Astăzi s-a semnat contractul pentru demolarea vechiului stadion din Hunedoara. O propoziție administrativă, rece, care încape într-un rând. Pentru hunedoreni însă, în spatele ei sunt zeci de ani de viață. Sunt tați care și-au dus copiii pentru prima dată la fotbal, sunt oameni care au crescut pe aceste tribune, sunt Klein, Gabor, Andone, Rednic, Petcu și Mateuț. Sunt 3-1 cu Steaua care avea să devină campioana Europei, incredibilul 9-0 cu Rapid și acel nebun 4-4 european cu Sarajevo. Vechiul stadion va dispărea. Corvinul, însă, merge mai departe. De data aceasta, în haine noi.
Sunt stadioane pe care mergi să vezi un meci și sunt stadioane care ajung, fără să-ți dai seama, să facă parte din viața ta. Cel din Hunedoara aparține celei de-a doua categorii. Pentru câteva generații, drumul spre stadion a fost ritualul unei duminici. Poate țineai mâna tatălui tău, poate mergeai cu prietenii, poate numărai minutele până când apăreau tricourile alb-albastre din tunel. Îți amintești tribuna, oamenii, zgomotul, mirosul gazonului și poate chiar locul în care stăteai. Rezultatele se mai uită. Prima dată când ai văzut Corvinul nu se uită. De aceea, vestea de astăzi doare puțin. Chiar dacă este vestea pe care Hunedoara a așteptat-o ani întregi. Contractul pentru demolarea vechii arene a fost semnat, după o procedură pentru care valoarea estimată a lucrărilor fusese de aproximativ 1,87 milioane de lei. Este pasul care pregătește terenul pentru noul stadion și pentru o etapă complet diferită din viața fotbalistică a orașului.
Aici, Corvinul a făcut cândva legea
Înainte ca buldozerele să intre pe stadion, merită să mai privim o dată spre gazon. Pentru că acolo s-au întâmplat lucruri care astăzi par aproape neverosimile. Pe 9 martie 1986, Corvinul învingea Steaua cu 3-1 la Hunedoara. Mateuț marca de două ori, Gabor o dată. Iar adversarul nu era oarecare, era echipa care, în mai puțin de două luni mai târziu, pe 7 mai, avea să câștige Cupa Campionilor Europeni la Sevilla.
Imaginează-ți stadionul în acea zi. Copiii urcați unde puteau să vadă terenul. Tații povestind înaintea meciului despre ce ar putea face Corvinul. Oameni veniți din împrejurimi pentru că la Hunedoara se juca fotbal adevărat. Și, după 90 de minute, tabela: CORVINUL – STEAUA 3-1.
În același sezon s-a născut celebra „normă hunedoreană”. La Hunedoara, trei goluri deveniseră aproape o obligație. Corvinul a câștigat toate meciurile de campionat disputate acasă în sezonul 1985-1986, iar Rapid a trăit aici una dintre cele mai grele seri ale istoriei sale, 9-0, pe 14 august 1985. Nouă. Un scor care astăzi pare desprins din poveștile spuse de bunici.
Și tot aici s-a jucat Europa. Pe 20 octombrie 1982, Corvinul și FK Sarajevo au oferit unul dintre acele meciuri care nu mai au nevoie de înfrumusețare: 4-4 în Cupa UEFA. Opt goluri într-o seară europeană la Hunedoara. UEFA păstrează și astăzi partida în arhiva oficială a competiției.
Cu un tur înainte, Corvinul eliminase Grazer AK după 3-0 la Hunedoara și 1-1 în Austria. Era echipa construită în epoca lui Mircea Lucescu, cu un stadion în care se strângeau chiar și 25.000 de oameni, unii urmărind partidele inclusiv din plopii din apropiere. Asta a fost Hunedoara. Asta a fost stadionul. Și asta nu poate demola nimeni.
Florin Maxim: „Mă leagă multe lucruri de acest vechi stadion”
Astăzi, lângă același gazon, Maxim vorbește despre despărțire fără tristețea celui care pierde ceva, ci cu emoția omului care știe că trebuie să lase trecutul să facă loc viitorului.
„Mă leagă multe lucruri de acest vechi stadion, dar mă bucur totodată că se va demola și va lua ființă un alt stadion, cu altă istorie. Sperăm să facem la fel de multe lucruri pozitive pentru comunitatea noastră. Parcă nu speram să vină ziua aceasta, dar iată că a venit și mă bucur.”
Maxim a trăit aici propria renaștere a Corvinului. În ultimii cinci ani, echipa a început din nou să adune oamenii, să le ofere motive să vorbească despre fotbal și, mai ales, să-i facă să creadă. Iar antrenorul privește deja dincolo de noua arenă. Spre terenurile de antrenament. Spre baza sportivă. Spre copii.
„În momentul în care va fi baza nouă, eu cred că vom atrage și mai mulți copii și atunci, poate, de ce nu, să redevenim acel bazin, o pepinieră a fotbalului românesc.”
Poate că acesta este, de fapt, cel mai frumos vis. Nu doar un stadion nou, ci un copil care va intra peste câțiva ani pe poarta noii arene ținându-și tatăl de mână, exact așa cum alți copii intrau aici acum patruzeci de ani. Și care va descoperi Corvinul pentru prima dată.
Ultimul meci. Și apoi, la revedere…
Mai există însă o întâlnire. Vineri, de la ora 12:00, Corvinul și Șelimbăr vor juca ultimul meci pe vechea arenă, potrivit anunțului făcut de antrenorul hunedorean. Și fotbalul a pregătit o coincidență superbă. Șelimbăr este prima echipă cu care Maxim a obținut promovarea la seniori. Acum revine cu ea, de partea cealaltă a terenului, tocmai pentru ultimul capitol al stadionului pe care actualul Corvinul și-a construit propria renaștere.
„Este echipa cu care am promovat la seniori, a fost prima mea echipă și iată că întâmplarea face să ne întâlnim în acest joc: echipa pe care am antrenat-o și echipa pe care o antrenez.”
Vineri nu va fi doar despre trei puncte. Poate că merită să vii puțin mai devreme. Să te uiți încă o dată la tribuna în care ai stat când erai copil. La locul de unde ai văzut primul gol. La gazonul pe care au alergat Klein și Gabor. Să-i povestești copilului tău că aici Corvinul i-a dat nouă Rapidului, că aici a bătut cu 3-1 Steaua care avea să ridice Cupa Campionilor, că aici Sarajevo și Corvinul au făcut 4-4 într-o noapte europeană. Și apoi să te uiți înainte. Pentru că Hunedoara nu își demolează istoria. Îi construiește o casă nouă.
Betonul va cădea. Tribuna va dispărea. Tabela va fi oprită pentru ultima dată. Dar meciurile copilăriei noastre nu pleacă nicăieri. Rămân în fotografii. În poveștile spuse de părinți copiilor. În acel „am fost acolo” pe care nicio arenă nouă nu-l poate înlocui. Iar într-o zi, pe același loc, se vor aprinde din nou reflectoarele. Vor veni alți copii. Vor exista alte goluri, alte seri mari, alte fotografii și alte povești pe care cineva le va spune peste încă patruzeci de ani.
Vechiul stadion își termină povestea. Corvinul nu. Istoria merge mai departe. Doar că, de data aceasta, va îmbrăca haine noi.
