Două meciuri, 26 de jucători și o întrebare care depășește rezultatele din Liga Națiunilor: după ce criterii trebuie construită echipa națională? Gheorghe Hagi schimbă aproape jumătate din lot înaintea întâlnirilor cu Polonia și Bosnia și Herțegovina, într-un moment în care România are nevoie nu doar de puncte, ci și de o direcție clară.
Patru meciuri, patru înfrângeri. Un bilanț care nu lasă prea mult loc interpretărilor și care obligă fotbalul românesc să privească dincolo de explicațiile obișnuite. Naționala se pregătește să încheie grupa din Liga Națiunilor cu Polonia, pe 14 noiembrie, și Bosnia și Herțegovina, pe 17 noiembrie, iar Gheorghe Hagi a decis că este momentul unor schimbări importante.
Doisprezece dintre fotbaliștii convocați luna trecută nu se mai regăsesc pe listă. În locul lor apar nume noi, reveniri și câteva alegeri care invită la dezbatere. Nu este neapărat semnul unei rupturi, dar reprezintă încercarea de a găsi alte soluții într-o echipă care nu a reușit, până acum, să transforme potențialul individual în rezultate.
Marius Corbu primește șansa de a confirma la nivel internațional forma arătată la Ferencváros, iar Ianis Stoica vine după evoluții apreciate în Portugalia. Sunt convocări care transmit un mesaj sănătos, că ușa naționalei trebuie să rămână deschisă celor care demonstrează, prin joc, că merită să intre.
Universitatea Craiova, campioana României, oferă cinci fotbaliști: Laurențiu Popescu, Vladimir Screciu, Nicușor Bancu, Tudor Băluță și Alexandru Cicâldău. FCSB, Dinamo și Rapid contribuie fiecare cu câte un jucător. În total, opt dintre cei 26 de convocați evoluează în Superliga.
Această distribuție readuce în discuție o întrebare mai veche: cât de atent privește echipa națională spre propriul campionat?
Nu este vorba despre a privilegia automat fotbaliștii din România în detrimentul celor care evoluează peste hotare. Valoarea unei competiții contează, la fel experiența internațională și capacitatea de adaptare la un nivel superior. Dar forma sportivă, ritmul competițional și pregătirea fizică trebuie să aibă, la rândul lor, o greutate reală în selecție.
Revenirea lui Florinel Coman este un exemplu potrivit pentru această discuție. Fotbalistul lui Al-Gharafa are calități incontestabile, demonstrate de-a lungul carierei, și poate oferi soluții ofensive prin tehnică, viteză și capacitatea de a decide o fază individuală. Convocarea sa nu trebuie privită ca o nedreptate în sine. Totuși, după o perioadă cu puține apariții la națională și fără minute într-un meci oficial al României din noiembrie 2024, este legitim să ne întrebăm dacă nu există și alte variante care merită evaluate.
În Superliga evoluează fotbaliști pe posturi similare care au continuitate, dau randament și demonstrează săptămânal că pot susține un efort fizic ridicat. Unii ar putea reprezenta alternative reale, dacă forma lor ar fi cântărită cu aceeași atenție acordată experienței internaționale.
Nu este o critică la adresa lui Coman și nici o contestare a dreptului selecționerului de a decide. Este doar observația că naționala are nevoie de o competiție autentică pentru fiecare post, în care trecutul recomandă, dar prezentul trebuie să convingă.
Hagi cunoaște poate mai bine decât oricine importanța încrederii acordate unui fotbalist. A construit jucători, a promovat tineri și a demonstrat că dezvoltarea lor presupune curaj, răbdare și responsabilitate. Tocmai de aceea, actualul moment poate deveni o oportunitate pentru lărgirea bazei de selecție, nu doar pentru înlocuirea unor nume cu altele.
Absența lui Ionuț Radu, care a rămas în Spania pentru a trata o problemă la umăr, deschide o competiție între portari. Otto Hindrich, Ștefan Târnovanu și Laurențiu Popescu au acum ocazia de a demonstra că pot oferi siguranță într-un compartiment în care fiecare greșeală cântărește enorm.
În celelalte zone ale terenului, experiența lui Răzvan Marin, Nicolae Stanciu, Andrei Rațiu sau Nicușor Bancu trebuie să se întâlnească firesc cu energia celor care încearcă să-și câștige locul.
România mai poate evita ultima poziție doar prin două victorii, în condițiile în care Polonia nu va câștiga ultimul meci cu Suedia. Chiar și în cazul încheierii grupei pe locul patru, retrogradarea nu va fi automată, ci va depinde de un baraj cu o reprezentantă a Ligii C. Dar adevărata miză este mai mare decât această aritmetică.
O echipă națională nu se reconstruiește prin simpla schimbare a listei de convocări. Are nevoie de principii recognoscibile, de o identitate de joc și de convingerea că fiecare fotbalist, indiferent de campionatul în care evoluează, poate ajunge acolo prin merit.
Gheorghe Hagi are autoritatea și experiența necesare pentru a impune aceste criterii. Iar cele două partide din noiembrie îi oferă ocazia să arate nu doar cum poate reacționa România după patru înfrângeri, ci și ce fel de echipă dorește să construiască.
Pentru că naționala nu trebuie să fie locul în care se confirmă reputații, ci locul în care cei mai pregătiți fotbaliști ai momentului își asumă responsabilitatea de a reprezenta România.
