Connect with us

Fotbal Intern

Când karma joacă titular: Corvinul a devenit campioană, iar ironia serii a meritat și ea medalie

Suporterii lui FC Corvinul, FOTO/Emil Sebastian Popescu/ESPphoto

În fotbal, uneori tactica decide meciurile. Alteori, inspirația. Și, din când în când, universul pare că are propriul scenarist… unul cu un simț al umorului aproape obraznic.

Aseară, FC Voluntari a învins-o pe Sepsi OSK cu 2-0, într-un rezultat care, dincolo de calcule, clasamente și obiective de sezon, a produs un efect secundar absolut delicios pentru fotbalul ligii secunde, dar mai ales pentru cel hunedorean. Iar Corvinul, a devenit oficial campioana ligii secunde și promovează de pe primul loc.

Da, uneori fotbalul chiar știe să livreze comedie de calitate

În timp ce la Hunedoara se pregătesc deja steagurile, cântecele, șampania și o fiesta care se anunță memorabilă pe 16 mai, undeva, probabil, există și câteva zâmbete care au un gust aparte. Pentru că, dacă există ceva ce iubitorii acestui sport apreciază, este ironia perfect executată. Și ironia, de această dată, a fost servită impecabil. Tocmai echipa a cărui oficial, în ultima vreme, a găsit timp și energie să arunce săgeți și să jignească prin social media, nu doar către clubul hunedorean, ci și către un oraș întreg, soarta a fost cea care, fără să vrea, a simplificat matematic ecuația titlului pentru Corvinul.

Uneori viața nu are doar umor

Viața are și umor, dar uneori are și timing, iar când cel care vorbește cel mai tare ajunge, indirect, să contribuie la succesul celor pe care îi ironiza, deja nu mai vorbim doar despre fotbal. Vorbim despre arta ironiei.

Desigur, meritul titlului nu vine din Ilfov. Să fim serioși. Corvinul și-a construit această promovare prin muncă, continuitate, personalitate și un grup care a refuzat constant să intre în zgomotul de fundal. Hunedorenii au preferat să răspundă unde doare cel mai tare pentru adversari și anume pe teren, în clasament, iar acum, pe podium. Dar trebuie să recunoaștem… uneori e plăcut când destinul mai oferă și astfel de mici bonusuri narative.

În timp ce Hunedoara își pregătește sărbătoarea, FC Voluntari încă are cărți importante de jucat. Echipa ilfoveană păstrează a doua șansă pentru un loc direct promovabil, iar lupta rămâne complet deschisă. Doar că, indiferent cum se va încheia acest sezon, un detaliu va rămâne greu de ignorat.

În anul în care Corvinul a devenit campioană, ultima „pasă decisivă” spre titlu a venit exact din partea celor care, probabil, și-ar fi dorit cel mai puțin să o ofere. Și, sincer… nici cel mai inspirat scenarist nu putea scrie asta mai bine.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Fotbal Intern

Sportpulse.ro
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.