Liga Campionilor pare un lux inutil pentru Spurs, iar Atletico Madrid a devenit imaginea a tot ceea ce Tottenham ar fi vrut să fie

Pentru Tottenham Hotspur, revenirea la Madrid nu aduce doar amintiri, ci și un sentiment apăsător al șanselor risipite. Echipa londoneză revine în Spania pentru prima dată de la finala Europa League din mai, cea care a pus capăt unei așteptări de 17 ani pentru un trofeu. Revine și pe Metropolitano, stadionul pe care, în 2019, visa să cucerească pentru prima dată în istorie Liga Campionilor.

Și totuși, paradoxal, acesta ar putea fi cel mai puțin important meci din sezonul lui Tottenham. Clubul este prins acum într-o criză mult mai profundă. În acest context, Atletico Madrid apare aproape ca o realitate alternativă pentru Spurs, un club care a cunoscut și el dezamăgirea finalelor de Champions League, care termină de obicei în spatele superputerilor din propria țară, dar care rămâne constant prezent în cea mai prestigioasă și profitabilă competiție continentală.

Pentru Tottenham, totul indică faptul că această dublă ar putea fi ultima apariție în Liga Campionilor pentru o perioadă bună de timp. În locul marilor seri europene, mijlocul săptămânii ar putea fi ocupat, în viitor, de nume mult mai modeste, de genul Portsmouth, Swansea, Millwall, Derby, Wrexham sau Hull — exceptând cazul în care una dintre ele le-ar lua locul în Premier League.

În acest moment, o eliminare din Champions League ar durea mult mai puțin decât o retrogradare. Thomas Frank, numit pentru a îmbunătăți bilanțul tot mai slab din campionat lăsat de câștigătorul Europa League, Ange Postecoglou, a reușit totuși să obțină rezultate bune în Europa, ajutat și de un traseu destul de favorabil.

În alte circumstanțe, Tottenham ar fi putut fi privită chiar ca favorită în fața lui Atletico. Până la urmă, Spurs au încheiat faza ligii cu 10 poziții peste madrileni. Prezența londonezilor pe locul 4 ar fi putut părea încununarea reușită a mandatului lui Daniel Levy, cu Tottenham instalată printre greii Europei, depășindu-și condiția, chiar dacă acea poziție nu aducea niciun trofeu.

Numai că între timp acel loc a devenit aproape irelevant. În loc să privească de sus spre Real Madrid, Barcelona sau Paris Saint-Germain în clasamentul european, Tottenham ar avea mai degrabă nevoie ca măcar una dintre Leeds, Nottingham Forest sau West Ham să rămână în urma ei până la final de mai.

Cel mai important meci al lunii martie pentru Spurs nu este nici una dintre manșele cu Atletico și nici deplasarea de duminică la Liverpool, echipa care a învins-o în finala din 2019, ci partida de săptămâna viitoare cu Nottingham Forest. Pentru nefericitul Igor Tudor, miza ar putea fi chiar dacă va mai apuca să vadă acel joc de pe bancă. Acesta poate fi, într-un fel, singurul „meci bonus” pentru un antrenor care nu a câștigat încă de când a preluat echipa, care poate observa că penultimul său rezultat la fostul club a fost un 0-1 la Madrid, fie și cu Real, și care are toate motivele să se teamă că istoria s-ar putea repeta.

Astfel, două cluburi care, la un moment dat, păreau comparabile, ajung acum să pară opuse. Tudor este al zecelea antrenor al lui Tottenham din perioada în care Diego Simeone conduce Atletico. Probabil vor exista și al unsprezecelea, și al doisprezecelea. În acest peisaj, Mauricio Pochettino, omul care a dus-o pe Tottenham la finala de pe Metropolitano în 2019, pare tot mai puțin probabil să accepte vreodată un calendar care ar putea include, sezonul viitor, deplasări pe stadioane precum Kassam Stadium.

Atletico are stabilitate, un stadion modern și impunător, plus venituri din Champions League reinvestite în lot. Exact așa ar fi trebuit să arate și proiectul Tottenham. De la finala pierdută de Atletico în 2016, madrilenii au ajuns de patru ori în sferturile Ligii Campionilor. De la finala din 2019, Tottenham nu are de arătat decât două eliminări deprimante în optimi.

Și chiar dacă nu toate cele 400 de milioane de euro investite de Simeone în ultimele 20 de luni s-au transformat în succes, Tottenham a contribuit măcar la recuperarea unei părți din acea investiție prin Conor Gallagher. Spurs au cheltuit chiar mai mult în aceeași perioadă, doar pentru a regresa alarmant.

Pentru Gallagher, care încă nu a cunoscut victoria în tricoul alb al lui Spurs, debutul european pentru noul său club vine chiar împotriva fostei echipe. Pentru Cristian Romero, revenirea după o suspendare internă de patru meciuri are loc contra clubului care părea interesat să-l transfere vara trecută. Romero are profilul clasic al unui jucător pe gustul lui Simeone, dar David Hancko, fundașul central cumpărat în locul lui de Atletico, are un singur cartonaș galben în tot sezonul. O lecție există, poate, și aici pentru argentinian.

Dacă Romero și Micky van de Ven au fost stâlpii succesului european din sezonul trecut, acum cei doi se regăsesc într-o situație aproape neverosimilă, ambii vin după eliminări în ultima lor apariție, și ambii purtau banderola de căpitan. Asta înseamnă că Van de Ven nu va putea juca duminică pe Anfield. În plus, preferința lui Tudor pentru sistemul 3-4-3 face deloc sigur faptul că Romero și Van de Ven vor forma cuplul de fundași centrali pe Metropolitano.

Și totuși, acest stadion rămâne un loc cu o rezonanță aparte pentru Tottenham. Acolo proiectul Pochettino ar fi putut atinge gloria supremă și, în același timp, tot acolo a început, probabil, declinul. Dar confruntarea cu Atletico are și ecouri mult mai vechi. Impulsionată de golurile lui Jimmy Greaves și condusă de Danny Blanchflower, Tottenham învingea-o pe Atletico cu 5-1 în finala Cupei Cupelor din 1963. Cele două echipe nu s-au mai întâlnit de atunci, deși, în momentul în care s-au înscris în proiectul Super League, își imaginau probabil dueluri anuale.

Într-un alt context, ar fi fost relevant de amintit că finala Champions League din 2027 se va juca tot pe Metropolitano. Tottenham are în 2026 doar victorii europene, iar singura cale de a reveni în Liga Campionilor este să o câștige.

Chiar și cei mai optimiști suporteri ar avea însă dificultăți în a crede într-un asemenea scenariu. La șapte ani de la singura finală de Cupa Campionilor din istoria clubului și la zece luni după primul trofeu european câștigat din 1984 încoace, există acum posibilitatea ca următoarea finală a lui Tottenham să fie una de play-off pentru promovare în Championship.