San Lorenzo a câștigat un meci de foc, 1-0 pe teren propriu cu Estudiantes de La Plata, în etapa a 13-a din Torneo Apertura, într-o seară în care nu doar rezultatul a contat, ci și atmosfera absolut incendiară din tribune.
„Corbii” a urcat în zona de play-off și a blocat ascensiunea lui Estudiantes spre primul loc, dar adevăratul spectacol s-a trăit în tribunele din Bajo Flores, unde publicul a fost de-a dreptul în delir. 96 de minute fără pauză, fără respirație, fără liniște. Un cântec continuu care a împins echipa din primul până în ultimul moment.
Startul a fost perfect pentru gazde. La prima acțiune periculoasă, echipa lui Gustavo Álvarez a lovit. „Perrito” Barrios a făcut diferența pe stânga, l-a depășit fără drept de apel pe Piovi și i-a pasat lui Manuel Insaurralde, care, liber de marcaj, a șutat violent printre picioarele lui González Pírez și a trimis mingea în plasă.
Golul a aprins și mai mult atmosfera deja incandescentă.
Estudiantes a reacționat imediat. Farías a avut o cursă periculoasă, oprită printr-un fault tactic al lui Gulli, sancționat cu galben. Meciul a devenit electrizant, cu faze rapide și ocazii la ambele porți.
Deși San Lorenzo s-a organizat bine și a jucat inteligent pe contraatac, echipa lui Eduardo „Cacique” Medina a avut șanse uriașe de egalare. Farías a fost blocat de Gill, ajutat de bară, iar pe respingere Tiago Palacios nu a reușit să finalizeze. Mai târziu, Meza a tras direct în brațele portarului paraguayan.
După pauză, ploaia a căzut peste un stadion deja în fierbere. San Lorenzo a fost aproape de 2-0 prin Cuello și Gulli, iar apoi prin Barrios, însă mingea a trecut peste poartă.
Eric Meza de la Estudiantes de La Plata in duel cu Lautaro Montenegro San Lorenzo vs Estudiantes de La Plata, disputat pe stadionul Estadio Pedro Bidegain (Nuevo Gasómetro), în cadrul campionatului Argentinei, la 3 aprilie 2026, Buenos Aires, Argentina. Foto: Emil Sebastian Popescu/SportPulse
Replica oaspeților a venit printr-un șut al lui Palacios peste transversală, dar momentul decisiv al reprizei a fost intervenția dură a lui Tomás Palacios asupra lui Tripichio, sancționată fără ezitare cu cartonaș roșu.
Finalul a fost o explozie de tensiune și ocazii. Abrego a creat pentru Auzmendi, care a lovit bara, după ce ratase deja alte șanse importante. De partea cealaltă, Meza și Cetré au irosit ultimele speranțe ale lui Estudiantes.
La ultimul fluier, Bajo Flores a erupt. San Lorenzo a câștigat, dar mai mult decât atât, a trăit o noapte de neuitat. Sub ploaie, sub cântec, sub o presiune venită din tribune cum doar Argentina știe să creeze.
96 de minute. Fără pauză. Fără liniște. Doar fotbal trăit la intensitate maximă.