Anglia își face treaba, dar fără artificii: Madueke strălucește, Anderson debutează solid, iar Tuchel caută mai mult curaj

Villa Park, Birmingham. Un meci care ar fi trebuit să fie mai mult antrenament decât spectacol s-a terminat cu un 2-0 sec pentru Anglia în fața modestei Andorra. Patru victorii din patru în preliminariile pentru Mondial și lideri de grupă – cifrele arată bine. Dar cine a avut răbdare să privească cele 90 de minute a avut senzația unei repetiții prea lente, a unei echipe care face ceea ce trebuie, dar fără să ridice pulsul.

Madueke, oxigen într-un meci steril

Într-un scenariu clasic de „atac contra autobază”, Noni Madueke a fost scânteia. Jucătorul lui Chelsea a avut tupeul să atace flancul advers, să provoace, să pună întrebări acolo unde ceilalți păreau mulțumiți cu pase laterale. Și tocmai o centrare a lui a forțat autogolul lui Christian Garcia, deschizând un meci care risca să adoarmă tribunele. Un detaliu, dar exact genul de detaliu fără de care Anglia ar fi încălțat iarăși frâna de mână.

Anderson, debut de maturitate

Elliott Anderson, campion european U21 și proaspăt fotbalist al lui Nottingham Forest, a debutat în naționala mare cu o naturalețe dezarmantă. A fost așezat, puternic în dueluri, atent la detalii – semne că Tuchel i-a găsit deja un rol. Din postura de mijlocaș defensiv, i-a oferit lui Declan Rice libertatea de a urca, iar Arsenalistul nu a ratat ocazia: 2-0 cu o lovitură de cap, exact genul de contribuție ofensivă pe care Rice promitea că o va adăuga jocului său.

Rashford, între dorință și realitate

Marcus Rashford a fost iarăși titular, un semn că Tuchel vrea să-l reintegreze definitiv în peisaj. Dar prestația lui a oscilat. A încercat, a driblat, a tras echipa după el uneori, dar eficiența a lipsit. A părut mai degrabă un jucător care încearcă să-și justifice selecția, nu unul care joacă din plăcere. Tuchel îl vrea înapoi la nivelul din anii buni, dar pentru asta va trebui mai mult decât intenții și sprinturi izolate.

Anglia, între cifre și spectacol

Patru victorii din patru, zero emoții reale. În afara eșecului cu Senegal într-un amical, Anglia pare să bifeze victoriile cu aceeași eficiență cu care se rezolvă un formular online. Corect, în preliminarii contează rezultatul, nu spectacolul. Dar cineva va trebui, la un moment dat, să întrebe dacă această echipă joacă pentru a supraviețui grupelor sau pentru a cuceri lumea.

Poate e conservarea energiei, poate e lipsa de imaginație, poate sunt ambele. Dar în fața echipelor mici, acest fotbal al paselor laterale și al „hai să ne asigurăm” riscă să transforme Anglia într-un colos statistic, dar un pitic emoțional, iar când vor veni adversarii mari, doar cifrele nu vor mai fi suficiente.