Două luni de așteptare, un campionat care părea să nu le ofere nicio șansă și o seară în care totul putea să se prăbușească. Miercurea Ciuc a plecat de la Galați cu un 1–1 cât o victorie, după ce a rezistat în nouă oameni în fața Oțelului. Primul punct al ciucanilor în SuperLiga a venit într-un final dramatic, cu două eliminări, un penalty anulat și o rezistență care a transformat ultimele minute într-o adevărată luptă pentru supraviețuire.
Există meciuri pe care le câștigi pe tabelă și altele pe care le câștigi prin felul în care refuzi să cedezi. Pentru Miercurea Ciuc, seara de la Galați a aparținut celei de-a doua categorii. O echipă ajunsă la Dunăre fără niciun punct după 11 etape a găsit, tocmai când părea că fotbalul îi întoarce din nou spatele, puterea de a rezista.
La început, nimic nu anunța o asemenea poveste. Oțelul a intrat pe teren hotărâtă să își impună ritmul, iar Brito a deschis scorul în minutul 23, după o centrare precisă a lui Andrezinho. Era 1–0, iar pentru ciucani se contura încă o după-amiază dificilă, într-un sezon care le oferise până atunci numai înfrângeri. Dar fotbalul are obiceiul să își păstreze cele mai puternice emoții pentru cei care nu renunță.
De la speranță la revoltă, în numai câteva minute
După pauză, Miercurea Ciuc a ieșit de la vestiare cu altă energie. Kukovec, introdus la pauză, a restabilit egalitatea în minutul 52. Pentru câteva clipe, bucuria a fost suspendată de semnalizarea unui ofsaid. Apoi a venit confirmarea golului, iar tabela a arătat 1–1. Era primul pas spre un rezultat pe care ciucanii îl așteptau de două luni. Numai că adevărata furtună abia începea.
În minutul 65, Istvan Kovacs a acordat o lovitură de pedeapsă pentru Miercurea Ciuc, după contactul dintre Paul Iacob și Dusan Vukovic. Intervenția VAR a schimbat însă verdictul. Penalty-ul a fost anulat, iar Vukovic a primit cartonaș galben pentru simulare. O decizie care a aprins tensiunea și a schimbat complet atmosfera partidei.
Patru minute mai târziu, Vukovic a fost eliminat după al doilea avertisment. În minutul 73, Kukovec, omul care readusese speranța, a primit și el al doilea cartonaș galben. În numai câteva minute, Miercurea Ciuc trecuse de la posibilitatea de a conduce la perspectiva de a apăra un egal în nouă oameni.
Nouă contra unsprezece. Și un portar care a spus „nu”
Din acel moment, partida n-a mai fost despre construcție, posesie sau tactică spectaculoasă. A devenit o confruntare a nervilor, a sacrificiului și a secundelor care păreau să nu se mai termine. Oțelul avea doi oameni în plus, propriul public în spate și suficient timp pentru a găsi golul victoriei. Dar superioritatea numerică nu s-a transformat în superioritate pe tabelă.
În poarta ciucanilor, Pap a devenit omul de care s-au agățat toate speranțele. În fața lui, fiecare intervenție defensivă a contat, fiecare minge îndepărtată a însemnat câteva secunde câștigate, fiecare atac respins a apropiat echipa de un rezultat care, înaintea meciului, părea atât de greu de obținut. Gălățenii au împins jocul spre poarta adversă, dar nu au găsit lovitura decisivă. Iar când ultimul fluier a pus capăt partidei, tabela a rămas nemișcată: 1–1.
Un singur punct. Dar poate începutul unei alte povești
Pentru Oțelul, remiza are gustul unei ocazii ratate. Să joci finalul în superioritate de doi oameni, pe teren propriu, și să nu câștigi înseamnă să lași în urmă întrebări serioase. Pentru Miercurea Ciuc, același rezultat are o cu totul altă greutate. Un punct nu schimbă radical clasamentul. Nu șterge cele 11 înfrângeri precedente și nici nu garantează salvarea de la retrogradare. Dar poate schimba ceva ce nu apare în statistici: convingerea unei echipe că este capabilă să reziste, să lupte și să obțină rezultate chiar și atunci când împrejurările îi sunt potrivnice. Ciucanii au venit la Galați cu povara unui început de campionat fără puncte. Au plecat cu primul lor rezultat pozitiv, după o seară în care au fost obligați să joace împotriva adversarului, a cronometrului și a propriei inferiorități numerice.
La Galați, Miercurea Ciuc n-a câștigat un meci. A câștigat dreptul de a spera. Iar uneori, pentru o echipă care a așteptat două luni primul punct, acesta este cel mai important început.
