Fotbal Intern
Clujul aprinde finalul de campionat! „U” trece de Rapid și merge la Craiova pentru meciul care poate scrie istorie
Universitatea Cluj continuă să viseze cu ochii deschiși. Într-o seară încărcată de emoție pe Cluj Arena, „șepcile roșii” au învins Rapidul cu 1-0 și s-au apropiat la un singur punct de Universitatea Craiova, înaintea duelului direct care se anunță drept una dintre marile finale ale sezonului.
A fost un meci câștigat cu maturitate, răbdare și o doză importantă de control. U Cluj a dominat clar prima repriză, a lovit la momentul potrivit și apoi a gestionat avantajul cu luciditatea unei echipe care știe exact pentru ce luptă. Rapid a avut mai multă posesie după pauză, a împins jocul spre careul gazdelor, dar fără să găsească acea scânteie care să transforme presiunea în pericol real.
Startul partidei a avut o imagine spectaculoasă, aproape sud-americană. Tribunele au acoperit gazonul cu suluri de hârtie, sau “serpentinas” ca să rămânem în zona sud-americană, într-un gest de efervescență și pasiune care a întârziat fluierul de start cu câteva minute. A fost, într-un fel, declarația publicului clujean că acest oraș crede, trăiește și împinge echipa spre un final de sezon uriaș.
Pe teren, U Cluj a intrat mai bine în meci. Macalou a trimis primul avertisment serios, cu un șut puternic în diagonală, iar în minutul 17 a venit golul. După un corner executat excelent, Codrea s-a înălțat decisiv și a trimis cu capul în plasă, marcând primul său gol al sezonului. Cluj Arena a explodat, iar Rapidul părea din nou prins în propria criză.
Giuleștenii au încercat să reacționeze, dar au făcut-o greoi, fără claritate și fără inspirație în ultimii metri. Moruțan a încercat să lege jocul, Kramer a apărut în câteva zone periculoase, însă Rapid a intrat la pauză fără șut pe poartă și fără sentimentul că poate întoarce cu adevărat partida.
După pauză, echipa lui Costel Gâlcă a urcat liniile și a câștigat posesia. Borza și Grameni au adus mai multă energie, iar Rapid a petrecut minute bune în jumătatea adversă. Totuși, a lipsit din nou execuția finală. Șuturile au trecut peste, centrările au fost prinse sau respinse, iar defensiva clujeană a rămas concentrată.
U Cluj a știut să sufere. A știut să închidă spațiile, să tempereze ritmul și să lovească pe contre atunci când Rapidul lăsa culoare. Spre final, Stanojev a trimis mingea în poartă, dar golul a fost anulat după intervenția VAR, pentru un henț comis de Mendy.
Ultimele minute au adus presiune giuleșteană, dar nu și egalarea. Kramer și Moruțan au irosit ultimele oportunități, iar fluierul final a confirmat o victorie mică pe tabelă, dar uriașă în economia campionatului.
Pentru U Cluj, urmează duelul cu Universitatea Craiova. Un meci care poate deveni pagina de aur a unui sezon deja memorabil.
Pentru Rapid, rămâne încă o seară amară. Mai multă posesie, ceva mai multă atitudine, dar același verdict, înfrângere.