Mariano Navone a plecat de la Țiriac Open cu trofeul în brațe, cu ochii plini de bucurie și cu sentimentul că a trecut printr-o săptămână care îi poate schimba cariera. Argentinianul s-a impus într-o finală spectaculoasă, intensă și tensionată, 6-2, 4-6, 7-5 în fața spaniolului Daniel Merida, după un meci care a oscilat permanent între control, risc, nervi și rezistență pură.
A fost o finală adevărată, din acelea în care nu câștigă doar cel care lovește mai bine mingea, ci și cel care rămâne lucid atunci când totul pare să se clatine. Iar Navone a făcut exact asta. A început puternic, a dictat primul set și a profitat de emoțiile și ezitările adversarului, dar apoi a fost nevoit să suporte revenirea tot mai agresivă a lui Merida, care a schimbat ritmul partidei și a împins finala într-o zonă mult mai periculoasă.
Spaniolul a ridicat nivelul considerabil în setul al doilea, a servit mai bine, a găsit tot mai des unghiurile care l-au incomodat pe argentinian și a transformat meciul într-o luptă deschisă. De acolo, finala a început să ardă cu adevărat. Navone s-a trezit condus în decisiv, a trebuit să absoarbă lovituri grele, să alerge, să improvizeze și să rămână în viață într-un moment în care Merida părea să aibă tot mai mult curaj.
Dar exact acolo s-a văzut fibra campionului.
Navone nu a fugit din meci, nu s-a prăbușit și nu s-a lăsat copleșit de presiune. S-a agățat de fiecare schimb, de fiecare punct și de fiecare secundă de respiro. A revenit dintr-o poziție complicată, a trecut și peste momentele în care a ratat mingi importante, apoi a găsit energia și claritatea necesare pentru a închide meciul în finalul setului trei. Nu a fost o victorie comodă. A fost una muncită până la capăt, smulsă cu răbdare și cu nervi tari.
La final, argentinianul a vorbit cu sinceritate despre dificultatea partidei și despre lupta interioară pe care a dus-o în momentele-limită. A recunoscut că prima reacție după ratarea unei mingi de meci a fost una de frustrare, apoi a încercat să se regăsească și să meargă mai departe. În fond, exact asta a făcut toată după-amiaza: a mers mai departe, chiar și atunci când finala amenința să-i scape.
Succesul are cu atât mai multă greutate cu cât vine după o săptămână în care Navone a fost obligat să câștige mult mai mult decât simple meciuri. A trebuit să treacă prin condiții schimbătoare, prin dueluri dificile și printr-o uzură considerabilă, inclusiv după o semifinală maraton. Și totuși, în ultimul act, a mai găsit resurse pentru încă o luptă de peste două ore. La București, nu doar tenisul său a impresionat, ci și capacitatea de a rămâne competitiv în punctele care definesc marile turnee.
Pentru Navone, acest trofeu este mai mult decât o linie nouă în palmares. Este confirmarea unei maturizări evidente. Dacă în primii ani din circuitul ATP totul părea nou și copleșitor, acum argentinianul dă impresia unui jucător mai așezat, mai conștient de armele sale și mai pregătit să gestioneze momentele importante. Iar rezultatul se vede imediat: de luni va urca până pe locul 42 mondial și se apropie din nou de cea mai bună clasare a carierei sale.
Imaginea frumoasă a serii a venit și din afara terenului. În timp ce el lupta la București, familia sa trăia meciul la mii de kilometri distanță, în Buenos Aires, în dimineața zilei de Paște. Părinții și surorile lui au urmărit fiecare punct, fiecare răsturnare de situație și fiecare emoție a unei finale care, pentru ei, a avut gust de sărbătoare. Iar Navone a lăsat una dintre cele mai calde declarații ale turneului, spunând zâmbind că acasă, cu siguranță, este deja petrecere.
De partea cealaltă, Daniel Merida a ieșit din această finală învins, dar nu diminuat. Spaniolul a avut o săptămână excelentă, a confirmat că poate concura la acest nivel și a arătat, mai ales în a doua jumătate a finalei, un tenis curajos și matur. A luptat până la ultimul punct, a împins meciul într-o zonă de mare tensiune și a lăsat impresia unui jucător care nu este întâmplător aici. Pentru el, Țiriac Open a însemnat o succesiune de premiere importante și un salt consistent în clasament, până aproape de Top 100.
În cele din urmă, Bucureștiul a avut parte de o finală pe măsura unui turneu care a crescut în intensitate de la zi la zi. Iar trofeul a ajuns în mâinile jucătorului care, în ziua decisivă, a înțeles cel mai bine cum se câștigă un meci mare: cu tenis, cu inimă și cu rezistență.
Mariano Navone nu a cucerit doar un titlu. A cucerit o săptămână întreagă de încercări, iar la capătul ei a găsit exact recompensa pe care orice jucător o visează: primul trofeu ATP al carierei.
