Premier League este produsul-fanion al fotbalului englez și, probabil, cel mai puternic campionat din lume din punct de vedere financiar și comercial. Paradoxul este însă uriaș: dintre cele 20 de bănci tehnice, numai trei sunt ocupate de antrenori englezi. Doi dintre ei duc lupte dificile pentru evitarea retrogradării, în timp ce al treilea încearcă să mențină o echipă în zona de elită. Cum a ajuns fotbalul englez să producă jucători de clasă mondială, academii extraordinare și venituri uriașe, dar atât de puțini antrenori capabili să primească încrederea cluburilor din Premier League?
În urmă cu trei decenii, situația era aproape opusă. Joe Kinnear, celebrul antrenor al lui Wimbledon din anii ’90, obișnuia să dispară în vacanță în timpul verii. Telefoanele mobile nu existau încă, însă exista robotul telefonic, iar mesajul său devenise celebru:
„Momentan nu sunt disponibil. Dacă sunteți președinții lui Milan, Barcelona sau Real Madrid, vă sun eu înapoi. Restul poate aștepta.”
Era o glumă, dar descria destul de bine fotbalul englez al acelei perioade, o lume puternică, dar încă foarte britanică și mult mai puțin globalizată.
În 1992, aproape toate băncile erau britanice
Este suficient să ne întoarcem la sezonul 1992-1993, primul din istoria Premier League. Dintre cele 22 de echipe participante, 15 aveau antrenori englezi. Alte cinci erau conduse de scoțieni: George Graham la Arsenal, Kenny Dalglish la Blackburn, Ian Porterfield la Chelsea, Graeme Souness la Liverpool și Alex Ferguson la Manchester United.
La Norwich se afla galezul Mike Walker. În mod aproape ironic, singurul tehnician care nu era britanic era chiar Kinnear, născut la Dublin și fost internațional irlandez, deși locuia în Anglia încă de la vârsta de șapte ani. Imaginea actuală este radical diferită.
Premier League s-a îmbogățit. Și a importat aproape tot ce era mai bun
În cele peste trei decenii care au trecut de atunci, veniturile Premier League au crescut cu aproximativ 3.300%, iar campionatul englez s-a transformat într-o competiție cu adevărat globală. Iar internaționalizarea nu s-a produs doar pe teren. Pe băncile tehnice se găsesc acum cinci antrenori spanioli, patru germani, doi italieni, doi francezi, alături de tehnicieni din Bosnia, Austria și Scoția, în timp ce reprezentarea englezilor a ajuns aproape marginală. Aici apare una dintre cele mai interesante contradicții ale fotbalului modern. Anglia a investit enorm în academii, infrastructură și pregătirea tinerilor. Naționalele de juniori au obținut rezultate, iar fotbalul englez produce constant jucători pentru cel mai înalt nivel european. Dar același sistem nu pare să fi reușit să creeze o generație comparabilă de antrenori.
Premier League nu mai caută „antrenori englezi”. Caută cei mai buni antrenori disponibili
Explicația este, într-o anumită măsură, chiar succesul competiției. Când cluburile dispun de bugete uriașe și pot atrage aproape orice tehnician de pe continent, piața nu mai este una națională. Un club din Premier League nu concurează pentru un antrenor cu alte cluburi engleze, ci cu Real Madrid, Barcelona, Bayern, Inter, Milan sau PSG. Naționalitatea devine secundară. Contează metodologia, capacitatea de a gestiona vestiare internaționale, pregătirea tactică, experiența în cupele europene și, mai ales, rezultatele. Iar aici tehnicienii englezi au intrat într-un cerc dificil: pentru a primi o echipă de top au nevoie de experiență la cel mai înalt nivel, dar pentru a dobândi acea experiență trebuie ca o echipă importantă să le ofere mai întâi oportunitatea.
Un subiect interesant și pentru fotbalul românesc
Privită din România, situația Premier League oferă și o temă de reflecție. Cât de importantă trebuie să fie naționalitatea unui antrenor și cât trebuie să conteze pur și simplu competența? Anglia arată una dintre extreme. Cel mai bogat campionat al lumii și-a deschis complet porțile către ideile venite din exterior, iar tehnicienii străini au devenit parte esențială din identitatea Premier League. Există însă și un preț, iar antrenorului englez îi este din ce în ce mai greu să ajungă la propriul vârf.
Premier League continuă să fie engleză prin stadioane, tradiții, suporteri și istorie. Pe banca tehnică, însă, a devenit o adevărată ligă mondială. Iar întrebarea rămâne fascinantă, iar dacă fotbalul englez a învățat să producă din nou jucători printre cei mai buni ai lumii, de ce nu reușește încă să facă același lucru cu antrenorii?
