A fost una dintre acele seri în care stadionul, echipa și publicul par să respire în același ritm. Universitatea Craiova a zdrobit FCSB cu 5-0, într-un meci în care diferența n-a fost doar pe tabelă. Campioana României a avut energie, personalitate și fotbal. Mult fotbal. Iar „Ion Oblemenco” a trăit din nou cu intensitatea marilor sale nopți.
Craiova nu a câștigat pur și simplu un derby. L-a confiscat. De la atmosfera din tribune până la imaginile superbe oferite de transmisia TV, totul a avut aerul unei seri importante. Oblemenco plin de culoare, zgomot, nerăbdare și acea pasiune oltenească imposibil de pus pe „mute”.
În mijlocul acestei scene, echipa lui Filipe Coelho a jucat precum o campioană care nu simte nevoia să-și arate medalia. Îi ajunge să arate mingea și adversarului i-a arătat-o destul de mult.
Craiova n-a alergat după meci. L-a controlat
Universitatea a avut ceva ce FCSB a căutat aproape toată seara, claritate. Bancu a dat tonul pe stânga, Cicâldău a oferit echilibru și eleganță, David Matei a jucat cu o maturitate care continuă să impresioneze, iar în față Assad Al Hamlawi a transformat fiecare ezitare a defensivei bucureștene într-un motiv de panică.
Atacantul Craiovei a semnat primele două goluri și, din acel moment, senzația a devenit greu de ignorat, campioana știa exact ce vrea să facă, FCSB încă încerca să afle. Târnovanu a mai amânat de câteva ori inevitabilul. A intervenit excelent, a salvat cât a putut, dar nici măcar un portar inspirat nu poate repara la nesfârșit o echipă care se rupe în fața lui. La pauză era 2-0 și, paradoxal, scorul încă îi mai oferea FCSB-ului speranțe.
După pauză, spectacol în alb-albastru
Craiova nu a ieșit de la vestiare pentru a conserva avantajul. A ieșit să joace, iar golul lui Alexandru Cicâldău, venit după o centrare splendidă a lui Bancu și o finalizare din voleu, a avut ceva din fotbalul pe care publicul îl savurează înainte chiar ca mingea să atingă plasa. Frumos. Simplu. Curat. 3-0. Coelho a schimbat apoi, dar Craiova nu și-a schimbat ritmul. Au intrat Ștefan Baiaram și Elisor, iar cei doi au avut nevoie de foarte puțin timp pentru a produce golul patru, Baiaram a servit, Elisor a finalizat.
La 4-0, Oblemenco nu mai urmărea un meci, ci își sărbătorea echipa, iar Elisor nu terminase. Pe final a mai lovit o dată și a stabilit un scor care va rămâne mult timp în memoria acestui duel: Universitatea Craiova – FCSB 5-0.
Despre FCSB, fără dramatism. Există suficient în jurul echipei
Ar fi simplu să transformăm seara într-un rechizitoriu la adresa FCSB. Nu este nevoie. Tabela a fost suficient de convingătoare.
Marius Baciu venise în Bănie cu un ultimatum devenit deja informație publică: minimum patru puncte din partidele cu Petrolul și Craiova. După egalul cu ploieștenii, matematica devenise foarte simplă, trebuia să câștige pe Oblemenco. A plecat cu un singur punct din cele două meciuri și cu cinci goluri primite la Craiova. Ce va urma este decizia conducerii. La FCSB însă, ultimatumul adresat antrenorului a devenit aproape o etapă firească a sezonului. Probabil că și Pep Guardiola ar verifica, preventiv, câte puncte trebuie să facă în următoarele două meciuri înainte să accepte postul.
Ironia se oprește aici. Pentru că Baciu merită același respect pe care îl merită orice antrenor într-o asemenea seară. Problemele FCSB-ului au părut mult mai mari decât un singur om de pe bancă.
Campioana a transmis un mesaj
Dincolo de cele cinci goluri, aceasta este poate concluzia serii. Universitatea Craiova nu a arătat doar că poate învinge FCSB. A arătat cum vrea să joace fotbal. Cu personalitate. Cu posesie, mișcare și curaj. Cu Bancu urcând fără teamă, Cicâldău dictând ritmul, tineri care cer mingea și atacanți care simt poarta. Iar toate acestea într-un stadion care continuă să fie unul dintre marile atuuri ale Craiovei. Oltenii aveau deja cea mai bună medie de spectatori din SuperLiga înaintea acestei etape. În această seară, publicul și-a primit răsplata. 5-0 cu FCSB.
Nu în fiecare zi marchezi cinci într-un asemenea duel. Și tocmai de aceea, astfel de nopți nu trebuie analizate până își pierd farmecul. Uneori fotbalul merită pur și simplu trăit. Iar în seara asta, pe Oblemenco, fotbalul s-a trăit în alb și albastru.
