Povestea începută în programul de juniori McLaren continuă cel puțin până la finalul lui 2030. Lando Norris, campionul mondial en-titre, și-a prelungit contractul cu echipa britanică, noul acord incluzând și o opțiune care ar putea extinde colaborarea dincolo de această dată.
Numărul 1 rămâne la Woking. La 26 de ani, Lando Norris a ales continuitatea și a semnat un nou contract cu McLaren, echipa alături de care și-a construit practic întreaga carieră în Formula 1. Legătura dintre cele două părți a început în 2017, când britanicul a intrat în programul de juniori McLaren și a devenit pilot de teste și simulator. Doi ani mai târziu primea un loc de titular în Formula 1.
De atunci, Norris a disputat 163 de Mari Premii pentru McLaren, mai multe decât orice alt pilot din istoria echipei. Bilanțul său cuprinde 18 pole position-uri, 48 de podiumuri și 13 victorii, dar mai ales titlul mondial la piloți cucerit sezonul trecut și contribuția la cele două titluri consecutive ale constructorilor.
„Am vrut să readuc McLaren în frunte. Acum vrem mai mult”
Norris a ales să anunțe prelungirea contractului la McLaren Technology Centre din Woking, în cadrul evenimentului anual dedicat familiilor și prietenilor angajaților echipei.
„Această echipă este casa mea și sunt foarte fericit că am semnat un nou contract care îmi va permite să rămân aici cel puțin până în 2030”, a declarat campionul mondial.
Britanicul și-a amintit și obiectivele pe care și le stabilise atunci când a intrat în familia McLaren, în urmă cu nouă ani: readucerea echipei în lupta pentru marile trofee și câștigarea campionatelor. Obiective atinse, dar Norris nu consideră misiunea încheiată.
„Am reușit, însă vrem mai mult. Vrem să continuăm să câștigăm și știm, ca echipă, că suntem capabili să o facem. Abia aștept să revin în mașină la Monza și sunt foarte entuziasmat de ceea ce ne rezervă viitorul.”
Andrea Stella: „Este un pilot excepțional”
Andrea Stella, team principal-ul McLaren, consideră prelungirea contractului o continuare firească a unei relații care a crescut odată cu revenirea echipei britanice în elita Formulei 1.
„Lando a fost parte integrantă din parcursul și succesele McLaren în ultimii nouă ani. Este un pilot excepțional, care combină viteza naturală extraordinară cu maturitatea, constanța și un angajament puternic față de McLaren”, a spus Stella pentru Gazzetta dello Sport.
La rândul său, CEO-ul McLaren Racing, Zak Brown, a evidențiat traseul parcurs împreună: de la anii dificili din partea inferioară a grilei până la două titluri consecutive la constructori, în 2024 și 2025, și primul titlu mondial al unui pilot McLaren după 17 ani. Pentru Norris, alegerea este în primul rând una de continuitate. A crescut la McLaren, a devenit pilot de Formula 1 la McLaren și a ajuns campion mondial în culorile papaya.
Acum, povestea merge mai departe cel puțin până în 2030. McLaren și-a asigurat campionul. Norris și-a ales din nou casa.