Paris Saint-Germain a câștigat Supercupa Europei după 2-1 cu Aston Villa, într-o finală echilibrată, intensă și mult mai complicată pentru francezi decât ar putea sugera simpla diferență de statut dintre cele două cluburi. Kvaratskhelia și Désiré Doué au semnat golurile campioanei Europei, Brian Madjo a răspuns pentru englezi, iar Luis Enrique și-a adăugat încă un trofeu unei perioade deja remarcabile la Paris.
La Salzburg nu am văzut o demonstrație. Am văzut o finală. Iar diferența este importantă. PSG a avut mai multă calitate individuală, mai multă experiență la acest nivel și, în momentele decisive, o precizie superioară. Aston Villa a avut însă curaj, organizare și suficientă personalitate pentru a transforma seara într-un test adevărat pentru campioana Europei.
Kvaratskhelia deschide, Villa refuză să cedeze
PSG a început cu aerul echipei obișnuite să controleze astfel de seri. Khvicha Kvaratskhelia, proaspăt după o vară în care nu a fost solicitat la Mondial, a deschis scorul în minutul 20 cu o execuție puternică, la colțul scurt. Georgianul venea după un sezon european excepțional și era deja indicat în presa spaniolă drept unul dintre oamenii decisivi ai noului PSG. Pentru câteva minute, scenariul părea familiar. PSG conducea. PSG controla. PSG părea gata să transforme finala într-o seară confortabilă.
Aston Villa a refuzat însă rolul de figurant. Unai Emery l-a trimis titular pe Brian Madjo, la doar 17 ani, iar adolescentul a recompensat încrederea antrenorului. După două oportunități irosite, a egalat înainte de pauză și a devenit cel mai tânăr marcator din istoria Supercupei Europei. 1-1. Și finala se reseta complet.
Luis Enrique mută, Dembélé schimbă ritmul
La pauză, Luis Enrique a apelat la Ousmane Dembélé. Schimbarea a oferit PSG-ului mai multă viteză și verticalitate, iar efectul s-a văzut rapid. În minutul 61, Désiré Doué a găsit colțul lung. Golul a fost inițial anulat pentru ofsaid, însă VAR-ul a intervenit și a confirmat că francezul se afla în poziție regulamentară. 2-1. Într-o finală atât de strânsă, aceasta avea să fie diferența. Nu pentru că Villa ar fi dispărut. Dimpotrivă.
Englezii au continuat să împingă jocul înainte, au avut perioade bune de posesie și au încercat să găsească spații într-o defensivă pariziană tot mai compactă. Dar PSG a făcut ceea ce echipele mature învață să facă în asemenea seri. A gestionat.
Villa pierde, dar nu pleacă mică din Salzburg
Ar fi nedrept ca acest 1-2 să fie citit drept o diferență clară între cele două formații. Aston Villa a avut momente în care a controlat jocul, a creat ocazii și a obligat PSG să sufere. Relatarea live a presei britanice a remarcat tocmai caracterul competitiv al echipei lui Emery și numărul de oportunități pe care englezii le-au produs. Villa nu a venit să supraviețuiască. A venit să joace.
Pentru un club revenit în elita continentală și care câștigase Europa League pentru a ajunge la această finală, prestația a fost una care confirmă progresul proiectului lui Unai Emery. AS sublinia încă înaintea partidei dimensiunea confruntării dintre cei doi tehnicieni spanioli și experiența lor enormă în competițiile europene. La final, însă, astfel de meciuri sunt decise de detalii. PSG a gestionat detaliile mai bine.
Luis Enrique și o echipă care a învățat să câștige
Poate aceasta este principala diferență față de PSG-ul altor epoci. Parisul nu mai pare o colecție spectaculoasă de nume care încearcă să devină echipă. Este o echipă. Luis Enrique a construit un grup capabil să domine, dar și să sufere. Să atace spectaculos, dar și să închidă un meci atunci când situația o cere.
Înaintea finalei, statistica impresionantă a tehnicianului spaniol în meciurile pentru trofee: 16 finale câștigate din 19 disputate înaintea serii de la Salzburg.
Acum mai poate adăuga una. Și nu este o coincidență. PSG nu a fost strălucitoare în fiecare minut. Nici nu trebuia. A fost suficient de bună atunci când trebuia să fie.
Două proiecte serioase, o singură cupă
Finala de la Salzburg a avut poate și o eleganță aparte. Luis Enrique și Unai Emery nu au nevoie de artificii pentru a-și justifica statutul. Ambii au construit echipe recognoscibile. PSG prin posesie, ritm, mobilitate și calitate tehnică. Villa prin disciplină, structură și capacitatea de a lovi atunci când adversarul oferă spațiu. Presa spaniolă anticipase tocmai această confruntare de stiluri, prezentând Supercupa drept primul mare duel continental al sezonului dintre campioana Champions League și câștigătoarea Europa League. Pe teren, diferența a fost minimă. Pe tabelă, decisivă. PSG – Aston Villa 2-1.
Parisul continuă să adune trofee
Pentru PSG, succesul de la Salzburg înseamnă păstrarea Supercupei Europei și confirmarea unei perioade extraordinare la nivel continental. Clubul câștigase și ediția precedentă, după finala cu Tottenham. Este încă un trofeu pentru o echipă care pare să fi trecut definitiv din etapa în care visa să domine Europa în etapa în care începe efectiv să o facă. Villa pleacă fără cupă, dar cu foarte puține motive de rușine. SG pleacă cu trofeul. Și cu sentimentul poate cel mai important pentru orice campioană: nu trebuie să joci perfect ca să câștigi o finală. Trebuie doar să fii mai bun atunci când finala îți cere să fii.
