Etapa a patra din Superliga s-a încheiat luni seară după șapte partide care au produs 11 goluri, trei remize albe și contraste uriașe. Dinamo a făcut scor cu FC Voluntari, 4-0, Farul și Csikszereda au oferit thrillerul rundei, 3-2, iar FC Argeș a produs surpriza la Craiova. Dincolo de rezultate, rămâne însă imaginea unui campionat care continuă să sufere la capitole esențiale: ritm, intensitate, precizie și curaj. Prea multe meciuri se transformă într-un interminabil „iați-o ție, dă-mi-o mie”, iar trasul de timp pare uneori un obiectiv tactic în sine.
Să nu cădem în extrema de a spune că în România nu se joacă deloc fotbal. Se joacă. Avem cluburi cu istorie, suporteri extraordinari, rivalități, stadioane frumoase și suficiente povești pentru a construi un campionat atractiv. Avem și jucători buni. Numai că între ceea ce ar putea fi Superliga și ceea ce vedem prea des pe teren există încă o distanță supărătoare.
Etapa a patra tocmai încheiată ne-a oferit încă o mostră. Sunt perioade întregi în care jocul nostru pare construit după principiul: „Iați-o ție, dă-mi-o mie.” Fundaș la mijlocaș. Mijlocaș la fundaș. Fundaș lateral. Înapoi. Din nou lateral. Poate încă o dată înapoi. Adversarul are timp să se așeze, spectatorul are timp să anticipeze următoarele trei pase, iar atacul moare înainte să devină periculos.
Și mai există ceva greu de acceptat la acest nivel. Se greșesc încă pase simple de câțiva metri. Nu pase decisive printre trei adversari. Nu mingi de 40 de metri. Nu execuții cu grad ridicat de dificultate. Pase simple. La cinci, șase, șapte metri. Într-un campionat profesionist de primă ligă.
Fotbal sau administrarea timpului?
Mai avem apoi boala veche. Trasul de timp. Sigur că face parte din fotbal. Se întâmplă în Premier League, La Liga, Bundesliga, Serie A și oriunde există trei puncte puse în joc. Diferența este proporția. La noi există momente în care, odată obținut un rezultat convenabil, preocuparea pentru scurgerea secundelor pare să devină aproape la fel de importantă precum preocuparea pentru minge.
O repunere durează. O lovitură liberă durează și mai mult. Apare o problemă medicală. Mingea nu este chiar cea potrivită. Portarul mai aranjează o dată gazonul. Și astfel dispare exact ceea ce fotbalului românesc îi lipsește cel mai mult: ritmul.
Etapa a patra a avut și fotbal. Dar a avut și prea multe perioade în care jocul a fost administrat în loc să fie trăit.
UTA – RAPID 0-0 | Mai bun decât scorul, dar fără curajul decisiv
Etapa a început vineri, la Arad, pe ploaie și cu un meci mai interesant decât sugerează rezultatul.
UTA a făcut o primă repriză bună și a avut ocaziile mai importante. Padula a lovit bara, în timp ce Rapid a părut lent și surprinzător de lipsit de reacție.
Giuleștenii au crescut după pauză. Intrarea lui Filip Stojilkovic a adus prospețime, iar Petrila a dinamizat ofensiva.
Tot Petrila putea decide partida, dar într-o situație excelentă de contraatac, trei contra unu, a ales finalizarea în locul pasei. 0-0. Un punct pentru fiecare și sentimentul că ambele puteau face mai mult dacă riscau puțin mai mult.
FARUL – CSIKSZEREDA 3-2 | În sfârșit, puls! Cinci goluri la Ovidiu
Sâmbătă, Superliga s-a trezit. Farul și Csikszereda au oferit meciul cu cele mai multe goluri al etapei. 3-2. Cinci goluri, răsturnări de situație, vulnerabilități defensive, dar și intenția permanentă de a ajunge la poarta adversă. N-a fost fotbal perfect. Dar a fost viu. Pentru Farul, trei puncte importante după începutul oscilant de sezon.
Pentru Csikszereda, problemele se adâncesc. Ciucanii au reușit să înscrie de două ori în deplasare, însă apărarea continuă să îi coste enorm. Patru meciuri. Patru înfrângeri. Zero puncte. Adaptarea la noul sezon de Superliga trebuie să se producă rapid. Clasamentul nu oferă perioade de acomodare.
DINAMO – FC VOLUNTARI 4-0 | Scor de spectacol. Fotbalul, nu chiar
Rezultatul etapei a venit pe Arcul de Triumf. Dinamo – FC Voluntari 4-0. Patru goluri reprezintă patru goluri și trebuie respectate.
Dinamo a fost categoric mai bună, a exploatat slăbiciunile adversarului și a făcut ceea ce trebuie să facă o echipă atunci când simte că adversarul este vulnerabil: a lovit. Dar să nu confundăm tabela cu nivelul jocului. Dinamo a făcut scor. Nu a oferit însă o demonstrație de fotbal de mare calitate.
Au existat și aici momente de joc lent, erori tehnice și pase simple ratate. Voluntari a avut o prestație modestă, iar Dinamo a profitat fără milă. Meritul bucureștenilor este incontestabil. Dar 4-0 nu trebuie transformat automat în dovada unui fotbal extraordinar. Uneori, diferența mare de pe tabelă spune și cât de slab a fost adversarul. Dinamo merită felicitări pentru eficiență. Pentru fotbalul practicat, exigențele trebuie să rămână mai ridicate.
PETROLUL – OȚELUL 1-0 | Trei puncte mari, spectacol puțin
Duminică, Superliga a revenit la pragmatism. Petrolul a învins Oțelul cu 1-0. Pentru ploieșteni, rezultatul era esențial după două înfrângeri consecutive. L-au obținut. Misiune îndeplinită. Dar pentru spectatorul neutru, partida n-a oferit prea multe motive pentru a o păstra în arhivă. Un meci tacticizat, fragmentat și decis la limită.
Petrolul ia punctele. Oțelul pleacă acasă fără nimic. Fotbalul? Rămâne undeva între cele două.
UNIVERSITATEA CRAIOVA – FC ARGEȘ 0-1 | Piteștiul lovește în Bănie și urcă în vârf
Surpriza etapei a venit la Craiova. Universitatea venea după acel categoric 4-0 cu Petrolul și părea favorită clară. FC Argeș a demonstrat încă o dată cât valorează presupunerile înaintea fluierului de start. Yanis Pîrvu a înscris în minutul 7, iar piteștenii au apărat avantajul până la final. Craiova a atacat. A încercat. A reclamat inclusiv un penalty în final. N-a marcat. 0-1. Iar FC Argeș încheie etapa pe primul loc, cu 9 puncte.
Piteștenii nu oferă deocamdată recitaluri. Dar adună puncte. Iar fotbalul profesionist, înainte de toate, se măsoară în clasament.
FC BOTOȘANI – CORVINUL 0-0 | Un zero la zero care chiar a avut ceva de spus
Luni au dispărut golurile. Primul 0-0 al zilei a venit la Botoșani și paradoxal, acesta a fost unul dintre meciurile în care rezultatul spune foarte puțin despre desfășurare.
Au fost ocazii. Au fost bare. Au existat momente de fotbal bun. Corvinul a rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Abualnadi și a trebuit să reziste pe final. A rezistat. Pentru hunedoreni, cinci puncte după patru etape reprezintă un început decent de Superliga.
Pentru Botoșani continuă așteptarea primei victorii. A fost 0-0, dar măcar aici mingea a avut intenția să intre în poartă.
SEPSI – FCSB 0-0 | Încă 90 de minute fără gol pentru finalul rundei
Etapa s-a terminat exact cum începuse, cu 0-0. Sepsi și FCSB au închis runda la Sfântu Gheorghe fără goluri. Gazdele au avut curaj, organizare și perioade în care au pus probleme serioase. FCSB a crescut după pauză, dar superioritatea individuală sugerată de numele din lot n-a fost transformată într-o superioritate clară pe teren.
Pentru bucureșteni exista și miza primului loc. Au ratat-o. După sezonul trecut încheiat în play-out, FCSB încearcă să demonstreze că poate reveni între protagonistele campionatului. La Sfântu Gheorghe n-a pierdut. Dar nici n-a oferit suficiente argumente că și-a recăpătat autoritatea.
11 goluri. Dar nouă au venit în numai două meciuri
Aici cifrele devin interesante. Șapte partide. 11 goluri. La prima vedere, nu sună catastrofal.
Numai că Farul – Csikszereda și Dinamo – Voluntari au produs împreună nouă dintre cele 11 goluri. În celelalte cinci meciuri s-au marcat doar două. Trei partide s-au terminat 0-0. Sigur, fotbalul nu înseamnă exclusiv goluri. Un 0-0 poate fi extraordinar. Un 4-0 poate fi slab. Tocmai Dinamo – Voluntari este un exemplu bun pentru ideea că scorul nu trebuie confundat automat cu spectacolul. Problema Superligii este mai profundă.
Intensitatea nu se poate importa
Priviți un meci din Premier League. Apoi Bundesliga. La Liga. Serie A. Chiar și campionate europene aflate sub cele patru mari ligi. Diferența care lovește imediat nu este doar valoarea individuală. Este viteza cu care se joacă. Jucătorul primește mingea și este deja presat. Trebuie să știe ce face cu ea înainte să ajungă la el. Pasa trebuie să aibă intensitate. Demarcarea trebuie începută înaintea pasei. Tranziția trebuie făcută imediat.
La noi există încă prea multe secvențe în care fotbalistul primește mingea, o oprește, ridică privirea, mai face un pas, adversarul se așază și abia apoi începe să caute soluția.
Și ajungem din nou la: „Iați-o ție, dă-mi-o mie.” Mai grav este când, după toate acestea, greșim și pasa de cinci metri. Nu vorbim despre copii aflați la inițiere. Vorbim despre fotbaliști profesioniști din prima ligă a României. Pretențiile trebuie să fie pe măsură.
Și o întrebare pentru fotbaliști
Poate că merită să întoarcem puțin perspectiva. Noi, cei din tribună sau din fața televizorului, putem critica. Antrenorii pot explica. Conducătorii pot vorbi despre obiective. Dar ar fi interesant să știm ceva.
Fotbaliștii sunt mulțumiți de fotbalul pe care îl joacă? Când ajung acasă și deschid televizorul. Când văd Champions League. Când urmăresc Premier League, Bundesliga, La Liga sau Serie A. Când văd intensitatea, viteza circulației mingii, pressingul, tranzițiile și preocuparea permanentă pentru poarta adversă. Apoi se gândesc la meciul pe care tocmai l-au jucat. Sunt încântați? Consideră că diferența este doar una de bani și valoare individuală? Pentru că nu este.
Intensitatea nu costă 100 de milioane de euro. Curajul de a pasa înainte nu necesită un transfer record. O pasă corectă la cinci metri nu depinde de bugetul clubului. Iar dorința de a juca fotbal în loc de a ucide timpul nu apare în contract.
Superliga are nevoie să se respecte mai mult pe ea însăși
Avem un campionat echilibrat. Avem suporteri. Avem tradiție. Avem orașe care iubesc fotbalul. Avem televiziuni care plătesc pentru produs. Avem oameni care cumpără bilete și petrec două ore pe stadion. Atunci produsul trebuie respectat. Nu cerem Premier League. Ar fi absurd. Nu cerem Real Madrid – Barcelona în fiecare weekend. Cerem ceva mult mai simplu. Ritm. Curaj. Precizie. Intensitate.
Mai puțin teatru pentru câteva secunde câștigate. Mai puține pase fără scop. Mai puțin „iați-o ție, dă-mi-o mie”. Mai multă minge jucată înainte. Etapa a patra ne-a oferit 11 goluri. Nouă au venit în două meciuri. În rest, multă luptă, tactică, prudență și prea multe momente în care fotbalul a părut că așteaptă să se întâmple ceva în loc să provoace acel ceva.
Superliga poate mai mult și tocmai pentru că poate mai mult, trebuie să avem pretenții. Pentru că spectatorul nu vine la stadion ca să admire felul în care trece timpul. Vine să vadă ce fac fotbaliștii cu el.
