur, fiecare sezon începe acum cu așteptarea că cineva ar putea ataca recordul aparent de neatins al lui Derby pentru cea mai slabă echipă din istoria Premier League, dar presupunerea e mereu că va fi o nou-promovată.
Din nou, pentru a nu știu câta oară, Sunderland, ne pare foarte, foarte rău.
În timp ce ei, Leeds și chiar Burnley și-au îngropat rapid temerile în mai puțin de jumătate de sezon, tot am ajuns la poate cea mai convingătoare încercare de „infamie” văzută până acum, datorită politicii lui Wolves de a-și vinde toți cei mai buni jucători fără să îi înlocuiască, lucru care i-a ajuns din urmă într-un mod șocant.
Cele două remize consecutive cu Tottenham și Brighton din toamnă sunt aproape tot ce are Wolves de arătat într-un sezon de mizerie aproape constantă. Iar înainte de finalul lui 2025 nu se vede mare respiro, pentru că urmează Liverpool și Manchester United.
Singura fărâmă de speranță pe un orizont sumbru este că măcar 2026 ar putea începe mai bine decât se încheie 2025. Primul meci e cu West Ham.
Reculul lui Newcastle
Poate că ar fi trebuit să o vedem venind, pentru că există un tipar clar la Newcastle în era saudită. Sezon bun, Champions League. Sezon mediocru, probleme cu volumul. Sezon bun, Champions League.
Eram în punctul acela al ciclului, dar imaginea lor bâjbâind pe la mijlocul clasamentului, și mai ales faptul că nu par nici mai mult, nici mai puțin capabili decât celelalte echipe în derivă să iasă din această zonă, rămâne surprinzătoare.
