Într-o seară rece de Superligă, Petrolul și CFR Cluj s-au întâlnit cu aceeași problemă, cu rușinea de a se uita în josul clasamentului. Două echipe cu trofee și istorie, două galerii care știu ce înseamnă gloria și totuși, două cluburi care, la ora actuală, caută mai mult aer decât puncte.
Ploieștiul a trăit intens, Clujul a trăit periculos, iar arbitrul Sebastian Colțescu… a trăit pentru cameră.
Minutul de reculegere și decența pierdută
Seara a început cu liniște, sau mai bine spus, cu tentativa ei. În memoria lui Flavius Domide, legenda UTA-ei, s-a ținut un minut de reculegere. Ar fi trebuit să fie un moment de respect, de comuniune, de onoare. A fost, în schimb, o oglindă crudă a unei părți din publicul românesc, fluierături, strigăte, lipsă de rușine.
Într-o lume civilizată, liniștea e un semn de respect. În a noastră, pare deja un act de curaj.
Colțescu, vedetă cu fluier de cinema
Sebastian Colțescu n-a venit să arbitreze. A venit să fie remarcat. A certat, a gesticulat, a explicat fotbalul unor profesioniști ca un profesor nervos la tablă. Fiecare fază a fost spectacol personal, fiecare decizie, o demonstrație de autoritate scenică.
„Da, domnule Colțescu, arătați bine pe cameră. Nu e nevoie să faceți și regia”, ar fi spus ironic Ioan Chirlă, dacă ar fi fost în tribunele de pe „Ilie Oană”.
Prima repriză: intensă, ironică, imprevizibilă
Iacopo Cernigoi, atacantul CFR-ului, a părut cel puțin în primele 15 minute peste tot și nicăieri. Italianul, cu mai multe meciuri în Serie D decât în Serie A, a dat impresia că joacă într-o altă ligă și poate chiar o făcea. Dar în minutul 20, Signor a avut o preluare demnă de „calcio”, o minge bună pentru Slimani, care n-a profitat. „Come si dice fotbal? A, calcio…” – s-a auzit din tribună, între sarcasm și compasiune.
În minutul 27, Gicu Grozav a părăsit terenul accidentat. O contracție musculară, un oftat al tribunei, o schimbare de ritm. În locul său a intrat Valentin Gheorghe, aducând viteză, dar pierzând din scânteia creativă.
Pe final de repriză, meciul s-a aprins. Slimani ratează la limită, Ricardinho trage peste, iar Vali Gheorghe comite o intrare demnă de un derby județean și primește un galben previzibil.
Sălceanu a trimis o centrare frumoasă, dar Ricardinho a nimerit peluza. Iar Sfait, nervos și scăpat de sub control, a lovit un panou publicitar și a distrus laptopul unui fotograf. Alo, domnule Sfait, omul acela nu face sport, muncește. Din echipamentul lui trăiește. Poate data viitoare vă gândiți la asta înainte de a lovi la nervi.
O repriză bună, intensă, frumoasă și urâtă în același timp, exact cum e fotbalul nostru.
Repriza a doua: un carusel de nervi și nervozități
Minutul 58 – Ploieștenii îl schimbă pe Valentin Gheorghe, intrat chiar în prima repriză, semn că inspirația nu ține două acte.
Minutul 61 – Cernigoi părăsește scena pentru Cordea, și, brusc, CFR pare că joacă din nou în 11.
Minutul 65 – Zouma vede galben pentru o intervenție impecabilă în Premier League, dar considerată fault în fragile football din Superliga de porțelan. Din lovitura liberă, Chică-Roșă trimite mingea în bară.
Minutul 78 – Denis Radu marchează pentru Petrolul, dar arbitrul are nevoie de aproape 3 minute și un semn divin din căști pentru a valida golul.
Finalul e o cursă de adrenalină. Cordea ratează o lovitură liberă, ploieștenii declanșează contraatacul, dar irosesc. Mingea ajunge rapid la poarta cealaltă, unde Bilinoc îl întinde serios pe Bălbărău.
În minutul 90+3, Colțescu face din nou istorie, dar de lăudat de data asta și trimite un copil de mingi afară pentru că nu a pasat mingea suficient de repede. Anii ’80 trăiesc!, doar că între timp UEFA a descoperit că există mingi și la 10 metri de teren, dar și din 10 în 10 metrii.
În loc de concluzie
România are fotbal. Încă îl are. Dar are și reflexe care nu mai pot fi scuzate. Arbitrul care vrea să fie protagonist. Jucătorii care cad la prima adiere. Copiii de mingi transformați în actori.
Și totuși, dincolo de toate, există scântei, există oameni ca Zouma, care aduc o clipă de Premier League în Superliga noastră, tineri care aleargă cu inima plină, antrenori care încă mai cred în ideea de joc.
La final, Petrolul câștigă, CFR oftează, iar fotbalul românesc rămâne acolo unde e de ani buni, la intersecția dintre promisiune și improvizație.
Pingback: Denis-Răzvan Radu, la prima reușită în tricoul Petrolului: „Am simțit că mingea va veni la mine” – Sportpulse.ro