Argentina și Austria se întâlnesc din nou, de această dată la Dallas, într-un meci oficial care vine încărcat nu doar de miză sportivă, ci și de memorie. Prima confruntare dintre cele două naționale a avut loc în 1980, la Viena, într-un amical care a rămas în istorie din două motive majore: recitalul lui Diego Armando Maradona și apariția unei pancarte prin care exilații argentinieni denunțau crimele dictaturii militare.
Pe 21 mai 1980, pe stadionul Prater din Viena, actualul Ernst Happel Stadion, Argentina a învins Austria cu un spectaculos 5-1, în fața a aproximativ 70.000 de spectatori. A fost una dintre acele seri în care fotbalul argentinian a părut să atingă perfecțiunea, iar Diego Maradona a fost, de departe, figura centrală a partidei.
„Să nu moară niciodată acest fotbal”
Revista El Gráfico avea să titreze atunci, în interiorul publicației: „Să nu moară niciodată acest fotbal”, o formulare care surprindea perfect impresia lăsată de echipa lui César Luis Menotti.
Argentina venea după o gira europeană dificilă, în care pierduse cu Anglia la Londra, scor 1-3, într-un meci în care Maradona fusese aproape de o acțiune asemănătoare cu cea care avea să devină, șase ani mai târziu, „Golul Secolului” din Mexic 1986. Au urmat apoi un succes cu 1-0 la Dublin, în fața unei selecționate irlandeze, și o remiză albă la Belfast, cu Irlanda de Nord.
Ultimul meci al turneului a fost cel de la Viena, iar acolo, Argentina a oferit un adevărat spectacol.
Santiago Santamaría a deschis scorul în minutul 3, după o pasă a lui Maradona. Leopoldo Luque a marcat al doilea gol, iar apoi Diego a preluat scena și a înscris de trei ori. Pentru Austria a punctat Kurt Jara.
A fost singura dată când Maradona a reușit un hat-trick în tricoul naționalei Argentinei.
O noapte de vis pentru Diego, un final de drum pentru Luque
Pentru Maradona, meciul de la Viena a fost una dintre marile demonstrații ale tinereții sale geniale. Încă juca la Argentinos Juniors, dar viitorul său era deja subiect de discuție în toată lumea. Exista un precontract cu Barcelona, în timp ce în Argentina se vorbea intens despre o posibilă trecere temporară pe la Boca Juniors sau River Plate.
Pentru Leopoldo Luque, în schimb, partida a avut o altă încărcătură. Golul marcat în Austria a venit aproape de finalul ciclului său la echipa națională, într-o perioadă în care Menotti începea să ofere tot mai mult spațiu campionilor mondiali de tineret din 1979, printre care se afla și Ramón Díaz.
Argentina a început acel meci cu Fillol – Olguín, Van Tuyne, Passarella, Tarantini – Barbas, Gallego, Maradona, Santiago Santamaría – Luque și Valencia.
Pe bancă s-au aflat Baley, Fren, Ocaño, Ramón Díaz și Ischia.
Pancarta pe care presa a încercat să o ascundă
Dincolo de spectacolul de pe teren, partida de la Viena a avut și o dimensiune politică profundă.
În plină dictatură militară în Argentina, un grup de exilați a afișat în tribune o pancartă care avea să rămână în memoria acelui meci: „Videla, asasin. Unde sunt cei 20.000 de dispăruți?”
Mesajul a apărut pe transmisiunea televiziunii austriece ORF, preluată în Argentina de ATC. A fost o imagine imposibil de ignorat, apărută exact într-un moment în care regimul militar încerca să controleze strict orice informație despre represiune, tortură și disparițiile forțate.
Comentatorii au trecut peste moment, iar presa argentiniană a vremii a preferat să vorbească aproape exclusiv despre fotbal. Imaginile publicate ulterior în ziare și reviste au fost corectate sau selectate astfel încât mesajul din tribună să nu fie vizibil.
Când fotbalul a devenit martor
Nu era primul episod de acest fel. Cu un an înainte, la Berna, într-un amical Argentina – Olanda, disputat ca revanșă simbolică a finalei Mondialului din 1978, o altă pancartă îl arăta pe Videla lângă cuvântul „asasin”. Transmisiunea a încercat atunci să mascheze imaginea cu reclame afișate pe ecran.
La Viena, însă, mesajul a trecut. Simplu, alb, cu litere negre, amplasat într-o tribună din fața presei și a invitaților oficiali.
Era imposibil să nu fie văzut. Acțiunea fusese pregătită de Comitetul de Solidaritate cu Poporul Argentinian, organizație care denunța de ani buni terorismul de stat și oferea sprijin exilaților. Membrii săi au intrat devreme pe stadion, amestecați printre suporterii locali, și au ridicat pancarta chiar în momentul în care echipele ieșeau pe teren.
Un meci care a însemnat mai mult decât scorul
Pentru mulți, Argentina – Austria 5-1 a fost una dintre cele mai frumoase demonstrații de fotbal oferite de naționala lui Menotti după titlul mondial din 1978.
Juan Barbas avea să își amintească mai târziu acea seară ca pe un meci extraordinar, în care presa și publicul european vorbeau la superlativ despre Argentina și o considerau din nou favorită la câștigarea Mondialului din 1982.
Chiar și selecționerul Austriei, Karl Stotz, le-a transmis trimișilor revistei El Gráfico că Argentina era, în acel moment, „prima putere a fotbalului mondial”.
Dar acea seară nu a fost doar despre pase, goluri și aplauze. A fost și despre o rană ascunsă. Despre oameni dispăruți. Despre exilați care au folosit fotbalul pentru a trimite lumii un mesaj pe care dictatura încerca să îl reducă la tăcere.
De la Viena la Dallas
Al doilea amical dintre Argentina și Austria s-a disputat pe 3 mai 1990, tot la Viena, înaintea Mondialului din Italia, și s-a încheiat 1-1, golul sud-americanilor fiind marcat de Jorge Burruchaga.
Duelul de la Dallas, va fi însă primul meci oficial dintre cele două reprezentative. Au trecut 46 de ani de la acea noapte vieneză în care Maradona a făcut spectacol, iar exilații argentinieni au amintit lumii că, dincolo de frumusețea jocului, o țară întreagă trăia una dintre cele mai întunecate perioade ale istoriei sale. Argentina revine acum în fața Austriei cu o altă generație, o altă poveste și un alt statut. Dar memoria acelui 5-1 de la Viena rămâne vie. Pentru că unele meciuri nu se păstrează în istorie doar prin scor. Se păstrează prin ceea ce au avut curajul să arate.
