UTA – Sepsi 1-0. A fost nevoie de 90 de minute, alte câteva secunde și multă încăpățânare pentru ca „Francisc Neuman” să explodeze. Andrei Dorobanțu a lovit în minutul 90+1 și a adus trei puncte Aradului într-un meci cu 28 de șuturi ale gazdelor, dueluri tari, faze discutate și inevitabilele întrebări despre arbitraj. Numai că, dincolo de fiecare reluare mărită până aproape de ultimul fir de iarbă, rămâne o întrebare: n-am devenit oare cu toții puțin prea sensibili la contact într-un sport care, până la urmă, se joacă și umăr la umăr?
Sepsi a început mai bine. Davordzie a dat primul semnal, Silaghi l-a obligat pe Marcio Rosa să intervină, iar pentru câteva minute covăsnenii au arătat echipa mai limpede în idei.
Apoi UTA a început să împingă. Puțin câte puțin. Duel după duel. Șut după șut. Până la final s-au strâns 28 de încercări spre poarta lui David Lazar. Cifra sună spectaculos, chiar dacă multe dintre ele n-au avut precizia necesară. Marius Coman a încercat cu capul în minutul 13, Dorobanțu a făcut același lucru în 36, iar Lazar și defensiva lui Sepsi au continuat să reziste. Și meciul s-a transformat treptat într-unul dintre acele jocuri în care începi să ai impresia că mingea pur și simplu nu vrea să intre.
Fault, galben, VAR… și când mai jucăm fotbal? Au existat și fazele care, inevitabil, vor alimenta discuțiile. Faulturi cerute și neacordate. Contacte interpretate diferit. O intrare asupra lui Marius Coman despre care unii vor spune că putea aduce al doilea cartonaș galben adversarului. Apoi faza golului, întoarsă probabil pe toate părțile înainte ca ultimii spectatori să fi ieșit din stadion.
Fiecare tabără va avea imaginile ei. Fiecare reluare va avea propriul procuror și propriul avocat. Noi am privi lucrurile ceva mai simplu. Poate că jucătorii, suporterii și uneori chiar fotbalul modern au devenit prea sensibili la orice contact.
Un fundaș aproape că trebuie să facă ecuații înainte de o alunecare. Atacantul care sare la cap trebuie să se gândească unde îi ajung brațele. La un duel umăr la umăr, fotbalistul pare obligat să calculeze intensitatea cu precizia unui laborator și suficient cât să câștige mingea, dar nu atât de mult încât adversarul să cadă spectaculos și stadionul să ceară cartonaș.
Mai lipsește un manual de utilizare înaintea fiecărei etape. Lăsând ironia la o parte, arbitrajul de astăzi nu este deloc simplu. Jocul este mai rapid, contactele se produc la viteze mari, iar arbitrul trebuie să decidă într-o fracțiune de secundă ceea ce noi analizăm apoi din cinci unghiuri, cu reluare lentă și imagine oprită. De aceea, o fază discutabilă nu trebuie transformată automat într-o sentință.
90+1. Și Aradul explodează Când egalul părea deja pregătit pentru statistică, UTA a mai avut o lovitură. Alin Roman a trimis în careu dintr-o fază fixă. Ouaneh a încercat poarta, defensiva lui Sepsi a respins, dar mingea a ajuns exact acolo unde venea lansat Andrei Dorobanțu. Fără ezitare. Șut puternic. Gol. 1-0. Minutul 90+1. Tot ceea ce UTA construise cu răbdare și uneori cu disperare timp de aproape două ore s-a comprimat într-o secundă. Dorobanțu a plecat să sărbătorească, banca arădeană a explodat, iar tribunele de pe „Francisc Neuman” au primit în sfârșit momentul pe care îl așteptaseră toată seara.
Sepsi a protestat, au apărut întrebările în jurul fazei, vor exista probabil suficiente dezbateri cât pentru încă un meci. Dar golul a rămas. UTA a insistat până când fotbalul a răsplătit-o Și poate aici se află esența serii.
UTA nu a făcut un meci perfect. Nici pe departe. Din 28 de șuturi putea și trebuia probabil să producă mai mult. Dar echipa lui Adrian Mihalcea n-a încetat să creadă. A împins jocul, a căutat spațiile, a lovit permanent în defensiva adversă și, când cronometrul îi spunea că aproape nu mai există timp, a mai încercat o dată.
Uneori fotbalul îți dă golul în minutul 5. Alteori te obligă să aștepți până în 90+1. La Arad, a ales varianta dramatică. UTA – Sepsi 1-0. Trei puncte câștigate la ultima suflare și încă o seară după care vom discuta despre faulturi, cartonașe și arbitraj. Poate însă, printre toate acestea, n-ar trebui să uităm tocmai lucrul pentru care venim la stadion, fotbalul.
Pentru că, dacă orice atingere devine fault, orice alunecare devine candidat la VAR și orice duel aerian trebuie executat cu manualul de regulament în buzunar, s-ar putea ca într-o zi jucătorii să știe perfect ce nu au voie să facă, dar să uite să mai joace.
