Corvinul Hunedoara – Universitatea Cluj 0-3. Trei goluri ale lui Jovo Lukic au decis o partidă în care hunedorenii au avut posesia, au construit și au căutat poarta adversă, dar au rămas fără răsplată. Dincolo de severitatea rezultatului, meciul de la Petroșani a lăsat câteva concluzii despre maturitate, eficiență și răbdarea de care are nevoie o echipă aflată încă în construcție.
Aseară, la Petroșani, Corvinul a trăit una dintre acele seri în care fotbalul pare să nu țină seama de efortul depus. Hunedorenii au avut mingea, au condus jocul în multe momente, au construit și au ajuns în fața porții adverse, dar la sfârșit tabela a rămas neînduplecată, 0-3. Trei goluri primite, niciunul marcat. O înfrângere usturătoare, mai ales într-o partidă considerată pe teren propriu.
Și totuși, cine a urmărit meciul știe că între ceea ce s-a întâmplat pe gazon și severitatea rezultatului există o diferență. Nu una care să conteste victoria Universității Cluj, ci una care explică de ce fotbalul nu poate fi judecat exclusiv după cifrele de pe tabelă.
Posesia nu este însă o virtute în sine. Ea devine valoroasă atunci când produce ocazii și, mai ales, goluri. Corvinul a reușit prima parte a acestei ecuații. Pe a doua, nu.
Universitatea a avut în Jovo Lukic un atacant care a înțeles exact ce i-a cerut partida. A marcat de trei ori, fără să aibă nevoie ca echipa sa să domine permanent. Iar în spatele lui, Ștefan Lefter, fostul portar al Corvinului, a intervenit atunci când hunedorenii au găsit drumul spre poartă. Între eficiența unuia și siguranța celuilalt s-a scris, în bună măsură, povestea rezultatului.
De partea cealaltă, Gillard și Pîrvulescu au fost printre cei care au încercat să schimbe cursul jocului în prima repriză. Gillard s-a zbătut, a căutat spațiile și a ajuns în situații de finalizare, în timp ce Pîrvulescu a contribuit la momentele în care Corvinul a pus presiune pe apărarea clujeană. Atacantului i-a lipsit însă golul, acea confirmare care poate schimba nu doar un meci, ci și încrederea unui jucător. Nu toate încercările nereușite trebuie transformate în verdicte. Uneori, celui care ajunge în poziții de finalizare îi mai trebuie puțină liniște, precizie și acea fărâmă de șansă fără de care fotbalul ar fi doar un exercițiu de geometrie.
Neacșa și Bratu merită, la rândul lor, remarcați pentru efortul depus. Au continuat să alerge, să se implice și să caute soluții chiar și atunci când scorul devenise apăsător. Nu au putut schimba rezultatul, dar au arătat acea disponibilitate la efort fără de care o echipă nu poate spera să depășească momentele dificile. Iar într-o seară în care aproape nimic nu s-a legat în fața porții, asemenea atitudini nu trebuie trecute cu vederea.
Florin Maxim nu s-a ascuns în spatele posesiei și nici al ocaziilor ratate. Și-a asumat deciziile, inclusiv cele două schimbări efectuate la pauză, și a vorbit despre greșelile care continuă să coste echipa. A recunoscut că, privit numai prin prisma scorului, rezultatul poate părea o umilință. Dar a cerut ca meciul să fie judecat și prin ceea ce s-a întâmplat efectiv pe teren.
Este o distincție importantă, fără a deveni o scuză. Pentru că o echipă poate juca bine și poate pierde, însă nu poate trăi la nesfârșit din promisiunea că data viitoare va fi altfel.
Mario Bratu a pus degetul pe aceeași rană, cu sinceritatea fotbalistului care tocmai a ieșit de pe teren: „Rămânem cu încurajările și puncte nu adunăm”.
În câteva cuvinte se află întreaga nemulțumire a vestiarului. Aprecierile adversarilor sunt onorante, dar clasamentul nu se întocmește după impresii, iar Corvinul trebuie să găsească drumul dintre un joc care place și unul care aduce rezultate. Există însă și un amănunt care merită păstrat, poate mai mult decât multe dintre fazele partidei: atitudinea suporterilor.
Corvinul continuă să aibă alături oameni care își susțin echipa și atunci când tabela le oferă puține motive de bucurie. Nu este un lucru mărunt. Într-un fotbal tot mai grăbit să ceară rezultate, să împartă vinovății și să schimbe direcția după fiecare dezamăgire, asemenea atașament a devenit aproape o raritate.
Susținerea nu înseamnă absența exigenței. Dimpotrivă, cei care vin la stadion au tot dreptul să ceară mai multă atenție în apărare, mai multă luciditate în fața porții și puncte care să confirme munca depusă. Dar există o diferență între a cere unei echipe să crească și a-i refuza timpul necesar pentru a o face.
Corvinul are de corectat lucruri concrete. Greșelile defensive nu pot fi trecute cu vederea, iar ocaziile irosite nu pot deveni o obișnuință. SuperLiga pedepsește repede și nu oferă puncte pentru intenții frumoase.
Totuși, ar fi nedrept ca un 0-3 să șteargă tot ceea ce această echipă a arătat că poate construi. Florin Maxim și jucătorii săi au în față o muncă deloc simplă, să păstreze curajul de a juca și să adauge pragmatismul fără de care curajul rămâne nerăsplătit.
La Petroșani, Universitatea Cluj a fost echipa mai eficientă și a câștigat pe merit. Corvinul a avut mingea, ocaziile și susținerea tribunelor, dar nu și răspunsul în fața porții.
Scorul trebuie acceptat, greșelile trebuie îndreptate, iar lecția trebuie învățată. Cât despre răbdare, ea nu înscrie goluri și nu aduce puncte de una singură. Dar fără ea, puține echipe ajung să construiască ceva care să dureze.
