José Mourinho a dezvăluit că ajunsese la un acord pentru a-i succeda lui Sir Alex Ferguson la Manchester United și că semnase chiar un contract cu gruparea de pe Old Trafford, înainte de a se răzgândi și de a reveni la Chelsea.
Într-un nou documentar Netflix dedicat antrenorului portughez, Ferguson povestește inclusiv că Mourinho l-a sunat plângând pentru a-i explica faptul că nu putea prelua Manchester United în 2013.
Mourinho avea să ajungă în cele din urmă pe Old Trafford trei ani mai târziu, în 2016. Mandatul său a durat două sezoane și jumătate și s-a încheiat prin demitere. Manchester United, între timp, nu a mai câștigat Premier League după retragerea lui Ferguson. Dar cât de diferită ar fi putut deveni istoria fotbalului englez dacă Mourinho ar fi ajuns la Manchester în vara lui 2013?
Argumentele în favoarea lui Mourinho: personalitatea capabilă să umple golul lăsat de Ferguson
Până în 2013, cele mai spectaculoase realizări ale carierei lui Mourinho erau deja scrise: câștigarea Ligii Campionilor cu Porto, revoluția produsă la Chelsea și tripla istorică reușită cu Inter. Întrebarea este dacă portughezul și-ar fi putut prelungi epoca de aur la Manchester United.
Venea după un mandat extrem de tensionat la Real Madrid, însă este ușor de uitat ce reușise inițial pe Santiago Bernabéu.
În sezonul 2011-2012, Realul lui Mourinho a câștigat La Liga cu 100 de puncte și 121 de goluri marcate. Cu fotbaliștii potriviți, portughezul ar fi putut ajunge un an mai târziu pe Old Trafford cu un stil suficient de ofensiv și competitiv pentru a continua ceea ce Ferguson lăsase în urmă: o echipă experimentată și proaspăt campioană.
David Moyes nu s-a dovedit alegerea potrivită pentru Manchester United, iar una dintre cele mai mari probleme ale mandatului său a fost chiar prima perioadă de mercato de după Ferguson.
United avea nevoie disperată de o reconstrucție atentă. Clubul ajunsese la un acord cu Thiago Alcântara, dar a renunțat la transfer. Moyes a încercat apoi fără succes să-l aducă pe Cesc Fàbregas, iar mercato s-a încheiat cu transferul pe ultima sută de metri al lui Marouane Fellaini, fostul său jucător de la Everton.
Cu Mourinho, lucrurile ar fi putut arăta complet diferit. Portughezul poate că ar fi acceptat imediat oportunitatea Thiago. Poate l-ar fi convins și pe Fàbregas să plece de la Barcelona cu un an mai devreme – exact fotbalistul pe care avea să-l aducă la Chelsea în 2014. Dintr-odată, United ar fi putut avea unul dintre cele mai puternice compartimente mediane din Premier League.
Van Persie și Rooney puteau schimba ecuația
O altă întrebare fascinantă este ce ar fi putut obține Mourinho de la Robin van Persie. Wayne Rooney era, la rândul său, încă suficient de valoros pentru o echipă care lupta la titlu. Chiar în sezonul dezastruos al lui Moyes, englezul a înscris 17 goluri în Premier League.
Mai mult, Mourinho chiar încercase să-l transfere pe Rooney după revenirea sa la Chelsea, semn clar că îl aprecia. Iar titlul din 2013-2014 nu era imposibil de câștigat.
Manchester City, echipa lui Manuel Pellegrini construită în jurul unor fotbaliști precum Yaya Touré, Sergio Agüero și David Silva, a devenit campioană cu 86 de puncte.
Liverpool, pregătită de Brendan Rodgers, și Chelsea lui Mourinho au avut la rândul lor șanse reale, dar au ratat momente importante ale cursei pentru titlu.
Dacă 2013-2014 nu ar fi fost anul lui Manchester United, sezonul următor ar fi putut fi. Cu Mourinho deja pe Old Trafford, Chelsea probabil nu ar mai fi beneficiat nici de portughez, nici poate de transferurile lui Diego Costa și Fàbregas. Londonezii îl aveau însă pe Eden Hazard, devenit între timp unul dintre cei mai buni fotbaliști ai campionatului.
După Ferguson, United avea nevoie de o personalitate uriașă
Dincolo de tactică și transferuri, exista însă o problemă mult mai profundă. Manchester United trebuia să înlocuiască cel mai important antrenor din istoria clubului. Pentru o asemenea misiune era nevoie de o personalitate capabilă să intre într-un vestiar dominat încă de moștenirea lui Ferguson și să transmită imediat autoritate.
Mourinho avea această forță. Dacă United ar fi luat și deciziile corecte la nivel administrativ, portughezul – cu susținerea lui Ferguson și încă aflat aproape de apogeul carierei – ar fi putut foarte bine să mai aducă cel puțin un titlu pe Old Trafford înainte ca sosirea lui Pep Guardiola la Manchester City, în 2016, să deschidă o nouă epocă în fotbalul englez.
Argumentele împotrivă: Mourinho și Manchester United poate că nu au fost niciodată compatibili
Există însă și argumentul opus. Poate că Mourinho pur și simplu nu era antrenorul potrivit pentru Manchester United. La Porto, Chelsea și Inter, portughezul reușise să modeleze cluburile după propria personalitate. La Real Madrid, acest lucru s-a dovedit mult mai complicat. La fel avea să se întâmple ulterior la Manchester United.
Există deja dovada perioadei 2016-2018: relația dintre Mourinho și United nu a funcționat niciodată perfect. Faptul că portughezul a locuit 895 de zile la hotelul Lowry a devenit aproape simbolic pentru distanța dintre el și Manchester, dar și pentru dificultatea de a se identifica deplin cu tradiția clubului.
Sir Bobby Charlton spusese încă din 2012 că Mourinho „vorbește prea mult de sus” pentru gustul său. Trecerea directă de la epoca Ferguson la epoca Mourinho ar fi putut reprezenta un șoc prea mare. În această interpretare, problema lui David Moyes nu ar fi fost doar faptul că era David Moyes. Oricine ar fi venit imediat după Ferguson ar fi avut o misiune aproape imposibilă. Inclusiv José Mourinho.
Începuse deja declinul marelui Mourinho?
Mai există o problemă. În 2013, aura portughezului începuse deja să se fisureze. Ultimul său sezon la Real Madrid este deseori prezentat drept momentul în care fotbalul modern a început să se îndepărteze de Mourinho. Pierduse o parte importantă a vestiarului și intrase într-un conflict dur cu Iker Casillas, ceea ce deteriorase și relația cu alte vedete ale echipei.
Mourinho îi considera pe jucători „răsfățați”. Fotbaliștii, la rândul lor, deveniseră obosiți de stilul său conflictual și de tensiunea permanentă. Rivalitatea Real Madrid – Barcelona ajunsese atunci la cote uriașe, iar Mourinho a părăsit Madridul consumat de trei ani de confruntări.
Celebrul ciclu al lui Mourinho
Această evoluție avea să devină un tipar al celei de-a doua jumătăți a carierei sale. Mourinho sosește. Ridică standardele. Cere mai mult. Construiește rapid o echipă competitivă. Obține rezultate importante. Apoi relațiile încep să se deterioreze, iar în jurul celui de-al treilea sezon apare ruptura.
S-a întâmplat la Real Madrid între 2010 și 2013. S-a repetat la Chelsea după revenirea din 2013, culminând cu prăbușirea spectaculoasă din 2015, la doar câteva luni după cucerirea titlului. A urmat Manchester United, între 2016 și 2018. Ulterior, ciclurile au devenit mai scurte, iar performanțele maxime mai puțin impresionante, la Tottenham, Roma și Fenerbahçe.
Chiar și la United, unde a câștigat Cupa Ligii și Europa League în primul sezon, Mourinho avea să spună ulterior că locul secund obținut în Premier League în 2017-2018 a reprezentat „una dintre cele mai mari performanțe” ale carierei sale.
Poate că Mourinho avea dreptate în privința lui United
Privită retrospectiv, declarația sa capătă însă o altă greutate. Poate că Mourinho înțelesese deja cât de dificil devenise Manchester United după plecarea lui Ferguson. Pentru că problema nu a fost exclusiv pe banca tehnică. David Gill a părăsit clubul în același timp cu Ferguson, iar de atunci United a trecut prin repetate restructurări, schimbări de strategie și proiecte abandonate. Moyes, Louis van Gaal, Mourinho și succesorii lor au fost prinși, într-o formă sau alta, în același mecanism.
José Mourinho ar fi putut, probabil, să mai aducă un titlu de Premier League pe Old Trafford dacă ar fi preluat echipa în 2013. Poate în 2014. Poate în 2015. Avea personalitatea, experiența și încă suficient din strălucirea perioadei sale de aur pentru a transforma campioana lăsată de Ferguson într-o echipă capabilă să continue lupta pentru trofee. Dar există și cealaltă posibilitate. Ciclul lui Mourinho și problemele structurale ale lui Manchester United s-ar fi întâlnit, mai devreme sau mai târziu, în același punct. Iar întrebarea care rămâne, la mai bine de un deceniu distanță, este una dintre marile povești contrafactuale ale Premier League: ce s-ar fi întâmplat dacă, în vara lui 2013, cheile imperiului construit de Sir Alex Ferguson ar fi ajuns direct în mâinile lui José Mourinho?
