Dinamo a învins-o pe Hermannstadt, 2-0 pe Arena Națională, într-un meci care a început ca o cursă de karting – rapid, zgomotos, plin de adrenalină – și s-a încheiat ca o croazieră liniștită spre podium. Cinci partide fără înfrângere pentru trupa lui Zeljko Kopic și, brusc, dinamoviștii arată mai degrabă a echipă cu plan decât a victimă sigură, așa cum o considerau unii la startul sezonului.
Prima repriză: fotbal de desene animate
Din primele minute, s-a simțit că ambele echipe voiau spectacol, chiar dacă uneori păreau că improvizează scenariul pe loc. Florin Bejan, fostul dinamovist, a încercat să își scrie propria poveste cu final ironic, dar Epassy a refuzat rolul de figurant și a scos senzațional. Dincolo, Musi a recuperat, Cîrjan a tras, dar Căbuz a fost exact acolo unde trebuia.
Sibienii, mai pragmatici și mai direcți, au avut șansele lor prin Balaure și Antwi, dar au tratat mingea cu delicatețea unui portar de hotel – totul s-a terminat pe lângă sau în brațele lui Epassy. Dinamo, în schimb, a părut echipa cu mai multă imaginație, dar mai puțină eficiență. Prima parte s-a încheiat cu senzația că asistăm la un meci bunicel, dar lipsit de finalitate.
După pauză, câinii au mușcat
Kopic a schimbat discursul la vestiare și Dinamo a intrat pe teren cu altă energie. La doar trei minute de la reluare, Karamoko – același care în prima repriză ratase incredibil – s-a revanșat și a împins mingea în poartă, după o respingere neinspirată a lui Căbuz. „Omul potrivit, la locul potrivit” nu e doar o expresie, ci un rezumat perfect pentru faza de 1-0.
Din acel moment, Hermannstadt s-a ofilit. Echipa lui Măldărășanu, incisivă în prima parte, a devenit o copie palidă a ceea ce arătase înainte. Singura lor tresărire de orgoliu a venit de la Ciubotaru, dar șutul a trecut pe lângă.
Boateng, surpriza serii
Și când toată lumea aștepta ca Dinamo să tremure pe final, a apărut Boateng. Nu atacantul, ci fundașul, care a reușit să marcheze golul serii. O acțiune începută cu o recuperare la mijlocul terenului, o combinație cu Cîrjan și o deviere norocoasă, finalizată cu un șut sub bară de toată frumusețea. Un fundaș care își ia inima în dinți și marchează un gol de atacant – rețeta perfectă pentru a liniști tribunele și pentru a scoate din sărite adversarii.
De acolo, partida a fost o formalitate. Dinamo și-a permis luxul de a controla ritmul, iar Hermannstadt și-a pierdut orice apetit ofensiv. 2-0 și un meci care arată, în sfârșit, că echipa lui Kopic a început să creadă în propria poveste.
Concluzie: nu e artă, dar e eficiență
Dinamo nu a jucat fotbal champagne, dar a servit un vin roșu decent – suficient de tare cât să dea amețeli unui Hermannstadt care a uitat să mai muște după pauză. Cinci meciuri fără înfrângere, podium provizoriu, atmosferă de echipă care își descoperă identitatea. E devreme să vorbim despre titluri, dar e momentul potrivit să recunoaștem că „câinii” nu mai sunt mielușeii din sezonul trecut.
