Bruno Fernandes vorbește în sute și milioane. Când îi va conduce pe Manchester United pe teren, sâmbătă, împotriva lui Brighton, căpitanul va deveni al 63-lea jucător care atinge 300 de apariții pentru club. A ajuns la acest prag în mai puțin de șase ani și l-a garnisit cu exact 100 de goluri, însă omul care este, de la retragerea lui Sir Alex Ferguson, atât cel mai bun transfer, cât și cel mai bun jucător al lui United, rămâne o poveste de succes personal în mijlocul unei crize mai largi.
„Vreau să fiu recunoscut pentru multele lucruri bune pe care le-am făcut pentru club, pentru că am adus ceva înapoi clubului, nu doar pentru cifrele mele individuale”, a spus Fernandes. Uneori, cifrele lui au părut niște eroi condamnați, un om care încearcă singur să evite declinul de pe Old Trafford. Dar când United a trăit cel mai slab sezon din ultima jumătate de secol, lui Fernandes i s-a oferit cea mai tentantă cale de scăpare. Ar fi putut să aibă o reuniune extrem de bănoasă cu căpitanul Portugaliei, Cristiano Ronaldo, și fostul său antrenor de la Sporting, Jorge Jesus, la Al-Hilal. Și a ales să rămână la un club care a terminat pe locul 15 anul trecut.
Fernandes se grăbește să spună că nu e deloc „sărac” la United, dar a fost, totuși, un gest notabil de loialitate. „Oferta era foarte bună ca salariu”, a spus el. „Totul era uriaș pentru mine. Am avut discuții cu Al-Hilal. Știe toată lumea asta. Au mai fost și alte cluburi care au încercat după Al-Hilal, dar răspunsul meu nu s-ar fi schimbat. Din Arabia Saudită, de asemenea. Din Europa, au existat câteva discuții, dar nu am ajuns în punctul în care să avem o ofertă pe masă sau nu. Cea concretă a fost din Arabia Saudită.”
Fernandes a vorbit cu Ronaldo și cu Jesus, dar a discutat și cu directorul executiv al lui United, Omar Berrada, cu directorul sportiv Jason Wilcox și cu antrenorul Ruben Amorim. I-au dat permisiunea să plece, dar i-au transmis fără echivoc că preferința lor este să-l păstreze.
Fernandes a explicat: „Jason mi-a spus, la fel ca Omar: «Nu vom spune nu, dar, evident, vrem să rămâi la club. Dacă vrei să pleci, nu o să spunem că nu e o ofertă bună pentru noi, pentru că e o sumă uriașă». Cea mai mare vânzare a clubului în ultimii ani a fost probabil 20 de milioane de lire pentru Daniel James, nu sunt foarte sigur. Scott [McTominay] a trecut de acel prag. Dar de la acele sume să sari la cât oferea Al-Hilal… puteau oferi 80–100 de milioane. Erau mai mult decât dornici să plătească.
„Am spus mereu că, dacă clubul mi-ar fi spus: «Bruno, vrem să încasăm, ai 30 de ani. Vrem să facem niște bani. Nu credem că poți face parte din proiectul de viitor» sau orice ar fi, atunci aș fi zis: «OK, trebuie să-mi găsesc o soluție, ce e mai bine pentru mine și familia mea, și voi pleca». Dar, evident, nu a fost cazul. Am simțit că încă fac parte din plan.”
United poate să-i mulțumească probabil Anei Pinho, soția lui Fernandes, și copiilor lor, Matilde și Gonçalo. Și ei au vrut să rămână în Manchester. „Familia mea se simte foarte bine aici”, a explicat mijlocașul. „Copiilor le place să meargă la școală. Le place felul în care trăim aici, chiar și cu vremea. Suntem foarte fericiți. Desigur, ne e dor de casă, dar obiectivul meu nu este să mă întorc acum să joc în Portugalia. Și, evident, «acasă» pentru mine este Porto, nu Lisabona. Dar acum ne simțim ca acasă aici.”
Pe plan personal, Fernandes e împăcat în Manchester. Unele ambiții profesionale au rămas, totuși, neîmplinite. De la sosirea lui în 2020, United a câștigat Carabao Cup și FA Cup, dar nu trofeele mai mari. „Toată lumea știe că scopul meu este să câștig Premier League și Liga Campionilor cu clubul”, a spus el. „Dacă voi reuși sau nu, nu am cum să vă spun.” Logica ar sugera că nu: nu după adâncimile atinse sezonul trecut.
Dar dacă victoria cu Liverpool ar putea fi un punct de cotitură, United i-a transmis lui Fernandes, în vară, un mesaj care i-a plăcut: în loc să încaseze pe el, vor investi în jucători ca să-i ușureze povara golurilor.
„Aveam nevoie să aducem caractere puternice”, a spus Fernandes. „Cred că am adus jucători care înțeleg foarte bine dimensiunea clubului. [Matheus] Cunha are acea aroganță bună, să facă lucrurile bune și corecte, ceea ce e un lucru bun. Bryan [Mbeumo], la fel. Ben [Šeško] va fi judecat după goluri, dar până acum a făcut treabă excelentă.”
Poate că neajunsurile unor foști colegi l-au privat pe Fernandes de o recunoaștere mai largă. Dincolo de cele 100 de goluri, are 84 de pase decisive pentru club. Totuși, onorurile individuale și prezențele pe listele Balonului de Aur tind să meargă la cei care au câștigat trofee mai prestigioase și au jucat în echipe mai bune.
„Probabil că oamenii vor spune: «Da, Bruno joacă foarte bine»”, a reflectat Fernandes. „Dar nu asta îmi doresc. Desigur, vreau oamenii să spună lucruri bune despre mine – aș minți dacă aș zice nu – dar vreau realizările echipei, pentru că și pentru mine ar însemna enorm, m-ar face, în ochii oamenilor, un jucător mai bun.”
Și, poate, în gândirea lui, a pus această căutare a succesului colectiv la United deasupra contului din bancă. „Banii sunt importanți pentru toată lumea în viață, aș minți dacă aș spune că nu”, a adăugat Fernandes. „Dar nu sunt într-o poziție în care ar trebui să-mi număr banii sau să am probleme în viitor dacă fac lucrurile cum trebuie. Nu mă zbat, nu sunt cineva care a cheltuit toți banii câștigați în toți acești ani. Iar când îmi voi termina cariera, vreau doar o viață liniștită la mine acasă, să merg din când în când la cafenea cu tatăl meu.”
Dacă Fernandes își va permite, fără îndoială, acele cafele, retragerea sa va fi „croită” și de liniștea că a dat totul pentru cauza lui United. Chiar și după ce i s-a oferit o avere ca să plece.
