La 4 noiembrie se împlinesc 122 de ani de la nașterea rugbystului Mihai Vardală, unul dintre primii medaliați olimpici ai României. Gimnastul Vlad Cotuna împlinește 36 de ani, iar istoria sportului readuce în atenție destinul dramatic al lui Endre Kabos, triplu campion olimpic la scrimă. În fotbalul mondial, Luís Figo sărbătorește 54 de ani.
Mihai Vardală. O medalie olimpică înainte ca România să învețe să viseze la podiumuri
Paris, 1924. România participa la un turneu olimpic de rugby într-o perioadă în care sportul organizat se afla încă la începuturile dezvoltării sale. Printre jucătorii care au făcut deplasarea în Franța se număra și Mihai „Mișu” Vardală, născut la București, la 4 noiembrie 1904. Avea doar 19 ani.
A evoluat pentru Stadiul Român și a disputat ambele partide ale turneului olimpic, într-o echipă care avea să intre în istoria sportului nostru. România a pierdut cu 61-3 în fața Franței și cu 37-0 împotriva Statelor Unite. Competiția a reunit numai trei naționale, astfel că reprezentativa română a încheiat pe locul al treilea, obținând medalia de bronz.
A fost prima medalie olimpică din istoria României. Privită prin standardele actuale, performanța poate părea neobișnuită. Dar istoria sportului trebuie înțeleasă în contextul epocii sale. România nu dispunea de infrastructura, experiența internațională sau resursele marilor națiuni sportive.
Vardală a jucat pe două posturi diferite: aripă împotriva americanilor și flanker în partida cu Franța. Acestea au rămas singurele sale două apariții pentru echipa națională. Despre restul vieții sale există puține informații. A murit la București, în 1977, la vârsta de 73 de ani.
La 122 de ani de la naștere, Mihai Vardală reprezintă o generație ale cărei nume au rămas mai puțin cunoscute decât medalia pe care au câștigat-o. Și totuși, fără acei sportivi, primul capitol al palmaresului olimpic românesc ar fi arătat altfel.
Endre Kabos. Trei titluri olimpice și o viață curmată de război
În 1936, la Berlin, Endre Kabos devenea campion olimpic la sabie, atât individual, cât și cu echipa Ungariei. Cu patru ani înainte, la Los Angeles, câștigase aurul pe echipe și bronzul individual. Trei titluri olimpice și patru medalii în total îl așezau printre cei mai valoroși scrimeri ai generației sale.
Kabos se născuse la 5 noiembrie 1906, la Oradea, oraș aflat atunci în Austro-Ungaria și astăzi pe teritoriul României. A reprezentat Ungaria pe parcursul carierei sale sportive. Era apreciat pentru stilul său elegant, calmul în competiție și inteligența tactică. Stângaci, avea capacitatea de a controla schimburile și de a transforma precizia într-un avantaj decisiv.
Performanțele sportive nu l-au putut însă proteja de tragedia care avea să cuprindă Europa. Din cauza originii sale evreiești, Kabos a devenit victima persecuțiilor antisemite din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost trimis într-un detașament de muncă forțată, înainte de a ajunge din nou la Budapesta.
La 4 noiembrie 1944, în timpul distrugerii unei porțiuni a Podului Margareta peste Dunăre, Endre Kabos și-a pierdut viața. Avea 37 de ani. Împrejurările exacte ale morții sale sunt prezentate diferit în relatările istorice, dar legătura cu explozia podului este documentată. La 82 de ani de la dispariție, povestea sa depășește granițele sportului. Este istoria unui campion care a învins cei mai buni adversari ai lumii pe planșă, dar care a fost lipsit de siguranță și libertate într-o Europă devastată de ură și război.
Vlad Cotuna. Performanța nu se măsoară numai în medalii olimpice
Născut la 4 noiembrie 1990, la Timișoara, Vlad Bogdan Cotuna împlinește 36 de ani. Gimnastul român a participat la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, concurând la sol, inele, paralele și bară fixă. România a încheiat calificările concursului masculin pe echipe pe locul zece.
Cu un an înainte, Cotuna obținuse bronzul pe echipe la Universiada de la Shenzhen, iar în 2012 a contribuit la medalia de bronz a României în concursul pe echipe de la Campionatele Europene de la Montpellier. Sunt performanțe care merită amintite într-o disciplină în care dificultatea exercițiilor, precizia execuției și riscul accidentărilor fac parte din fiecare zi de pregătire.
Gimnastica românească este asociată, firesc, cu marile sale campioane și cu medaliile olimpice care au construit o reputație internațională extraordinară. Dar această istorie cuprinde și sportivi care au reprezentat România în competiții de cel mai înalt nivel fără să urce pe podiumul olimpic. Vlad Cotuna aparține acestei categorii: sportivi pentru care simpla participare la Jocurile Olimpice a fost rezultatul unor ani de muncă și sacrificii.
Luís Figo. De la idolul Barcelonei la simbolul rivalității cu Real Madrid
Puține transferuri au provocat în fotbalul european reacții comparabile cu mutarea lui Luís Figo de la Barcelona la Real Madrid, în vara anului 2000. Portughezul, născut la 4 noiembrie 1972, era unul dintre cei mai apreciați jucători ai Barcelonei. Câștigase două titluri în Spania și devenise un simbol al echipei catalane.
Transferul la marea rivală a reprezentat o ruptură profundă pentru suporteri și începutul unei noi epoci la Madrid, cea a proiectului „Galácticos”. Figo avea să câștige Balonul de Aur în 2000, premiul FIFA pentru cel mai bun fotbalist al lumii în 2001 și Liga Campionilor cu Real Madrid în 2002.
A strâns 127 de selecții pentru Portugalia, participând la trei Campionate Europene și două Cupe Mondiale. A impresionat prin tehnică, viziune, capacitatea de a depăși adversarii și precizia paselor. Dar numele său a rămas legat și de una dintre cele mai controversate decizii din istoria fotbalului modern.
La 54 de ani, Figo rămâne un exemplu al modului în care un fotbalist poate fi, simultan, admirat pentru performanțele sale și contestat pentru alegerile din carieră.
Poveștile zilei de 4 noiembrie traversează mai bine de un secol de sport. Mihai Vardală a participat la începuturile olimpismului românesc. Vlad Cotuna a dus mai departe tradiția gimnasticii într-o epocă a concurenței internaționale intense. Endre Kabos a demonstrat că gloria sportivă nu oferă protecție în fața tragediilor istoriei, iar Luís Figo a arătat cât de profund poate schimba un transfer relația dintre un sportiv și public. Patru destine diferite, unite de un lucru: performanțele lor continuă să spună ceva important despre lumea sportului, dincolo de rezultate și trofee.
Mai puțină bârfă. Mai multe povești despre sport.
