Ieri, Corvinul ne-a oferit probabil cel mai bun meci de până acum al etapei cu numărul 5 din Superliga. Nu doar pentru acel categoric 3-0 administrat CFR-ului, ci pentru maniera în care a fost construită victoria: curaj, organizare, intensitate, disciplină și o maturitate surprinzătoare pentru o formație revenită recent la acest nivel. Corvinul are însă ceva ce în fotbalul românesc a devenit aproape un lux: stabilitate și continuitate. Un staff tehnic extrem de longeviv, construit în jurul lui Florin Maxim, și o mentalitate bazată pe muncă, răbdare și autodepășire.
Există adversari pe care îi întâlnești și există adversari care, încet, ajung să-ți intre în memorie. Pentru CFR Cluj, Corvinul pare să fi devenit unul dintre aceștia. În 2024, pe vremea când hunedorenii evoluau în Liga 2, a fost acel neverosimil 4-0 din Cupa României, rezultat după care Adrian Mutu avea să plece de pe banca formației clujene.
Acum, în Superliga: Corvinul – CFR Cluj 3-0. Șapte goluri marcate de hunedoreni în ultimele două asemenea întâlniri și niciunul primit. Poți vorbi despre coincidență o dată. A doua oară începi să cauți explicații. Iar ele se găsesc, înainte de toate, la Corvinul.
Continuitatea, „transferul” pe care Corvinul l-a făcut înaintea tuturor
Într-un fotbal românesc în care câteva rezultate pot schimba un antrenor, o strategie și uneori jumătate de lot, la Hunedoara s-a ales alt drum. Continuitatea.
Florin Maxim și oamenii din jurul său formează unul dintre cele mai stabile staff-uri tehnice din fotbalul românesc, iar timpul petrecut împreună începe să se vadă în detaliile mici. Corvinul știe ce vrea. Jucătorii par să știe unde trebuie să fie. Echipa nu intră în panică atunci când adversarul are mingea și nu se grăbește inutil atunci când o recuperează. Mai presus de toate, există o mentalitate construită în ani prin muncă și autodepășire.
Poate că acesta este marele merit al lui Maxim. Nu a construit doar un prim „11”. A construit un mod de a gândi.
Manolache a aprins seara
În minutul 43, Antoniu Manolache a produs momentul care a schimbat partida. Și ce moment! Fundașul central a finalizat splendid, cu execuția unui atacant, și a trimis Corvinul la cabine în avantaj. A fost golul care a eliberat echipa. După pauză, hunedorenii n-au coborât liniile pentru a apăra cu disperare acel 1-0. Au continuat să joace. Iar în minutul 71 a venit Mihajlo Ivancevic. 2-0. Sârbul începe să arate ca unul dintre câștigurile importante ale Corvinului: puternic, bine poziționat, calm și cu acea prezență pe care o cauți la un fundaș central. Când ambii stoperi marchează și echipa termină cu poarta intactă, există o anumită frumusețe a lucrurilor bine făcute.
Neacșa, un meci excelent
În stânga, Alexandru Neacșa a oferit o prestație care merită subliniată. Fără artificii inutile. Fără dorința de a transforma fiecare atingere într-un moment spectaculos. Poziționare, anticipație, disponibilitate la efort și inteligența de a ști când să urce și când să rămână. Un fundaș stânga excelent într-o seară foarte bună a întregii defensive. Pe partea opusă, Flavius Iacob continuă să joace meci după meci la nivel ridicat. La el nu mai discutăm doar despre o prestație. Începe să existe continuitate. Iar pentru un fundaș lateral, constanța poate fi uneori mai valoroasă decât o seară spectaculoasă.
Gillard și fotbalul acela argentinian care refuză să abandoneze o minge
Și apoi există Angel Gillard. Trebuie să-l urmărești câteva minute și începi să recunoști școala din care vine. Argentinianul are acel ceva specific fotbalului de acolo. Este bătăios. Insistent. Incomod. Nu consideră mingea pierdută doar pentru că adversarul a ajuns primul la ea. La golul de 3-0 exact această încăpățânare a făcut diferența. Gillard a insistat, l-a deposedat pe Abeid și a continuat acțiunea. Defensiva CFR-ului a fost dezechilibrată, portarul a respins, iar Goodlad a apărut pentru a pune punct. 3-0.
Gillard încă nu a marcat primul său gol în Superliga. Dar pare doar o chestiune de timp. Pentru că fotbalul îi răsplătește, de regulă, pe cei care nu abandonează faza. Iar argentinianul pare incapabil să facă asta.
Corvinul joacă în deplasare chiar și atunci când joacă „acasă”
Există însă o parte a acestei povești pe care tabela nu o poate spune. Publicul. Până când Hunedoara își va avea noul stadion, Corvinul își dispută meciurile considerate pe teren propriu la Arad, pe „Francisc Neuman”. Asta înseamnă ceva aproape paradoxal: Corvinul este în deplasare săptămână de săptămână, chiar și atunci când joacă „acasă”. Și împreună cu echipa pleacă oamenii. Suporterii fac drumul Hunedoara–Arad pentru un meci pe care calendarul îl numește „acasă”.
Când partida începe la 21:30, cum s-a întâmplat cu CFR, întoarcerea înseamnă inevitabil noapte și sosire mult după miezul nopții și totuși vin. Poate că numărul unui public nu trebuie măsurat întotdeauna numai în spectatori. Uneori trebuie măsurat în kilometri. În ore petrecute pe drum. În dimineți de luni începute după o noapte scurtă. În disponibilitatea de a-ți urma echipa într-un alt oraș doar pentru a-i putea spune, pentru 90 de minute, „acasă”.
Corvinul își poartă publicul după ea. Sau poate publicul își poartă echipa. Probabil adevărul este undeva la mijloc.
Nu un erou. O echipă.
Și tocmai aici trebuie întoarsă privirea către teren. Manolache. Ivancevic. Neacșa. Iacob. Gillard. Goodlad și ceilalți. Ar fi simplu să alegem un singur erou după 3-0, dar ar fi nedrept.
Marele câștig al Corvinului este Corvinul. O echipă. Cu un antrenor și un staff cărora li s-a oferit ceva atât de rar în fotbalul nostru: timp. Cu jucători care par să înțeleagă că următorul nivel nu vine din declarații, ci din antrenamentul de mâine. Cu o cultură construită în jurul muncii și autodepășirii și cu o identitate care nu încearcă să copieze pe nimeni.
Corvinul nu vrea să fie CFR. Nu vrea să fie FCSB, Rapid sau Craiova. Vrea să fie Corvinul.
Corvinul, coșmarul CFR-ului
CFR va reacționa. Este un club prea important, cu prea multă experiență și prea mulți jucători de calitate pentru ca un singur 0-3 să devină un verdict. Iar Marius Șumudică abia și-a început noul mandat. Tocmai de aceea, victoria Corvinului trebuie privită pentru ceea ce este, nu transformată într-un rechizitoriu împotriva adversarului. În 2024: 4-0. În 2026: 3-0. Pentru CFR, Corvinul începe să semene cu un coșmar. Pentru Hunedoara, însă, este cu totul altceva. Este povestea unei echipe care a avut răbdare. Care și-a păstrat oamenii. Care muncește. Care încearcă permanent să-și depășească limitele și care, până când se va întoarce cu adevărat acasă, își ia orașul cu ea la fiecare meci. Corvinul nu mai este doar o poveste frumoasă a fotbalului românesc. Este o echipă. Iar ieri, împotriva CFR-ului, a jucat exact ca una.
