A fost o încercare de împăcare exprimată prin goluri. Două, mai exact, semnate de Mbappé și Vinicius, într-o seară în care Real Madrid a învins-o pe Alavés, dar fără să poată șterge cu adevărat gustul amar al unui sezon care a lăsat prea multe răni deschise. A fost o victorie care nu aduce liniște, nu reaprinde speranțe și nu schimbă prea mult atmosfera apăsătoare din jurul echipei. Chiar dacă madrilenii au încheiat noaptea la șase puncte de Barcelona, succesul a părut mai degrabă o formalitate tristă decât un nou început.
Totul s-a jucat într-un decor neobișnuit de rece pentru Santiago Bernabéu. Publicul a aplaudat puțin, a fluierat des și a trăit meciul cu o rezervă care a spus poate mai mult decât orice reacție explozivă. Golurile nu au fost celebrate cu exuberanță, ci aproape cu vinovăție, ca și cum echipa ar fi încercat mai degrabă să ceară iertare decât să sărbătorească.
Alavés nu a profitat pe deplin de această stare de tensiune și uzură emoțională din tabăra gazdelor, deși a avut momente bune, două mingi trimise în bară și chiar un gol pe final. Echipa lui Quique Sánchez Flores a alternat perioade de joc curat și curajos cu altele în care a dispărut din peisaj, împinsă înapoi de ritmul adversarului.
La Madrid, perioada aceasta pare una în care se încearcă păstrarea aparențelor. Titlul pare, în mod neoficial, pierdut, dar nimeni nu vrea să renunțe înainte de verdictul matematic. Cu un calendar mai aerisit și fără alte urgențe imediate, Arbeloa a ales o formulă cât se poate de apropiată de ideal, menajând doar strictul necesar. Rüdiger și Mendy au fost cruțați, afectați fizic, în timp ce Tchouaméni a revenit după o absență resimțită puternic la München.
A fost, în fond, cel mai bun Real Madrid disponibil nu doar pentru a repara imaginea lăsată în urmă, ci și pentru a testa câteva dintre întrebările care privesc deja sezonul viitor. Poate Bellingham să devină acel mijlocaș central pe care clubul îl caută de doi ani? Pot Mbappé și Vinicius să ajungă, în sfârșit, la o relație fotbalistică naturală? Cât de mare poate deveni influența lui Arda Güler? Și cât valorează cu adevărat anumite investiții recente? Meciul nu a oferit răspunsuri clare.
Startul a fost prost și din punct de vedere emoțional. Bernabéu nu mai are nici răbdare, nici indulgență, iar primul semn de slăbiciune a fost taxat imediat. O eroare a lui Carreras, care l-a lăsat pe Ángel într-o poziție periculoasă în fața lui Lunin, a fost întâmpinată cu fluierături. Apoi au venit și alte semnale de nemulțumire, de data aceasta îndreptate spre Vinicius, într-o atmosferă care trăda ruptura dintre echipă și public.
În mod firesc, acest climat a avantajat-o pe Alavés. Formația lui Quique Sánchez Flores a intrat fără complexe, a răspuns fiecărei încercări a gazdelor și a complicat serios construcția Realului printr-un 3-5-2 incomod și bine organizat. Madridul, în schimb, a jucat exact în ton cu propria stare, fără intensitate, fără ritm, fără strălucire, ca o echipă care simte că finalul de sezon va fi lung și apăsător.
Când meciul se îndrepta spre o primă repriză ternă, Mbappé a deblocat tabela cu un șut plasat de la marginea careului, deviat de Otto suficient cât să-l lase fără reacție pe Sivera. A fost un gol important doar în statistici, poate pentru cursa personală a francezului, dar nu și în plan emoțional. Nu a existat o celebrare adevărată. Poate pentru că reușita nu avea frumusețea unui moment memorabil, poate pentru că meciul nu schimba nimic esențial, poate pentru că stadionul nu era dispus să se lase sedus.
Totuși, golul a trezit pentru scurt timp orgoliul Realului. Au urmat câteva ocazii bune, un alt șut periculos al lui Mbappé, o execuție de la distanță a lui Trent, câteva semnale trimise de Vinicius. A fost însă doar o rafală scurtă, insuficientă pentru a rupe jocul. Alavés s-a reașezat și a răspuns la rândul ei, punând în dificultate defensiva madrilenă. Toni Martínez a lovit bara, apoi l-a nimerit pe Lunin, într-o secvență care a arătat că meciul rămânea mai deschis decât ar fi dorit gazdele.
Prima repriză s-a încheiat într-o notă și mai amară pentru Real Madrid. Militao a ajuns la finalizare după o centrare a lui Trent, mingea a sărit peste transversală, dar faza s-a încheiat cu o nouă accidentare a fundașului. A fost un alt moment greu într-un sezon care pare să nu termine niciodată de pedepsit echipa. Iar când un turneu major se apropie, orice nouă problemă fizică devine și mai apăsătoare.
După pauză, puținul suspans care mai rămăsese s-a stins rapid. În minutul 50, Vinicius a prins un șut puternic de la aproximativ 20 de metri și a trimis mingea lângă bara din dreapta lui Sivera. A fost un gol splendid, însă și de această dată reacția a fost neașteptată: brazilianul nu a celebrat, ci a făcut un gest clar de scuză către suporteri. A fost imaginea perfectă a unei seri în care talentul nu a fost suficient pentru a aduce și bucurie.
Arbeloa a înțeles că meciul este practic decis și a început să ruleze banca. Mastantuono și Brahim au intrat fără zgomot, într-un stadion care părea mai preocupat să noteze individual decât să trăiască partida. Când a apărut Camavinga, reacția tribunelor a fost dură, cu fluierături consistente. În schimb, pentru Carvajal a existat mai multă căldură. Bernabéu nu mai urmărea cu adevărat confruntarea, ci evalua, taxa și transmitea mesaje.
În ofensivă, Real Madrid a mai avut câteva zvâcniri. Sivera i-a refuzat lui Mbappé un nou gol, iar Tenaglia a salvat spectaculos de pe linie la o execuție foarte bine plasată a lui Brahim. Dar nimic din toate acestea nu a putut schimba esența serii.
Real Madrid a câștigat, însă victoria nu a adus împăcare. A fost o noapte de goluri fără sărbătoare, de scuze nerostite și de aplauze reținute. O seară care a arătat că, uneori, nici măcar succesul nu mai este suficient pentru a acoperi dezamăgirea.
