Există întrebări la care fotbalul european răspunde cu un palmares. Argentina complică totul. Acolo, când întrebi „¿Quién es más grande?”, nu întrebi doar cine are mai multe campionate. Întrebi cine are mai multă istorie, cine și-a umplut stadionul când n-a câștigat nimic, cine a cucerit America, cine a crescut generații, cine provoacă teamă, respect sau antipatie și, poate cel mai important, cine continuă să reprezinte ceva pentru oamenii săi. O cercetare realizată de Jorge „Tati” Ocaña intră exact în această lume și ajunge la o concluzie explozivă: Estudiantes de La Plata ar fi depășit-o pe San Lorenzo și ar merita astăzi statutul de al cincilea „gigant” al Argentinei.
Pentru cititorul român care privește fotbalul argentinian în principal prin Messi, Maradona, Boca și River, povestea aceasta poate fi o ușă către ceva mult mai profund. Pentru că Argentina nu are doar un campionat. Are o cultură a clubului, iar pentru a o înțelege trebuie să uităm pentru câteva minute modul european de a privi fotbalul.
„Los Cinco Grandes”. Cinci nume și aproape 90 de ani de istorie
Boca Juniors. River Plate. Independiente. Racing Club. San Lorenzo. Aceștia sunt tradiționalii „Cinco Grandes” ai Argentinei.
Expresia nu s-a născut doar din folclorul tribunelor. În 1937, AFA a introdus un sistem de vot proporțional în care cluburile cu peste 15.000 de membri, cel puțin 20 de ani consecutivi în prima ligă și minimum două titluri primeau câte trei voturi. Cele cinci care îndeplineau condițiile erau exact Boca, River, Independiente, Racing și San Lorenzo. Și exista și argumentul terenului. În primele 36 de sezoane ale erei profesioniste, niciun club din afara acestui grup nu a devenit campion. Până în 1967. Atunci, Estudiantes de La Plata a spart monopolul. Țineți minte numele. Vom reveni la el.
Dar ce înseamnă, de fapt, să fii „grande” în Argentina?
Aici începe frumusețea poveștii. Pentru că argentinianul nu discută despre grandeza unui club ca despre o ecuație contabilă. Trofeele contează, dar contează și la gente (oamenii). Contează stadionul. Contează cartierul. Contează los socios. Contează Libertadores. Contează derby-ul. Contează câți oameni te urmează când ești în genunchi și contează chiar și cât de mult își doresc ceilalți să te învingă.
Jorge „Tati” Ocaña a încercat imposibilul: să transforme această discuție de parrilla (grătar), tribună și emisiune radio într-o cercetare.
Cartea sa, „¿Quién es más grande?” (cine este ma mare) , a fost construită în jurul a aproximativ 4.000 de persoane din lumea fotbalului și 40 de parametri de evaluare. Prima ediție a apărut independent în 2023, iar cercetarea a fost ulterior actualizată și republicată.
Au fost întrebați suporteri, jurnaliști, conducători, jucători și membri ai cluburilor. Nu doar în fața unui computer. Ocaña și colaboratorii lui au mers la stadioane. Au stat printre oameni. Au discutat cu Argentina fotbalistică. Iar rezultatul lovește direct într-un tabu.
Estudiantes intră la masa celor mari
Conform cercetării lui Ocaña, Estudiantes de La Plata este astăzi al cincilea club al Argentinei. În fața lui San Lorenzo. Pentru cine urmărește fotbalul argentinian doar ocazional, poate părea o simplă schimbare de poziții. Nu este. Este aproape o declarație de război fotbalistic. San Lorenzo este El Ciclón, sunt los Cuervos de Boedo (corbii din Boedo). Este clubul lui Papa Francisc. Este una dintre marile identități populare ale Buenos Airesului.
Nimeni nu poate șterge asta, dar cercetarea spune altceva: dacă „măreția” este evaluată printr-un ansamblu de criterii sportive, internaționale, instituționale, istorice și sociale, Estudiantes acumulează astăzi suficiente argumente pentru locul 5. Ocaña subliniază că San Lorenzo rămâne un club enorm; concluzia studiului este doar că Estudiantes îl depășește în această metodologie. Și aici apare o distincție superbă pentru înțelegerea Argentinei: popularitatea nu este același lucru cu măreția.
Poți avea mai mulți suporteri, dar adversarul poate avea mai multe trofee internaționale, o infrastructură diferită, o istorie sportivă mai puternică sau o influență instituțională mai mare. De aceea asemenea comparații nu se termină niciodată.
Estudiantes este exact genul de club pe care merită să-l descoperi
Dacă această poveste vă trezește curiozitatea, începeți de aici. La Plata. Un oraș aflat la aproximativ 60 de kilometri de Buenos Aires. Două cluburi. Estudiantes și Gimnasia. Două lumi. Și un derby, Clásico Platense, care poate explica mai bine Argentina decât multe documentare.
Estudiantes este El Pincha. Nu are dimensiunea populară a lui Boca sau River, dar are ceva aproape obsesiv în ADN-ul său: cultul competiției.
Este clubul care în 1967 a spart dominația celor cinci mari în campionat și a construit ulterior una dintre marile povești internaționale ale fotbalului argentinian. Asta este una dintre cheile prin care trebuie privită Argentina. Acolo nu trebuie urmărite numai cele mai populare echipe. Trebuie descoperite identitățile.
Și apoi apare Boca
Poate cea mai savuroasă concluzie secundară a cercetării lui Ocaña nu are legătură cu locul cinci. Are legătură cu Boca Juniors.
Cercetătorii au întrebat suporterii: „Care sunt cele trei echipe pe care vă doriți cel mai mult să le învingeți?”
Și Boca apărea aproape peste tot. La San Lorenzo. La Vélez. La Racing, după Independiente. La Independiente, după Racing. La Estudiantes și Gimnasia, imediat după rivalul local. Nu înseamnă că „toată Argentina urăște Boca”. Ar fi prea simplu și nedrept. Înseamnă ceva mai interesant. Boca este prezentă în mintea tuturor. Și aceasta poate fi, paradoxal, una dintre cele mai puternice forme de recunoaștere a măreției.
Ca să înțelegi Boca, nu ajunge să vezi un meci pe La Bombonera
Trebuie să înțelegi conceptul de bostero. Trebuie să vezi La Boca. Trebuie să auzi stadionul când echipa nu joacă bine. Trebuie să înțelegi de ce victoria împotriva lui River poate salva emoțional o perioadă întreagă. Apoi treci orașul și intri în lumea lui River. Altă identitate. Los Millonarios. Monumental. Altă cultură fotbalistică, altă percepție despre sine, aceeași obsesie pentru victorie. După aceea mergi la Avellaneda. Acolo devine și mai interesant. Două stadioane uriașe la doar două sute de metrii unul de celălalt.
Racing și Independiente. La Academia contra El Rojo. Unul vorbește despre pasiune și renașteri. Celălalt îți va aminti foarte repede de Copa Libertadores și de motivul pentru care este numit Rey de Copas. Și când crezi că ai început să înțelegi fotbalul argentinian, pleci din Buenos Aires. Atunci descoperi că abia ai început.
Rosario schimbă din nou toate regulile
Rosario Central. Newell’s Old Boys. El Gigante de Arroyito. El Coloso del Parque. Acolo întrebarea „cine este mai mare?” capătă alte răspunsuri.
Cluburi precum Estudiantes, Huracán, Newell’s, Rosario Central și Vélez apar de multă vreme în discuția despre cine ar putea revendica un loc imediat după tradiționalii „Cinco Grandes”. Iar dacă mergi la Córdoba, apar Talleres și Belgrano. În Santa Fe: Colón și Unión. La Tucumán: Atlético și San Martín.
Argentina fotbalistică începe să se transforme într-o hartă enormă de rivalități și fiecare îți va spune același lucru: „Vos no entendés. Acá es distinto.” – „Nu înțelegi. Aici este diferit.” Și, într-un fel, fiecare are dreptate.
Asta este poate adevărata „grandeza”
Cartea lui Ocaña nu pune punct discuției. Ar fi imposibil. Face ceva mai valoros. O redeschide. Ne obligă să ne întrebăm dacă un clasament stabilit în urmă cu aproape 90 de ani mai poate fi acceptat automat într-un fotbal care între timp a produs Libertadores, Cupe Intercontinentale, retrogradări, reveniri, stadioane noi, crize economice și generații întregi de suporteri.
Estudiantes poate fi al cincilea conform acestei cercetări. San Lorenzo va avea propriile argumente pentru a spune că locul îi aparține. Rosario Central, Newell’s, Vélez și ceilalți își vor construi propriile pledoarii. Și tocmai aici se află farmecul.
Nu încercați să înțelegeți Argentina întrebând doar cine este campioană
Întrebați un hincha (suporter) de ce ține cu echipa lui. Întrebați-l despre tatăl care l-a dus prima dată pe stadion. Despre barrio (cartier). Despre clásico. Despre tricou. Despre cea mai dureroasă înfrângere. Și apoi despre cea mai frumoasă victorie. Acolo începe Argentina. Fotbalul lor poate fi dezordonat, dramatic, exagerat, contradictoriu și uneori imposibil de explicat. Dar rareori este indiferent.
Boca și River sunt numai intrarea. Dincolo de ele există Avellaneda, Boedo, La Plata, Rosario, Córdoba, Santa Fe și zeci de alte lumi în care duminica nu înseamnă pur și simplu că „joacă echipa”. Înseamnă că joacă o parte din tine. Iar dacă această cercetare ne lasă cu o întrebare – cine este, de fapt, al cincilea mare al Argentinei? – poate că cel mai frumos răspuns este să nu ne grăbim să alegem.
Mai întâi, merită să descoperim Argentina.
Iar dacă vreți să descoperiți Argentina, noaptea aceasta este un loc perfect de început
Poate că după toate aceste discuții despre grandeza, despre istorie, identitate și orgoliul cluburilor argentiniene, rămâne o singură întrebare: cum arată toate acestea atunci când începe meciul?
Răspunsul poate veni chiar în această noapte.
De la 20:45 (ora României), Estudiantes de La Plata, clubul pe care cercetarea lui Jorge „Tati” Ocaña îl așază înaintea lui San Lorenzo în lupta pentru statutul de al cincilea „grande”, merge la Junín pentru duelul cu Sarmiento. Este ocazia perfectă să vedeți cu propriii ochi ce înseamnă El Pincha și de ce un club fără dimensiunea populară a lui Boca sau River poate revendica un asemenea loc în istoria Argentinei.
Apoi, la 01:15, intră în scenă River Plate, acasă cu Vélez Sarsfield. Monumentalul, River, presiunea victoriei și un adversar care reprezintă el însuși o bucată importantă din istoria fotbalului de la Buenos Aires.
Dar dacă trebuie ales un singur meci, atunci cafeaua trebuie pregătită pentru 03:30.
Racing Club – Boca Juniors. Avellaneda împotriva La Boca. La Academia împotriva Xeneizes. Unul dintre tradiționalii „Cinco Grandes” în fața clubului pe care aproape toată Argentina fotbalistică visează să-l învingă. Aici clasamentele, cercetările și statisticile pot fi puse pentru 90 de minute deoparte.
Ascultați tribunele. Priviți tunelul înaintea intrării jucătorilor. Urmăriți reacția stadionului la primul duel, la primul fault, la prima minge trimisă spre poartă. Acolo începe să se înțeleagă cu adevărat fotbalul argentinian. Nu trebuie să țineți cu Boca. Nici cu Racing. Nici măcar să cunoașteți toate numele jucătorilor. Trebuie doar să vă uitați.
Pentru că dacă Europa ne-a obișnuit să urmărim fotbalul, Argentina încă mai știe să ne facă să-l simțim.
20:45 – Sarmiento Junín vs Estudiantes
01:15 – River Plate vs Vélez Sarsfield
03:30 – Racing Club vs Boca Juniors
Trei meciuri. Trei lumi. Iar dacă după Racing – Boca veți mai dori încă unul, atunci editorialul acesta și-a atins scopul: ați început să descoperiți Argentina.
