Noaptea în care fotbalul a plâns frumos
În Bănie, seara a început cu tremurul acela mic pe care îl simți doar când ești sigur că urmează ceva mare. Sub luminile lui „Ion Oblemenco”, două triburi s-au adunat față în față, alb-albastru și vișiniu, fără ură, cu aceeași foame de fotbal adevărat.
Și a venit primul fulger. Secunda 30, Bancu rupe banda stângă și taie mingea în marginea careului. Cicâldău lovește din prima, Aioani se întinde, degete pe minge, bară, iar balonul cade în fața liniei, ca un suspin ținut în piept. Un stadion întreabă, arbitrul lasă jocul, și viața merge mai departe.
Craiova împinge val după val. Aioani mai oprește o dată, încă o dată. Apoi, aproape din nimic, Rapid înțeapă. Petrila desenează pe stânga, mingea trece, Dobre ratează, Christensen e acolo, prezent ca o propoziție scurtă și clară: 0–1. Giuleștenii au dinții strânși, oltenii mușcă din teren și caută aer.
Dar fotbalul are memorie. Minutul 29. Un corner trimis lung, Adi Rus se ridică peste Manea și lovește capul ca pentru un album de colecție, 1–1. Tabloul se răstoarnă din nou, Pașcanu salvează pe linie un gol care părea deja scris, iar Mora, la 11 metri, trimite peste poartă și lasă în urmă un oftat greu.
După pauză, ritmul rămâne, dar ocaziile se rușinează. Băluță taie aerul pe lângă bară. Apoi, iarăși Rapidul, cu liniștea aceea tăioasă care doare, Christensen pune mingea la lovitura liberă, Lars Kramer scapă din marcaj, cap, plasă, liniște groasă și 1–2. Pe stadion, speranța își strânge lucrurile, dar nu pleacă.
Ultimele minute sunt o alergare după timp. Craiova împinge tribuna în spate, tribuna împinge echipa în careu. Aioani rezistă până la 90+6, când iese pe o centrare și, în haosul de corpuri și dorințe, îl lovește pe Etim. Jocul curge o clipă, apoi chemarea rece a VAR-ului. Ecranul, tăcerea, decizia, penalty. În jur, bătăile de inimă se sincronizează.
Nsimba ia mingea. O strânge ca pe o promisiune făcută demult. Un pas. Alt pas. Șut. 2–2, în minutul 90+10. În aceeași secundă, lacrimi pe obraji și strigăte care nu mai au culori. Fluier final imediat după reluare, ca și cum timpul însuși ar fi vrut să păstreze momentul perfect intact.
A fost mai mult decât un meci. A fost o poveste în care Aioani a fost atât erou, cât și om, în care Isenko a prins viață în reflexul acela la 0–1, în care Petrila a tăiat ca briciul, Bancu a respirat curaj, Adi Rus a rescris egalarea, Pașcanu a ținut poarta cu palma invizibilă a speranței, Kramer a dat lovitura vișinie, iar Nsimba a semnat finalul dincolo de timp.
Doi antrenori care nu păcălesc jocul, care cer intensitate și dau totul pe margine. Două echipe care merită fruntea clasamentului. Suporteri de ambele părți, mari cât lumea, făcând din Oblemenco un stadion de planetă mare. În seara asta, Craiova și Rapid au arătat de ce iubim fotbalul, pentru că, uneori, îți zdrobește inima ca să ți-o pună la loc mai mare.
Felicitări, domnilor. Cu respect, ne înclinăm!
