Slobozia, Ialomița – Dacă există un moment în care o echipă își dă jos singură toate măștile și își semnează neputința cu sânge și rușine, atunci acel moment a avut loc luni după-amiază, pe un teren năpădit de iarbă sălbatică și dispreț pentru calitate. Unirea Slobozia – FK Miercurea Ciuc 6-1. Scurt, brutal, nemilos.
Un meci între două echipe cu același obiectiv: să nu se înece în apele tulburi ale Superligii. Diferența? Una are caracter și spirit. Cealaltă… doar o siglă și o prezență neacceptată în prima divizie de unii suporteri.
Ciucanii, promovați prima dată în scurta lor istoriei, au fost trimiși înapoi la colțul rușinii de o echipă care, acum doar câteva luni, tremura la baraj. Astăzi însă, Unirea a jucat ca o echipă care știe exact ce vrea, în timp ce ciucanii au semănat cu un proiect rătăcit printre jaloane.
O înfrângere care a arătat fragilitatea unei echipe fabricate
Minutul 33 – Palmeș, simbolul haosului ciucan, vede roșu după o intrare de cartonaș galben aprins. VAR-ul face dreptate. Rămași în zece, ciucanii au fost aruncați într-un carusel al umilinței care a continuat până la finalul partidei, fără pic de milă din partea adversarilor sau a celor peste 400 de spectatori, care au urlat de bucurie la fiecare execuție în poarta lui Pap.
Au marcat pe rând:
– Purece (penalty, min. 35) – calm ca un chirurg în sala de operații.
– Aganovic (45+8 și 73) – dublă de maestru, inclusiv după o pasă de 60 de metri care a rupt orice axă a „defensivei” ciucane.
– Dulcea (55), Rotund (85), Said (90) – toți și-au pus amprenta pe scor, într-o demonstrație că atunci când adversarul e doar decor, tabela poate exploda.
Pentru FK Miercurea Ciuc?
Un singur gol, marcat de Dolny în minutul 22, un moment care a părut mai degrabă o glumă cosmică, pentru că de acolo încolo au urmat doar șuturi, ținte, cornete, tăvăleli și rugăciuni.
O echipă-invenție, un proiect fără carne și fără suflet
În repriza a doua, pe teren a fost doar Unirea. Cealaltă echipă? O iluzie, o trupă improvizată, o construcție rece și fără ADN fotbalistic. FK Miercurea Ciuc a arătat ca o formație a unei școli generale uitate de lume. Nimic nu funcționează: nici tactica, nici spiritul, nici omenia.
Și, ca și cum umilința de pe gazon n-ar fi fost suficientă, trebuie spus că și în afara lui, echipa din Miercurea Ciuc continuă să-și construiască o imagine de inamic al fotbalului românesc. După bătaia de joc de săptămâna trecută de la meciul cu Dinamo, cu fani umiliți, paznici agresivi și un stadion cu pene de curent, acum vine și această dezintegrare fotbalistică, care-i așază oficial pe lista neagră a Superligii.
Ciucanii nu doar că pierd. Ei irită, provoacă și se auto-distrug.
Ronaldo Deaconu, scăriță de maestru, batjocură de galerie
În minutul 82, Ronaldo Deaconu lovește transversala cu o scăriță care a smuls aplauze și zâmbete sarcastice. Publicul jubilează. Adversarii… n-au reacție. Cei din Ciuc se aflau deja cu gândul acasă, în autocar, sau în vreo carte de istorie scrisă prost.
Concluzia?
FK Miercurea Ciuc e, până la această oră, nu doar una dintre cele mai slabe echipe ale campionatului, ci și cea mai antipatică, iar asta datorită atitudinii și comportamentului oamenilor de pe lângă echipă. Pentru mulți suporteri, Miercurea Ciuc, este o prezență toxică în peisajul unei ligi care oricum se zbate să-și păstreze prestigiul.
Slobozia nu doar că a învins. A distrus. A umilit. A exorcizat un adversar care pare venit de pe alt continent.
Superliga a tras cortina peste un spectacol grotesc, iar în lumina reflectoarelor, FK Miercurea Ciuc stă prăbușită, ca o echipă-fantomă, dintr-un vis urât al fotbalului românesc.