În zilele dinaintea startului acestui sezon de Liga Campionilor, s-a agitat serios apele în jurul unui subiect mare, care încă ar putea schimba viitorul competiției.
Comitetul Executiv UEFA s-a reunit joi și, după mult lobby, a discutat ideea de a permite LaLiga să joace meciuri în străinătate. În cele din urmă s-a decis că problema are prea multe complicații potențiale și are nevoie de discuții suplimentare.
Președintele vulcanic al LaLiga, Javier Tebas, ar spune însă că totul e foarte simplu și ar arăta chiar spre această săptămână de Ligă. Șase cluburi din Premier League sunt implicate – un precedent – ceea ce arată forța imposibil de prins din urmă a competiției.
Rivalele, precum LaLiga, trebuie să încerce ceva.
Premier League, susține cea mai importantă voce a sa, nu face nimic în această direcție. Directorul executiv Richard Masters a fost întrebat în ajunul sezonului și a subliniat că nu există planuri de a juca meciuri peste hotare.
Premier League nu are nevoie, și nu doar pentru supremația sa globală. Cele șase cluburi vor forma un total de nouă în cele trei competiții europene în acest sezon. Aproape jumătate din Premier League – mai multe „ambasade” fotbalistice trimise pe continent decât a reușit vreodată o altă țară.
De cluburi engleze te vei lovi peste tot, mai ales în Liga Campionilor. Cele șase locuri înseamnă fix o șesime din tabloul de 36 de echipe.
Astfel de proporții nu sunt sănătoase pentru fotbal. Premier League și Liga Campionilor au fost descrise recent drept alternative la Superligă, iar acum le vedem contopindu-se într-un format care pare excesiv. Și este în întregime prin design.
Este și absurd, mai ales când atâtea alte ligi tânjesc după acest tip de acces și de bani. E un rezumat perfect al fotbalului modern: cei care au cel mai puțin au nevoie de cel mai mult, iar cei care au deja mult primesc și mai mult, ceea ce le garantează perpetuarea avantajului.
Acea avere explică, evident, și supremația – la fel cum multe discuții se pot reduce la cifre.
Premier League are un avantaj uriaș la venituri din drepturi TV – cu bine peste 1 miliard £ pe an față de orice altă ligă – deci se bucură de un avantaj pe măsură la cheltuieli. Cluburile engleze plătesc cu £2,5 miliarde mai mult în salarii decât orice altă ligă și e aproape sigur că suma va crește după încă un record de £3 miliarde pe transferuri în această vară.
Asta a făcut ca două cluburi sub așteptări din Premier League să ajungă totuși în finala Europa League, Tottenham Hotspur și Manchester United, iar câștigarea trofeului a garantat un loc în plus în Liga Campionilor.
Tottenham și Manchester United s-au întâlnit într-o finală 100% engleză de Europa League sezonul trecut.
S-au adunat și multe victorii individuale, coeficientul Angliei crescând considerabil. A venit, astfel, unul dintre cele două locuri „bonus” în Liga Campionilor.
Dat fiind acest cerc vicios al auto-perpetuării, pare tot mai probabil ca mult-lăudata „luptă pentru top 4” din Premier League să devină top 5 aproape în fiecare sezon.
Și totuși, există câteva cifre care arată mai modeste în raport cu acest exces.
Una este numărul de Ligi ale Campionilor câștigate în ultimii ani, dar și numărul de finaliste și semifinaliste.
Sezonul doi de Covid, 2020-21, este considerat momentul care a deschis mai multe faliei economice în fotbal, permițând Premier League să se desprindă cu adevărat. Și totuși, de atunci, Anglia are doar doi campioni europeni – la egalitate cu Real Madrid.
Acești doi campioni au produs doar patru finaliste și șase semifinaliste în aceeași perioadă. Record solid, peste orice altă ligă, dar nu de miliarde de lire peste.
Nici măcar nu egalează 2007-08 sau 2008-09, când Premier League a avut trei semifinaliste în ambii ani – ceea ce ai aștepta, poate, la asemenea superioritate economică.
Această varietate rezilientă ar trebui să fie liniștitoare pentru fotbalul european. Problema e că motivele nu sunt neapărat durabile.
Parte din explicație e norocul: Liverpool a fost la penalty-uri de a elimina viitoarea campioană Paris Saint-Germain sezonul trecut; Arsenal poate regreta câteva ratări în semifinala pierdută.
Altă parte ridică întrebarea cât de mult mai contează banii după un anumit prag. Se poate argumenta că, peste un anumit nivel al fondului de salarii, apar randamente descrescătoare.
Poate că se vede și în faptul că e discutabil dacă Premier League s-a îmbunătățit tehnic în ultimii cinci ani. Dacă adaugi deja cei mai buni jucători, ce diferență mai face „puțin în plus”? Adevărul ăsta doar accentuează nebunia cursei salariale în crescendo.
Mai apare și contradicția: existența superiorității îți poate și submina superioritatea. Dacă ai șase echipe bune de Liga Campionilor, înseamnă că liga ta e mai solicitantă. Aceleași cluburi, participând în Europa, își îngreunează calendarul intern.
În general, echipele engleze ajung în fazele eliminatorii mai obosite decât restul. Au mai multe meciuri, dar și meciuri mai intense. Locul 4 din alt campionat abia se apropie de cheltuielile lui Brentford – ca să nu mai vorbim de Newcastle United sau Tottenham.
Atât Newcastle, cât și Spurs par vulnerabile la dublul efort ligă-Europa. Liga Campionilor extinsă a înghițit și acea mică pauză de iarnă a Angliei, transformând ianuarie în cea mai aglomerată lună din calendar. Unii rivali continentali văd asta ca pe un mare egalizator al cursei.
Și totuși, asta arată și de ce părți din discuție sunt greșit calibrate de mult timp. În afara Angliei, nu mai vorbim despre forța ligilor, ci despre forța mega-cluburilor.
Dacă Anglia a avut patru semifinaliste diferite din 2020-21, PSG a fost responsabilă pentru toate ale Franței, iar Real Madrid pentru majoritatea Spaniei.
Asta înseamnă că, oricât cheltuie Premier League, ceilalți mega-jucători au încă suficient balast pentru a domina lista Balonului de Aur. Chiar și unele staruri ale Angliei, precum Jude Bellingham și Harry Kane, joacă pentru aceste cluburi.
Apoi vine inovația din necesitate: cluburile cu resurse mai mici gândesc mai mult, pentru a surprinde echipele din Premier League.
Doar că asta merge până la un punct. Cei mai străluciți antrenori sunt aduși rapid în Premier League, iar inovația se întâmplă acolo. Uitați-vă cum Bournemouth-ul lui Andoni Iraola fisurează hegemonia tactică a lui Pep Guardiola.
În urmă cu 15 ani, un Iraola ar fi fost poate la Valencia sau Lyon.
De aceea, discuția va sta pe muchie de cuțit sezon de sezon. Oameni ca Tebas știu că nu pot conta la nesfârșit pe combinația de factori care să lovească prost cluburile din Premier League.
Când ai șase în joc, e probabil ca unu-două să treacă peste obstacole și să meargă departe.
Uitați reacția la extinderea de anul trecut: Arsenal și-a construit un lot uriaș ca să țină pasul cu Chelsea. Liverpool are acum poate cel mai dens atac din Europa, după transferul lui Alexander Isak.
Nici cluburi ca Barcelona nu au găsit banii să țină ritmul. Toți ceilalți trebuie să încerce altceva – chiar și pe scena Ligii Campionilor.
