Mikel Arteta a transmis că Viktor Gyökeres nu este apreciat suficient, după ce atacantul a avut un rol decisiv în victoria lui Arsenal, 3-2 cu Chelsea, pe Stamford Bridge, în Cupa Ligii (Carabao Cup).
Gyökeres a fost sub o presiune uriașă încă de la transferul său din vară, în valoare de 64 de milioane de lire, iar prestațiile lui au fost analizate la microscop, mai ales din cauza dificultăților de a produce constant cifre în fața porții. Înaintea turului semifinalei, suedezul nu mai marcase un gol din acțiune (fără penalty) din 1 noiembrie.
Așteptarea s-a încheiat în cel mai pragmatic mod posibil: Gyökeres a speculat o eroare a lui Robert Sanchez și a înscris pentru 2-0, într-un meci în care Arsenal a avut nevoie de eficiență și sânge rece.
Dincolo de gol, atacantul a arătat și o versiune mult mai completă a jocului său, a legat mai bine acțiunile cu linia de mijloc, iar o prelungire inspirată i-a pus mingea pe traseu lui Martin Zubimendi pentru o pasă decisivă, într-o fază care a confirmat că evoluția suedezului nu se reduce la simple atingeri în careu.
Arteta a insistat însă că Gyökeres a contribuit și în perioadele fără goluri, iar criticile au ignorat munca „invizibilă” pe care o face pentru echipă.
„Da, pentru multe dintre lucrurile pe care le-a făcut, e exact la fel”, a spus Arteta. „Cred că a avut un meci foarte bun. Per total, cred că ceea ce aduce el echipei… e mult. Uneori înțeleg că oamenii nu pot aprecia asta, noi cu siguranță o apreciem și, peste toate, a fost răsplătit și cu un gol.”
În același timp, Arteta a lăudat și prestația lui Martin Zubimendi, care a marcat al doilea său gol în ultimele cinci meciuri, cu o acțiune de mare calitate, a trecut cu calm printre tacklinguri și a finalizat cu un șut de stângul, precis, pe lângă Sanchez. Tehnic, spaniolul a fost omniprezent în zonele decisive, doar Gyökeres a avut mai multe atingeri în careul lui Chelsea decât Zubimendi, iar antrenorul lui Arsenal l-a descris drept un mijlocaș „complet”.
„Când vorbim despre Zubi, ce altceva mai poate face? Poate face orice vrea. E puțin similar cu calitățile lui Declan”, a spus Arteta. „Trebuie doar să continuăm să deblocăm asta în sistemul lui, în mintea lui, pentru că este atât de bun în a ocupa spații diferite. Conduce mingea, driblează, câștigă dueluri și are talent atunci când ajunge în treimea finală și în careu. E foarte calm. Vede imaginea foarte clar. Cred că e fenomenal, nu doar golul, ci și prestația.”
Totuși, Arsenal a avut momente în care putea închide aproape definitiv dubla manșă. La 3-1, londonezii au avut două ocazii uriașe să facă 4-1, Mikel Merino a fost blocat de o intervenție excelentă a lui Sanchez, iar Gabriel a trimis cu capul în pământ și peste poartă, dintr-o poziție ideală după un corner.
Golul al doilea al lui Alejandro Garnacho a schimbat din nou tensiunea meciului și o lasă pe Chelsea cu speranțe înaintea returului din nordul Londrei, la doar un gol distanță. Arteta a recunoscut că acea secvență l-a frustrat, pentru că Arsenal simțea că avea meciul în mână.
„Cu atât de multă calitate pe teren, la final am avut sentimentul că, după 1-3 și perioada foarte dominantă pe care am avut-o atunci, am avut două șanse uriașe să înscriem al patrulea gol și rezultatul ar fi fost foarte diferit”, a spus Arteta. „Dar în acel moment, ei au avut o acțiune, au obținut un corner, au marcat și e din nou un meci deschis. Sentimentul nu este perfect, dar trebuie să apreciem și ceea ce echipa a făcut din nou.”