Există povești din fotbal care nu se termină odată cu ultimul fluier. Rămân, dor, apasă și te urmăresc ani întregi. Despre una dintre ele a vorbit, cu o sinceritate tulburătoare, Gabriel Batistuta, într-un dialog profund cu Rio Ferdinand.
A fost mai mult decât un interviu. A fost o confesiune.
Batistuta, unul dintre marii atacanți ai Argentinei, a vorbit despre omul Diego Maradona, nu doar despre legenda. Despre colegul cu care a împărțit vestiarul, terenul, visurile. Despre omul cu lumină și umbre, dar pe care îl descrie fără ezitare ca fiind „o persoană mare”.
„Pentru mine, Diego a fost un om extraordinar, cu problemele lui, dar un om extraordinar”, spune Batistuta, cu un ton care nu caută să ascundă nimic. Își amintește că i-a vorbit mereu direct, chiar dacă diferența de vârstă era de zece ani. Poate tocmai de aceea, crede el, Maradona l-a respectat.
Dar partea cea mai grea vine atunci când povestea ajunge la final.
Batistuta nu ocolește cuvintele. Nu îndulcește realitatea. Vorbește despre un sfârșit care doare și astăzi: „Este o rușine… pentru că a fost un om mare și a murit singur. Nimeni nu a fost lângă el.”
E mai mult decât o constatare. E un regret. O vină pe care o poartă.
„Nu am făcut destul pentru el și nu-mi place să mă gândesc la asta. Mă învinovățesc… pentru că puteam să-l ajut. Dacă iubești pe cineva, trebuie să fii acolo când are nevoie. Chiar și atunci când este greu.”
În acele cuvinte nu mai este fostul golgheter al Fiorentinei. Este un om care își caută răspunsuri.
Discuția devine și mai profundă când apare ideea care, poate, spune cel mai mult despre această poveste și că marii jucători nu sunt invincibili. „Par supereroi… dar sunt oameni”, spune Batistuta. Și poate că exact asta nu vedem niciodată la timp.
El speră ca astfel de momente să nu se repete. „Sper să nu i se întâmple lui Messi”, spune, cu gândul la Lionel Messi, celălalt simbol al Argentinei moderne.
Când vine vorba despre comparația inevitabilă dintre cei doi, Batistuta rămâne echilibrat, dar sincer. Messi este eficient, constant, aproape perfect. Maradona, în schimb, a fost altceva, a fost haos, geniu, emoție pură. „Pentru mine, Maradona este cel mai mare”, spune el, nu din nostalgie, ci din ceea ce a simțit trăind lângă el. Și poate că aici stă esența acestei povești. Nu doar în ceea ce a făcut Maradona pe teren, ci în ceea ce a lăsat în oameni. În amintiri, în regrete, în acea tăcere care rămâne după ce legenda dispare. Pentru că unele goluri, poate se uită, dar unele povești… nu se termină niciodată.
