Italia a rămas fără selecționer după unul dintre cele mai dureroase episoade din istoria recentă a Squadrei Azzurra. Gennaro Gattuso și Federația Italiană de Fotbal au decis, de comun acord, încetarea colaborării, la doar câteva zile după eliminarea naționalei în barajul pentru Cupa Mondială.
Anunțul a fost făcut oficial în urmă cu puțin timp de FIGC, care a confirmat despărțirea și i-a mulțumit lui Gattuso, dar și staffului său, pentru „angajamentul și pasiunea” demonstrate în cele nouă luni petrecute la conducerea reprezentativei.
Fostul mare internațional italian preluase naționala în iunie 2025, după plecarea lui Luciano Spalletti, iar debutul său pe banca Italiei a venit în septembrie, cu un succes categoric, 5-0, în fața Estoniei. A fost un început care părea să anunțe o reconstrucție solidă, însă realitatea a lovit dur în momentul decisiv.
Marți seară, Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială pentru a treia oară consecutiv, după ce a pierdut la loviturile de departajare finala barajului cu Bosnia și Herțegovina. Un eșec care a declanșat un nou cutremur în fotbalul italian și care a dus nu doar la plecarea selecționerului, ci și la demisia președintelui FIGC, Gabriele Gravina, precum și a șefului delegației, Gianluigi Buffon.
Dincolo de nume, de reacții și de inevitabila furtună publică, rămâne însă o realitate incomodă, pe care prea puțini au curajul să o spună limpede. La fel ca Mircea Lucescu la naționala României, și Gennaro Gattuso, un nume uriaș al fotbalului european și mondial ca jucător, ajunge să plătească într-o măsură disproporționată pentru neputința unei noi generații de fotbaliști italieni de a se ridica la înălțimea istoriei tricoului pe care îl poartă. Este întotdeauna mai simplu să fie sacrificat omul de pe bancă decât să fie privite frontal limitele profunde ale unui sistem și ale unui lot care nu mai produce, de ani buni, acea forță de elită pe care Italia o impunea cândva lumii întregi.
Federația a ales formula protocolară a mulțumirilor și a despărțirii amiabile, însă adevărul este că Italia traversează o criză de identitate fotbalistică tot mai greu de ascuns, iar într-un asemenea context, schimbarea selecționerului riscă să fie doar o soluție de suprafață, nu un răspuns real la problemele de fond.
Naționala Italiei are programate două meciuri amicale în luna iunie, dar este puțin probabil ca până atunci să fie instalat un nou selecționer, în condițiile în care noul președinte al federației urmează să fie ales tot în luna iunie.
Gattuso a vorbit despre despărțire într-un mesaj apăsat de dezamăgire, dar și de demnitate.
„Cu inima grea, după ce nu am reușit să atingem obiectivul pe care ni l-am propus, consider că experiența mea la conducerea echipei naționale a ajuns la final.
Tricoul Squadrei Azzurra este cel mai prețios lucru din fotbal și, tocmai de aceea, este corect să se faciliteze imediat evaluările tehnice pentru viitor.
Aș dori să le mulțumesc lui Gabriele Gravina, lui Gianluigi Buffon și, alături de ei, întregului staff al federației, pentru încrederea și sprijinul pe care mi le-au oferit mereu. A fost o onoare să conduc echipa națională și să fac acest lucru alături de un grup de jucători care au arătat angajament și atașament față de acest tricou, dar cele mai mari mulțumiri le adresez fanilor, tuturor italienilor care, în aceste luni, nu au încetat să-și arate dragostea și susținerea pentru echipa națională. Mereu cu albastrul în inimă.”
Pleacă, așadar, încă un fost campion mondial, încă un simbol al unei generații mari, chemat să repare aproape singur ceea ce fotbalul italian nu mai reușește să construiască de ani întregi, iar asta spune poate mai mult despre starea reală a Italiei decât o face orice comunicat oficial.
