România a început la Nicosia cu forța unui predicator inspirat și a terminat cu vocea răgușită a unui cor dezordonat. Pe GSP Arena, meciul care trebuia să fie o demonstrație de putere împotriva unui adversar modest s-a transformat într-o lecție despre fragilitate, autosuficiență și despre cum să pierzi două puncte atunci când ți le oferă cineva cu un pahar de apă rece pe tavă.
Minutul 2, Drăguș 0-1. România își imaginase probabil că restul serii va fi un exercițiu de pase sigure și statistici cosmetizate. Fanii veniți din țară au dominat tribunele, cântând frenetic, aprinzând torțe cu aceeași pasiune cu care UEFA va aprinde probabil calculatorul amenzilor. Frumos pe Instagram, dar rușinos pe raportul disciplinar.
Imediat, ciprioții au înțeles ce e de făcut, să pună întrebări incomode unei apărări care, pe hârtie, arată solid, dar care în practică se clatină la fiecare briză mediteraneană. Totuși, la 0-2 – pasă lungă, rafinată, de la Răzvan Marin și finalizare de atacant pur-sânge semnată tot de Drăguș, părea că nimic nu mai poate strica seara. Chiar și domnul Mircea Lucescu, asaltat de critici în ultimele zile, a părut să găsească un strop de alinare în acel moment.
Dar România are un talent straniu, acela de a transforma victoriile simple în drame grecești. Bancu, imprudent, vede galben și deschide discuția despre ce facem cu Austria fără fundaș stânga. Chipciu și Borza apar ca soluții de urgență, dar amintesc mai degrabă de improvizații decât de planuri.
Ciprioții, prin Loizou, reduc din diferență în minutul 29. Apărarea noastră părea în vacanță all-inclusive, iar echipa intră într-o stare de amorțeală. Publicul simte și cântă mai tare, ca și cum decibelii ar putea înlocui disciplina tactică.
Man ratează monumental înainte de pauză, din poziție unu la unu. O ratare care spune tot despre el, talent colosal, dar uneori incapabil să înțeleagă că fotbalul mare cere luciditate, nu doar viteză și dribling.
Repriza secundă aduce un alt decor: România domină, apoi se clatină, Cipru prinde curaj. Moldovan este singurul care joacă la nivel continental, restul se pierd în detalii. La 2-0, trebuia liniște, trebuia pragmatism. În schimb, a venit haosul.
Minutul 76: Man, din nou eroul negativ. O greșeală demnă de juniorat, iar Charalampous egalează. 2-2. Aplauze în tribune pentru ciprioți, șoc și frustrare pentru români. Și, inevitabil, discursurile despre mentalitate. Pentru că da, talentul există, dar lipsește cultura victoriei.
Ultimele minute au fost un teatru al tragerii de timp și al neputinței. Cipru sărbătorea un punct istoric, România își contabiliza accidentații (Șut out), greșelile, lipsa de nerv.
La final, întrebarea nu este „cum am făcut egal cu locul 128 FIFA?”. Întrebarea reală e: când va înțelege România că nu adversarii ne sabotează, ci propria autosuficiență?
Rezultatul e simplu: Cipru – România 2-2. Dar scorul real, pentru cine a privit atent, e Realitate 1 – 0 Mentalitate .
