Connect with us

Fotbal Intern

INTERVIU – Flavius “China” Iacob: „UTA înseamnă pasiune, istorie și destin. Aici simt că pot să-mi las amprenta pentru totdeauna.”

Flavius Iacob, UTA Arad, foto- uta-arad.ro

Cu ochii limpezi, vocea caldă, dar fermă, și o sinceritate dezarmantă, Flavius Iacob – cunoscut de prieteni drept „China” – ne primește în lumea lui. O lume în care munca, pasiunea și loialitatea sunt legile nescrise. După un sezon de vis la Corvinul și o etapă de învățare la CFR Cluj, Iacob a ajuns acolo unde parcă îl aștepta destinul: la UTA Arad. Un interviu sincer pentru un oraș, un club și un public care trăiește fotbalul cu lacrimi în ochi.

SportPulse : Flavius, un nou început, un nou vis. Cum e viața ta acum, la UTA?

Iacob: E… foarte bine! Nu găsesc cuvântul exact. E o combinație între liniștea si zenzatia pe care o simți când ajungi acasă după o călătorie lungă și emoția aceea pe care o ai înainte de un meci mare. Am fost primit cu brațele larg deschise de toată lumea, parcă ne cunoșteam de-o viață. La UTA nu vii ca jucător, vii ca om, ca parte dintr-o familie care respiră fotbal, prin istorie, prin oamenii din tribune, prin legendă. E o onoare.

SportPulse: Ai trecut printr-un an greu la Cluj. Cum a fost? Ce-ai învățat?

Iacob: Mult. Uneori, când nu joci cât ai vrea, înveți cel mai mult. Înveți să-ți asculți gândurile, să fii mai puternic, mai disciplinat. A fost un an care nu se vede în statistici, dar care m-a crescut ca om și ca fotbalist. Și chiar dacă n-am fost în prim-plan, am simțit că m-am pregătit pentru momentul ăsta, pentru UTA.

SportPulse: Ce-ți propui la UTA?

Iacob: Să construiesc o poveste. Vreau să pun cărămidă cu cărămidă la revenirea acestei echipe acolo unde îi este locul, în elita fotbalului românesc. UTA nu e o echipă obișnuită, are un trecut glorios, un prezent pasional și un viitor pe care trebuie să-l onorăm cu fapte. Vreau să fiu parte din acest drum. Vreau să las urme și da, vreau trofee. Nu doar pentru palmares, ci pentru oamenii aceia din tribune care vin cu sufletul înainte de orice.

SportPulse: Cum te înțelegi cu domnul Mihalcea? Se potrivește stilului tău?

Iacob: Perfect! Domnul Mihalcea e genul de antrenor care vede dincolo de schemă. A fost atacant, știe ce înseamnă lupta, simte fotbalul. Cere implicare totală, cere efort, cere inimă – exact ce-mi place mie. Mă bucur că mă provoacă să urc, să intru în combinații, să particip la construcție. Pentru mine, meciul nu e doar până la fluierul final, ci se termină abia când am intrat în vestiar cu tricoul ud, cu genunchii juliți și cu conștiința curată că am dat totul, sau chiar mai mult.

SportPulse: În vestiar îi ai pe Denis Hrezdac și Lucas Câmpan, foștii colegi de la Corvinul. Contează?

Iacob: Enorm. Denis, Lucas și cu mine venim dintr-un loc în care ne-am format ca învingători. Am cucerit o Cupă împreună, am trăit momente magice și am plâns de bucurie pe teren. Acum, să fim din nou împreună la UTA, parcă simt că povestea noastră continuă, dar la un alt nivel. Ne cunoaștem din priviri, știm cum gândim, iar faptul că aducem cu noi acea mentalitate de luptă, de sacrificiu, de a nu renunța niciodată – cred că asta va conta enorm.

SportPulse: Suporterii arădeni sunt printre cei mai pasionali din România. Ce le transmiți?

Iacob: Că le mulțumesc din suflet! Am simțit căldura lor chiar dinainte de a semna cu UTA. Ei fiind înfrățiți cu suporterii corviniști, s-a întâmplat la meciurile din Cupă și la partidele din Europa, când și ei ne-au fost alături și ne-au împins de la spate, iar acum, simt că i-am regăsit ca pe o familie veche. Publicul și atmosfera de la Arad are ceva special, simți că tribunele respiră, simți cum te ridică, te obligă să fii mai bun. E o responsabilitate imensă, dar e și o mândrie greu de pus în cuvinte. Vreau să fiu acel jucător în care ei se regăsesc. Să fim împreună în tot ce urmează. Eu le promit un singur lucru, nu voi renunța niciodată și voi da 100% de fiecare dată.

UTA Arad are din nou un gladiator – Flavius „China” Iacob e genul de fotbalist care joacă și cu picioarele, dar mai ales cu inima. Care nu vorbește despre trofee, ci le visează cu ochii deschiși și e gata să și le câștige, iar UTA, echipa care a scris istorie cu litere mari, pare să fi găsit în Iacob omul potrivit pentru a scrie următorul capitol.

Aradul renaște, și-l are în linia întâi pe Flavius, cu inimă, cu forță, cu destin.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Fotbal Intern

Sportpulse.ro
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.