Dacă e ceva ce Superliga știe să ofere cu regularitate, acelea sunt iluziile. La malul mării, Farul lui Zicu a trecut prin trei săptămâni de naufragiu fotbalistic, iar la Ovidiu, Petrolul lui Ciobotariu a arătat mai degrabă ca o echipă de old boys adunată la un amical de seară decât ca o trupă de prima ligă. Și, cum fotbalul are mereu ironia la el, exact atunci când „marinarii” păreau gata să se înece, au scos colacul: 2-1, cu Larie și Tănasă în rolurile de salvatori improvizați.
O victorie? Da. O lecție? Poate.
Farul n-a descoperit brusc fotbalul total, dar a redescoperit ceva ce uitase: că mingea trebuie împinsă în poartă, nu spre Lacul Siutghiol. Petrolul, între timp, a demonstrat că există și un alt fel de prăpastie: cea în care intri încet, cu zâmbetul pe buze, după ce-ți bați joc de șansele elementare.
Petrolul, lupii fără colți
Adi Chică-Roșă a prins o clipă de inspirație, dar altfel, „haita” prahoveană a arătat ca o adunătură de câini fără stăpân. Tolea a mișcat lucrurile pentru câteva minute, dar prea puțin, prea rar. Restul? O imagine de faliment sportiv, condimentată cu un antrenor pe muchia concedierii și o tribună care încă mai crede că tradiția e suficientă să câștigi meciuri.
Larie și povestea lui cu penalty-urile
Un alt penalty, o altă execuție impecabilă, aceeași concluzie: când nimic nu merge, îl găsești pe Larie. Și poate că aici e ironia supremă – o echipă care vorbește obsesiv despre academie și „copiii Regelui” ajunge să fie ținută pe linia de plutire de un fundaș de 37 de ani. Dar, hei, asta e Superliga: locul unde planurile mărețe sunt mereu spulberate de realitățile de provincie.
Și arbitrii?
VAR-ul a fost din nou actor principal, și nu pentru că ar fi făcut vreo mare nedreptate, ci pentru că fiecare decizie a fost tratată cu solemnitatea unui proces de la Haga. Îți vine să crezi că până și dictarea unui corner e transmisă cu trei reluări. Spectacolul? Pierdut între monitoare și semne făcute cu mâna.
Concluzia?
Farul respiră din nou, Petrolul gâfâie la marginea prăpastiei și, între timp, Superliga ne oferă încă o mostră de fotbal amator în ambalaj profesionist. Și poate că adevărul e acesta: la Constanța s-a reaprins lumina farului, dar la Ploiești, lupii nu mai urlă – mârâie încet, spre nimic.
