După 3-0 cu CFR Cluj, Florin Maxim n-a vorbit ca un antrenor care tocmai a produs o mare surpriză. N-a ridicat victoria mai sus decât trebuie și n-a transformat seara într-un exercițiu de orgoliu. Din declarațiile de la finalul partidei a rămas, mai ales, imaginea unui tehnician care știe exact ce construiește: o echipă fără complexe, cu libertatea de a juca, de a greși, de a crește și, la momentul potrivit, de a merge mai departe.
Corvinul a câștigat clar cu CFR, dar Florin Maxim a vorbit puțin despre adversar și mult despre ai lui. Poate aici se află unul dintre secretele acestei echipe. Nu există obsesia comparației. Nu există nevoia de a demonstra zilnic că Hunedoara poate sta lângă numele mari ale campionatului. Există doar munca. Și jocul următor.
„Nu avem nicio presiune”, spune Maxim. Fraza poate părea simplă. În fotbal, însă, este greu de pus în practică. Presiunea apare repede. Din clasament, din tribune, din rezultate, din ambiții. Maxim încearcă să o transforme în altceva: responsabilitate individuală. Le cere jucătorilor să demonstreze, să atragă atenția și să-și construiască drumul. Nu pentru a-i ține cu orice preț la Corvinul, ci dimpotrivă, pentru a-i ajuta să plece mai sus.
O idee rară: antrenorul care acceptă că jucătorul trebuie să plece
În fotbalul românesc, se vorbește mult despre proiecte și foarte puțin despre finalitatea lor. Maxim spune lucrurilor pe nume. Corvinul trebuie să fie și o rampă. Un loc în care un fotbalist își poate arăta calitățile, poate crește și, dacă merită, poate ajunge la un nivel superior. Este o formă de realism. Poate chiar de onestitate. Manolache este exemplul perfect. A fost cu echipa în Liga 3. A promovat. A câștigat un trofeu. A rămas. A crescut. Iar acum marchează împotriva CFR-ului în Superliga.
Maxim vorbește despre el nu ca despre o proprietate a clubului, ci ca despre un om cu familie, cu copii, cu un drum profesional care trebuie dus mai departe.
Aici există ceva sănătos. Fotbalul nu este numai despre următorul contract al clubului. Este și despre următorul pas al jucătorului.
Golul lui Manolache și lucrurile care se lucrează
Execuția lui Manolache a fost spectaculoasă. Dar Maxim nu s-a grăbit să o transforme într-o minune. A explicat. Faza fixă fusese lucrată. La pauză, echipa primise indicația de a căuta bara a doua. Djokovic era ținut ocupat, spațiul putea fi atacat. Restul i-a aparținut jucătorului.
„Nu pregătim execuțiile sub bară”, a spus, cu o doză sănătoasă de umor. Acolo începe talentul. Antrenorul poate construi cadrul. Jucătorul trebuie să-i dea viață. La fel și cu șuturile de la distanță. Maxim spune că îi încurajează să tragă. Dacă adversarul stă jos, trebuie obligat să iasă. Nu este o filozofie complicată. Este fotbal. Pragmatic. Simplu. Dar bine făcut.
Respectul pentru CFR spune și el ceva
După 3-0, era ușor să vorbești de sus. Maxim n-a făcut-o. A amintit că CFR a reprezentat România în Europa, că deplasările lungi și rezultatele slabe pot aduce frustrare și neîncredere și că echipa clujeană are suficientă calitate pentru a reveni. Despre Marius Șumudică a spus simplu: „Va fi o nucă tare.”
Nu politețe goală. Mai degrabă recunoașterea faptului că un meci nu definește un antrenor și nici o echipă. CFR are probleme. Dar are și resurse. Corvinul a câștigat. Dar nu a câștigat dreptul de a privi de sus. Poate că tocmai acesta este echilibrul pe care Maxim încearcă să-l păstreze.
Play-off? De ce nu?
Când a fost întrebat despre play-off, Maxim n-a fugit de subiect. Nici nu l-a transformat în obiectiv solemn.
„Cine ne poate opri din a ne dori?” E greu să formulezi mai corect. Dorința nu costă nimic. Realizarea ei costă enorm. Corvinul poate visa la play-off. Dar până acolo urmează Cupa, la Baia Mare, iar apoi partida cu UTA. Un meci. Apoi altul. Așa se construiesc, de fapt, sezoanele. Nu din declarații. Din repetiție.
O echipă fără presiune, dar nu fără ambiție
Poate aici este diferența. Corvinul nu joacă fără presiune pentru că nu-i pasă. Joacă fără presiune pentru că încearcă să transforme ambiția în libertate. Jucătorii trebuie să aibă curajul să șuteze. Să greșească. S ă încerce. Să atragă atenția. Să plece mai sus, dacă pot șipână atunci, să joace bine pentru Corvinul.
Florin Maxim nu promite nimic. Nu cere nimănui să creadă într-un miracol. Doar în muncă. Iar poate tocmai de aceea această echipă începe să pară atât de firească. După 3-0 cu CFR, Corvinul nu are nevoie să se proclame nimic. E suficient să continue să fie ceea ce este.
