Sunt meciuri pe care clasamentul le explică aproape în întregime și sunt altele în care trebuie să te uiți puțin în urmă pentru a înțelege cine se întâlnește, de fapt, pe teren. Oțelul Galați – Corvinul Hunedoara, astăzi, de la ora 18:00, face parte din a doua categorie. Două echipe cu câte 10 puncte, două orașe legate profund de siderurgia românească și două tribune care au continuat să-și iubească echipele chiar și atunci când vremurile bune deveniseră doar amintire.
Au trecut puțin peste doi ani de la ultima lor întâlnire. La Sibiu, pe 15 mai 2024, Oțelul și Corvinul ofereau una dintre cele mai frumoase finale de Cupa României din ultimii ani. Gălățenii au condus de două ori, hunedorenii au revenit de fiecare dată, iar după 2-2 și 120 de minute de fotbal, trofeul a plecat la Hunedoara, 3-2 la loviturile de departajare. Corvinul era atunci în liga secundă. Astăzi, cele două se întâlnesc din nou de la același nivel.
Două orașe, aceeași rădăcină
Există și ceva simbolic în această revedere. Oțelul și Corvinul sunt două dintre numele fotbalului românesc care poartă poate cel mai vizibil amprenta orașelor industriale din care provin.
Oțelul s-a născut în jurul uriașului combinat siderurgic de la Galați. La Hunedoara, generații întregi au crescut cu furnalele combinatului în decor și cu Corvinul în weekend. Industria care a definit cândva cele două comunități nu mai are astăzi dimensiunea de altădată și nici fotbalul nu mai funcționează după modelul echipelor susținute de marile întreprinderi. Dar numele au rămas. Oțelul. Corvinul. Și au rămas, mai ales, oamenii din tribune.
Egalitate aproape perfectă
Până și clasamentul a avut grijă să adauge puțin echilibru poveștii. După nouă etape, ambele formații au 10 puncte, câte două victorii, patru egaluri și trei înfrângeri. Corvinul este pe locul 13, cu golaveraj 8-7, iar Oțelul imediat în spate, cu 9-12. Forma recentă este aproape în oglindă, ambele vin după două înfrângeri consecutive și ambele au obținut o singură victorie în ultimele opt etape.
Oțelul a pierdut cu Rapid, 0-1, apoi cu U Cluj, 0-3. Corvinul vine după 0-2 la Ploiești cu Petrolul și 0-1 cu Universitatea Craiova. Așadar, înaintea pauzei competiționale, trei puncte ar însemna mult mai mult decât o simplă urcare de câteva poziții.
Galațiul are micul avantaj al terenului propriu
Dacă există un avantaj înainte de primul fluier, acesta aparține Oțelului. Nu unul suficient de mare pentru pronosticuri categorice, ci avantajul firesc al echipei care joacă acasă, într-un stadion în care publicul gălățean știe să pună presiune și să-și împingă echipa. În plus, Oțelul îl are recuperat pe Patrick, absent etapa trecută după eliminarea din partida cu Rapid.
De partea cealaltă, Corvinul lui Florin Maxim merge la Galați fără probleme majore de efectiv și cu argumentul unei defensive care a primit numai șapte goluri în primele nouă etape. Hunedorenii au însă o problemă la celălalt capăt al terenului, în cinci dintre cele nouă partide de campionat nu au reușit să înscrie. Statisticile spun, așadar, că ne putem aștepta la un meci strâns. Istoria spune cam același lucru.
Din 1992 n-au mai fost împreună în prima ligă
Există și o statistică spectaculoasă, iar Oțelul și Corvinul nu s-au mai întâlnit în principala competiție a României din 7 iunie 1992, când hunedorenii câștigau acasă cu 3-1. În total, au existat opt confruntări în prima divizie, cinci victorii Corvinul, două Oțelul și o remiză. Prima dintre ele s-a jucat, aproape neverosimil, chiar pe 21 septembrie 1986. Exact aceeași dată ca astăzi. Atunci a fost Oțelul – Corvinul 1-1. Patruzeci de ani mai târziu, calendarul le pune din nou față în față.
Oțelul – Corvinul, ora 18:00
Nu mai sunt echipele combinatelor de altădată. Nu mai există fotbalul industrial care umplea stadioane la schimbarea turelor și făcea din echipa orașului o extensie firească a comunității. Dar există Oțelul. Există Corvinul. Există Galați și Hunedoara, două orașe care au pierdut enorm din lumea industrială care le-a construit identitatea, dar care n-au renunțat la fotbalul lor.
Astăzi, de la 18:00, cele două se întâlnesc din nou. La egalitate de puncte. Cu nevoie de victorie. Cu amintirea unei finale de Cupă încă proaspătă și cu două tribune care știu foarte bine că istoria unui club nu se măsoară numai în clasamente.
La Galați se joacă trei puncte. Dar se întâlnesc două bucăți din istoria fotbalului muncitoresc românesc.
