Rapid – FC Argeș 3-1. Grameni a fost omul serii, Giuleștiul a urcat pe primul loc, iar Andrei Șucu, la 17 ani, a intrat în prelungiri și a înscris aproape imediat. Ar fi trebuit să fie pur și simplu povestea frumoasă a unui copil care marchează primul său gol în SuperLiga. Numai că noi avem un talent aparte, iar înainte să vedem dacă puștiul știe fotbal, vrem să știm cine este tatăl. Iar dacă tatăl este patronul Rapidului, verdictul pare deja scris, „joacă pe pile”. Cu numai 24 de ore înainte, Floyd Samba, tot la 17 ani, debutase pentru Manchester City și înscrisese de două ori. Acolo admirăm academia. Aici suspectăm copilul.
Rapid a intrat în Giulești cu primul loc la îndemână și a trebuit să muncească pentru el. FC Argeș a lovit prima, Luvambo trimițând în transversală în minutul 16, dar răspunsul gazdelor a venit repede. Grameni și Stojilkovic au construit superb, iar primul a finalizat din apropiere pentru 1-0 în minutul 22.
După pauză, Rapid a accelerat. Moruțan a lovit bara dintr-o lovitură liberă, iar Grameni a produs momentul tehnic al serii în minutul 57, scăpat singur cu Nikic, a ales o „scăriță” splendidă. Fanionul s-a ridicat, VAR-ul a început să măsoare și fotbalul s-a oprit aproape cinci minute. În cele din urmă, gol valabil și 2-0.
Rămâne însă senzația că arbitrajul nostru fluieră uneori mult prea ușor. Fotbalul este sport de contact. Există duel umăr la umăr, alunecare, luptă pentru poziție și duel aerian. Evident, jucătorii trebuie protejați, iar intrările periculoase sancționate. Dar dacă fiecare contact devine fault, fotbalistul ajunge să aibă nevoie de manual de instrucțiuni înainte să pună umărul. Arbitrul are o misiune dificilă și decide într-o fracțiune de secundă ceea ce noi revedem din cinci unghiuri, dar jocului nostru i-ar prinde bine mai multă continuitate și o delimitare mai clară între contact și fault.
FC Argeș n-a abandonat. Oancea a redus diferența în minutul 68, iar la 2-1 Giuleștiul a început din nou să simtă presiunea. Rapid a trebuit să rămână atentă până în prelungiri.
Și atunci a apărut Andrei Șucu. Puștiul de 17 ani a intrat în minutul 90+4 și, după numai câteva secunde, mingea a ajuns la el în careu. N-a cerut certificat de acționar, n-a verificat contul bancar al familiei și n-a întrebat cine stă în lojă. A șutat. Gol. 3-1. Primul său gol în SuperLiga, la debutul pe Giulești. Și de aici începe partea tristă.
În Anglia, „academie”. În România, „pile”
Cu numai o seară înainte, pe Etihad, Floyd Samba avea tot 17 ani. Enzo Maresca l-a titularizat pentru Manchester City împotriva lui Norwich, într-un rol de atacant care nici măcar nu este poziția sa obișnuită.
Copilul a înscris de două ori. Manchester City l-a prezentat drept încă un produs al academiei sale. Maresca i-a lăudat prestația, dar a cerut răbdare. Reuters a scris despre debutul senzațional al adolescentului, iar City a câștigat cu 5-0.
La Manchester îi spunem academie, scouting, talent și curajul antrenorului de a arunca un puști de 17 ani în teren. La noi începe imediat ancheta, cine l-a băgat? De ce joacă? Cine îl ține în brațe? Ce interes există?
Un etern „de ce-bal?” românesc, în care uneori căutăm atât de înverșunat explicația din afara terenului, încât uităm să ne mai uităm la minge. Și uite așa, din suspiciune în suspiciune, ajungem la concluzia că dacă te cheamă Șucu nu poți fi pur și simplu un copil de 17 ani care poate avea talent. Trebuie să fii „fiul patronului”. Iar dacă înscrii, parcă nici golul nu mai este chiar al tău. Numai că vineri seară mingea n-a știut cine este tatăl lui. Andrei Șucu a primit-o și a băgat-o în poartă. Restul este „de ce-bal?”.
Dar judecata trebuie făcută după fotbal, nu după numele tatălui. Există un reflex aproape bolnăvicios în societatea noastră de a presupune că succesul altuia trebuie să ascundă obligatoriu o relație, o pilă sau o combinație. Iar situația devine aproape absurdă când refuzăm să acceptăm o posibilitate extrem de simplă, că un copil provenit dintr-o familie foarte bogată poate avea și talent.
Cele două nu se exclud. Banii tatălui îi pot oferi condiții extraordinare. Asta este evident. Îi pot asigura alimentație, recuperare, echipament și acces la antrenament de cel mai bun nivel. Dar banii nu pot lovi mingea în locul lui. În minutul 90+4, Dan Șucu nu era în careu. Nu el a preluat. Nu el a văzut colțul. Nu el a executat. Andrei Șucu a dat gol pentru că, în momentul acela, a știut să dea gol. Atât.
Nu știm dacă va deveni un fotbalist important. Nici Floyd Samba nu este deja o vedetă pentru că a dat două goluri la Manchester City. Au 17 ani. Cariera lor abia începe. Dar este fascinant cât de diferit îi privim. La Manchester vedem un copil și ne întrebăm cât de departe poate ajunge. La București vedem un copil și ne întrebăm pe cine cunoaște.
Rapid a câștigat cu 3-1 și urcă pe primul loc. Grameni merită aplauzele serii pentru dubla sa, FC Argeș merită respect pentru că a rămas în meci, iar Andrei Șucu merită exact ceea ce ar fi primit orice alt junior care ar fi făcut același lucru, meritul golului său.
De mâine, să-l analizăm. Să-l criticăm. Să-i numărăm pasele, duelurile, golurile și meciurile slabe. Dar măcar să-i acordăm luxul pe care îl oferim atât de ușor copiilor de la Manchester City și să-l lăsăm să demonstreze dacă are sau nu talent înainte să hotărâm noi că are pile.
