Connect with us

Fotbal Intern

Corvinul, frânată pe ploaie la Târgoviște: Chindia sparge gheața chiar în fața liderului

Daniel Florea de la Chindia Tragoviste, celebrand golul, FOTO/Sportpictures

Corvinul Hunedoara a pierdut la Târgoviște, într-o partidă ciudată, apăsată de ploaie, de ritmuri inegale și de senzația că liderul Ligii 2 a intrat pe teren cu promovarea deja în buzunar. Chindia, fără punct în acest play-off până la duelul cu hunedorenii, a găsit seara în care să spargă gheața: 1-0, după reușita spectaculoasă a lui Konstantinos Dumtsios.

Meciul arbitrat de Mihail Sebastian Lăstun a început cu întârziere, dintr-un motiv rar întâlnit – plasa porții era ruptă. Sub o ploaie mocănească, pe un gazon excelent și în fața unei asistențe modeste, dar cu obișnuitul nucleu de suporteri corviniști prezenți în deplasare, echipa lui Florin Maxim a intrat tare în joc. Încă din primul minut, Pîrvulescu l-a întins serios pe portarul gazdelor, semn că Hunedoara voia să dicteze ritmul.

Chindia lui Nicolae Croitoru a primit rapid o lovitură, după ce Ivan Pesic s-a accidentat în minutul 5. A încercat să continue, dar după câteva minute a fost înlocuit de grecul Konstantinos Dumtsios, omul care avea să decidă partida.

Prima repriză a avut momente de echilibru și destulă prudență. Zanc a construit excelent în minutul 18, cu o pasă periculoasă pentru Buziuc în șase metri, însă apărarea gazdelor a respins în ultimul moment. În minutul 28, Chindia a cerut penalty la o intervenție la limită a lui Ribeiro, dar arbitrul a lăsat jocul să continue. O fază discutabilă, în zona aceea gri în care ambele decizii puteau fi argumentate.

Cele mai clare ocazii ale primei părți au venit spre final. Necșulescu a fost aproape de gol în minutul 33, dar Blaga a avut un reflex excepțional și a păstrat tabela neatinsă. Apoi, în minutul 41, Cărăruș a trimis cu capul puțin pe lângă poartă. La pauză, 0-0, după o repriză așezată, fără explozie, dar cu destule semnale de avertisment pentru Corvinul.

După pauză, Chindia a crescut în curaj. În minutul 63, Doru Popadiuc a ratat cea mai mare ocazie a meciului de până atunci, din șapte metri, după o pasă excelentă a lui Florea, venită pe fondul unei erori mari în defensiva hunedoreană. Golul a venit în minutul 70. Dumtsios, intrat forțat încă din prima repriză, a lovit superb și a adus Chindia în avantaj. Două minute mai târziu, același atacant grec a pasat excelent pentru Florea, iar acesta a trecut pe lângă șansa de a face 2-0, într-un moment în care Corvinul părea surprinsă de energia gazdelor.

Finalul a fost însă al hunedorenilor. Liderul a împins jocul spre poarta Chindiei, a atacat în valuri și a ratat două ocazii uriașe. În minutul 87, Hayatu a irosit șansa egalării, iar în minutul 90, Cărăruș, din șase metri, cu poarta în față, a trimis mult peste. O fază cât un oftat pentru suporterii veniți de la Hunedoara.

Chindia a obținut astfel prima victorie din play-off exact împotriva liderului, într-un scenariu greu de anticipat. Corvinul rămâne însă echipa sezonului, formația care a dominat Liga 2 cu autoritate și care mai are în față ultimul pas, meciul de acasă cu FC Bihor, unde poate încheia campionatul pe primul loc.

Pentru hunedoreni, urmează ziua marii emoții, cu fiesta promovării și despărțirea de bătrâna arenă, dar și câ1tigarea titlului de campioni dacă obțin măcar un punct. Până atunci, Târgoviște a reamintit tuturor un adevăr simplu, Liga 2 nu oferă niciodată finaluri cuminți.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Fotbal Intern

Sportpulse.ro
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.