Connect with us

Campionatul Mondial 2026

FIFA interzice tricoul Egiptului la Mondial! „Faraonii” sunt obligați să-și schimbe identitatea înainte de debut

Mo Salah, capitanul Egiptului, FOTO: AFP

Campionatul Mondial 2026 abia a început, însă controversele se țin lanț. De această dată, în centrul atenției se află Egiptul, după ce FIFA a decis că actualul echipament al naționalei africane nu respectă regulamentul competiției și trebuie modificat înainte de primul meci.

Forul mondial a solicitat două schimbări importante: eliminarea celor șapte stele de deasupra emblemei și înlocuirea numerelor aurii de pe tricou cu unele albe.

Cele șapte stele reprezintă mândria fotbalului egiptean. Fiecare simbolizează un triumf la Cupa Africii pe Națiuni, competiție pe care „Faraonii” au câștigat-o de șapte ori,  în 1957, 1959, 1986, 1998, 2006, 2008 și 2010, un record absolut pe continentul african.

Cu toate acestea, FIFA a transmis Federației Egiptene de Fotbal că aceste stele nu pot apărea pe tricourile purtate la Cupa Mondială. Regulamentul prevede că doar titlurile mondiale pot fi reprezentate prin stele pe emblemele echipelor naționale în timpul turneului. Cum Egiptul nu a cucerit niciodată trofeul suprem, simbolurile succeselor africane trebuie eliminate.

„FIFA ne-a informat că stelele care reprezintă trofee continentale nu sunt permise pe tricourile utilizate la Cupa Mondială”, a transmis Federația Egipteană de Fotbal.

O altă modificare vizează numerele de pe echipament. Egiptul folosește de ani buni cifre aurii, însă FIFA consideră că acestea nu oferă suficient contrast pentru transmisiunile televizate și pentru oficialii partidelor. Din acest motiv, a cerut ca numerele să fie schimbate în alb.

Spre deosebire de situația stelelor, oficialii egipteni cunoșteau deja această cerință și pregătiseră noile echipamente, care ar trebui să fie gata înaintea debutului la Mondial, programat luni, împotriva Belgiei.

„FIFA ne-a solicitat și schimbarea numerelor din auriu în alb pentru o vizibilitate mai bună. Nu este o surpriză. Eram deja informați despre această obligație înaintea turneului”, au precizat reprezentanții federației.

Egiptul nu este însă singura națională obligată să renunțe la anumite elemente identitare. Haiti a primit, la rândul său, ordinul de a îndepărta un simbol al drapelului național amplasat pe șoldul drept al echipamentului, considerat de FIFA drept un mesaj cu conotații politice.

Astfel, într-un Mondial care promite spectacol pe teren, regulamentul FIFA își face simțită prezența și în vestiare, acolo unde tradiția, simbolurile și identitatea națională ajung să fie reinterpretate prin prisma unor reguli stricte impuse de forul suprem al fotbalului mondial.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Campionatul Mondial 2026

Sportpulse.ro
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.