Corvinul – CFR Cluj a fost mutat duminică, de la 18:30 la 21:30, iar Oțelul – Universitatea Craiova va ocupa intervalul de seară devreme. O simplă modificare de program? Poate pe hârtie. În realitate, încă un episod dintr-o SuperLigă în care echipele, jucătorii și suporterii trebuie să stea aproape cu bagajele făcute, în ușa autocarului, așteptând să afle când au voie să plece la drum.
Fotbalul românesc are o relație aproape artistică cu improvizația. Uneori ai impresia că programarea unei etape nu este un exercițiu de organizare, ci o loterie cu ore de start. Duminică, Corvinul – CFR Cluj nu se mai joacă de la 18:30, ci de la 21:30. În schimb, Oțelul – Universitatea Craiova coboară în intervalul de la 18:30. Și gata. Viața merge înainte. Doar că pentru cei care chiar trăiesc fenomenul, lucrurile nu sunt nici pe departe atât de simple.
Echipele nu-și mai pot planifica aproape nimic Într-un campionat profesionist, cluburile ar trebui să-și poată construi programul cu o minimă predictibilitate. Cazare. Transport. Mese. Recuperare. Antrenamente. Program medical. Logistica lotului. Programul staffului. Suporterii care însoțesc echipa. Totul pleacă de la o oră de start.
La noi, în schimb, uneori ai senzația că echipele trebuie să stea efectiv cu motorul autocarului pornit, așteptând ca cineva să decidă când este momentul potrivit să plece. Astăzi 18:30. Mâine 21:30. Poimâine poate descoperim că ora ideală era alta. Nu vorbim despre situații excepționale. Nu vorbim despre vreme extremă. Nu vorbim despre motive de securitate. Vorbim despre un campionat care prea des tratează programul ca pe un document provizoriu. Iar când provizoratul devine regulă, problema nu mai este de organizare. Este de respect.
Amatorism până în măduva oaselor
Poate că formularea sună dur. Dar cât timp mai putem ambala elegant ceva care, în esență, este profund neprofesionist? Dacă numești competiția Liga Profesionistă de Fotbal, standardul ar trebui să fie puțin mai ridicat decât „vedem noi pe parcurs”.
Profesionalismul nu înseamnă doar contracte de milioane. Nu înseamnă doar transmisii TV. Nu înseamnă doar panouri LED și grafici moderne. Înseamnă și să poți spune unui club, unui jucător și unui suporter:
„Acesta este programul. Organizați-vă viața în jurul lui.”
Și să nu-l schimbi după bunul plac decât atunci când există motive serioase. În România, avem uneori exact contrariul. Programul pare să existe până când nu mai există. Suporterul se adaptează. Clubul se adaptează. Jucătorul se adaptează. Toată lumea se adaptează. Mai puțin sistemul.
FCSB tușește la 18:30? Atunci poate să tușească și în prime-time
Și aici ajungem la o altă problemă. De prea multe ori, anumite cluburi par să beneficieze de un tratament preferențial în ceea ce privește intervalele considerate mai bune pentru audiență.
FCSB este exemplul cel mai evident. Dacă joacă la 18:30, aproape că ai senzația că s-a produs o tragedie națională. Prime-time-ul pare rezervat din oficiu. Ora bună. Ora mare. Ora de audiență. Dar dacă vorbim despre un campionat profesionist și despre echitate comercială, atunci prime-time-ul ar trebui distribuit echilibrat.
La fel și intervalele considerate mai slabe. Nu doar aceleași cluburi trebuie împinse constant spre orele cu audiență maximă, iar restul să primească ce rămâne. Dacă vrem o ligă puternică, atunci fiecare club trebuie tratat ca parte a produsului. Nu există un produs sănătos în care două sau trei echipe sunt televiziunea, iar restul decorul.
Premier League nu se prăbușește dacă Liverpool joacă la prânz
Poate că aici ar trebui privit puțin spre campionate care chiar știu ce înseamnă produs sportiv. În Premier League, rotația intervalelor este firească. Liverpool poate juca la prânz. Manchester City poate juca la prânz. Chelsea poate juca la prânz. Arsenal poate juca la prânz. Și, surpriză, nu se prăbușește nimic. Nu se oprește fotbalul. Nu cade audiența în gol. Nu ies antrenorii să explice că echipa nu poate funcționa înainte de apus. Ba mai mult, aceste cluburi fac performanță. În campionat. În Europa. În ritmuri infernale.
La noi, în schimb, avem „granzi” care par deranjați dacă sunt scoși din prime-time și trimiși la 18:30. Aceiași „granzi” care apoi ajung în cupele europene și se chinuie să scoată un egal cu adversari pe care altădată îi consideram accesibili, sau cum ar spune tribuna, “bătuți de toți desculții”.
Poate că problema nu este ora. Poate că problema este că ne-am obișnuit să ne comportăm ca și cum am fi foarte mari fără să mai demonstrăm asta pe teren.
Prime-time pentru toți. Ore slabe pentru toți
Dacă LPF vrea să fie corectă, soluția este simplă. Rotație. Claritate. Predictibilitate. Fiecare echipă trebuie să primească și intervale bune, și intervale mai puțin atractive. Fiecare trebuie să joace și la 18:30, și la 21:30. Dacă există un meci de la 16:00, atunci și cluburile importante trebuie să ajungă acolo.
Așa se construiește echitate. Așa se construiește un campionat. Nu prin impresia că unii sunt născuți pentru prime-time, iar ceilalți pentru programul de umplutură.
Corvinul – CFR merită oricum atenție
Dincolo de toată această poveste de organizare, meciul în sine are suficiente ingrediente. CFR Cluj traversează o perioadă complicată și caută stabilitate. Numele lui Laszlo Balint este unul dintre cele care circulă în jurul băncii tehnice, iar dacă lucrurile se concretizează rapid, ar putea exista un detaliu cu adevărat interesant: Gyuszi ar reveni la Arad din postura de adversar. Pentru un antrenor care a readus UTA în prima ligă după 12 ani, o asemenea revenire ar avea inevitabil o încărcătură specială.
Dar până când lucrurile devin oficiale, certitudinea este alta: Corvinul – CFR se joacă (sperăm) duminică, la 21:30. Cel puțin acesta este programul de acum, iar până duminică mai este timp să se mai schimbe de doua-trei ori. În fotbalul românesc, simți uneori nevoia să adaugi această precizare.
Suporterul român merită mai mult
În toată discuția asta, cel mai ignorat rămâne omul care plătește. Cel care cumpără bilet. Cel care merge în deplasare. Cel care își ia copilul la stadion. Cel care schimbă un schimb la serviciu. Cel care își rezervă cazare. Cel care conduce sute de kilometri. Pentru el, ora meciului nu este o cifră. Este viață organizată în jurul unei pasiuni. Și tocmai de aceea este revoltător cât de ușor este tratat.
Nu poți cere loialitate și să oferi improvizație. Nu poți cere tribune pline și să schimbi programul după bunul plac. Nu poți cere respect pentru competiție când competiția nu respectă timpul celor care o țin în viață.
Problema nu este 21:30
Să fie foarte clar. Nu ora 21:30 este problema. Nici 18:30. Nici 16:00. Problema este lipsa unei reguli clare. Problema este senzația că unii sunt protejați, iar alții mutați. Problema este lipsa de predictibilitate. Problema este că echipele trebuie să se adapteze mereu. Problema este că suporterii trebuie să se adapteze mereu.
Problema este că fotbalul românesc vorbește permanent despre imagine, dar își lovește singur imaginea prin asemenea gesturi mici, repetate și perfect evitabile. Poate că înainte să ne întrebăm de ce lumea nu mai vine la stadion, ar trebui să ne întrebăm dacă facem tot posibilul ca ea să poată veni.
Și poate că înainte să ne lăudăm cu un campionat profesionist, ar fi bine să-l organizăm profesionist.
Corvinul – CFR Cluj se joacă duminică, la 21:30. Astăzi. Mâine, cine știe? În SuperLiga noastră, programul pare să fie uneori singurul adversar care nu poate fi studiat din timp.
