Connect with us

Fotbal International

David Trezeguet vede un River Plate global: „Clubul are totul pentru a deveni un brand mondial”

David Trezeguet, ambasador River Plate, FOTO: River Plate

David Trezeguet s-a întors la River Plate cu o misiune diferită de cea din teren, dar cu aceeași încărcătură emoțională. Fostul atacant franco-argentinian, campion mondial cu Franța în 1998 și omul care a marcat dubla decisivă pentru revenirea lui River în prima ligă în 2012, este acum ambasador al clubului și parte dintr-un proiect strategic de expansiune internațională.

Într-un interviu exclusiv acordat pentru publicația argentiniană Página12, Trezeguet a explicat de ce a acceptat să revină la clubul său de suflet și cum vede viitorul instituției de la Núñez.

„Când a apărut propunerea, nu am avut prea multe dubii. Să mă alătur acestui proiect, alături de oameni foarte capabili și interesați de creșterea brandului River, este foarte important pentru mine și pentru lumea River”, a declarat Trezeguet.

Fostul mare atacant crede că River are un avantaj rar, iar aici se referă la identitate, tradiție și o academie care produce constant fotbaliști de elită. „Suntem leagănul fotbalului. Avem o materie primă care nu se găsește peste tot în lume”, a spus el, subliniind că obiectivul este ca River să fie cunoscut nu doar ca echipă, ci ca instituție sportivă, socială și culturală.

Experiența de la Juventus, unde a marcat 171 de goluri și a câștigat cinci trofee, îi oferă acum un reper clar. Trezeguet a văzut de aproape cum clubul italian și-a reconstruit imaginea internațională, inclusiv prin schimbarea logo-ului, dezvoltarea stadionului și extinderea pe piețe noi. Modelul poate inspira River, dar adaptat la ADN-ul argentinian.

„Ideea este să mergem în aceeași direcție, să dezvoltăm brandul River la nivel internațional prin performanță sportivă, sponsorizări, academii și schimburi”, a explicat el.

Clubul pregătește deja pași concreți. River va avea acțiuni în Europa, în Franța și Spania, iar Trezeguet va merge și la Vancouver pentru întâlniri cu FIFA, unde va prezenta modelul de lucru al clubului.

Un element central al proiectului este modernizarea Monumentalului. Odată cu extinderea și acoperirea stadionului, arena ar urma să depășească 100.000 de locuri și să devină una dintre cele mai mari din lume. Pentru Trezeguet, infrastructura este esențială și trebuie să fie vizibilă, concretă și capabilă să ridice imaginea globală a clubului.

Estadio El Monumental, FOTO/Emil Sebastian Popescu/SportPulse
Estadio El Monumental, FOTO/Emil Sebastian Popescu/SportPulse

Rolul său actual este construit la intersecția dintre sport, instituție și cultură. El vrea să folosească experiența și contactele internaționale pentru a deschide uși, a crea punți și a poziționa River ca un club relevant dincolo de America de Sud.

Din punct de vedere fotbalistic, Trezeguet consideră că River Plate are deja cea mai importantă resursă, formarea. Mulți jucători ai naționalei Argentinei au trecut prin club, iar această capacitate de a produce fotbaliști pregătiți pentru orice campionat al lumii, este în opinia sa, fundamentul identității River.

Privind spre următorul Mondial, Trezeguet vede Argentina și Franța printre marile favorite. „Sunt două candidate clare. Franța va căuta revanșa, dar Argentina este foarte bine pregătită. Nu ar fi deloc surprinzător să le vedem din nou într-o finală”, a spus fostul atacant.

River nu vrea doar să câștige meciuri. Vrea să exporte o identitate. Iar cu Trezeguet ambasador, clubul încearcă să transforme istoria într-o platformă globală.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Fotbal International

Sportpulse.ro
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.